SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Trump prezintă planul GOP pentru alegerile intermediare. Ce au de făcut Republicanii

Trump prezintă planul GOP pentru alegerile intermediare. Ce au de făcut Republicanii

Președintele american Donald Trump a prezentat lista sa de priorități legislative, pe care susține că Republicanii ar trebui să se concentreze pentru a-și menține majoritatea în Congres și controlul guvernului...

CSAT, convocat miercuri de președintele Nicușor Dan. SUA, interesate să trimită avioane la baza de la Kogălniceanu 

CSAT, convocat miercuri de președintele Nicușor Dan. SUA, interesate să trimită avioane la baza de la Kogălniceanu 

Președintele Nicușor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) miercuri dimineață. Ședința ar urma să înceapă la ora 09:30, potrivit G4Media. Președintele a convocat CSAT miercuri Președintele...

CIA blochează dovezile ce leagă sindromul Havana de Rusia, acuză directorul DNI

CIA blochează dovezile ce leagă sindromul Havana de Rusia, acuză directorul DNI

Tulsi Gabbard, directorul Serviciilor Naționale de Informații al SUA, susține că Rusia ar fi responsabilă pentru sindromul Havana, care a îmbolnăvit sute de oficiali americani, în timp ce CIA ar...

Scumpirea petrolului lovește aviația. Acțiunile companiilor aeriene scad, iar biletele se scumpesc rapid

Scumpirea petrolului lovește aviația. Acțiunile companiilor aeriene scad, iar biletele se scumpesc rapid

Acțiunile companiilor aeriene au scăzut puternic luni, în timp ce prețurile biletelor de avion au crescut rapid, după ce războiul dintre Statele Unite, Israel și Iran a împins temporar prețul...

Sora lui Kim Jong Un, critici legate de exercițiile militare desfășurate de SUA și Coreea de Sud

Sora lui Kim Jong Un, critici legate de exercițiile militare desfășurate de SUA și Coreea de Sud

Kim Yo Jong, sora liderului nord-coreean Kim Jong Un, a criticat dur exercițiile militare comune dintre SUA și Coreea de Sud, considerându-le „provocatoare și agresive”, potrivit Reuters. Ea a descris exercițiile...

Ce a declarat Emma Răducanu după ce a fost umilită, la Indian Wells, de Amanda Anisimova

Ce a declarat Emma Răducanu după ce a fost umilită, la Indian Wells, de Amanda Anisimova

Emma Răducanu a fost eliminată rapid de la Indian Wells, cedând cu 1-6, 1-6 în fața Amandei Anisimova. Ce a declarat sportiva cu origini românești după umilința pe care a...

Macron oferă Europei „sabia nucleară” a Franței

Macron oferă Europei „sabia nucleară” a Franței

La două zile după debutul acțiunilor israeliano-americane în Iran, președintele Emmanuel Macron ne anunța că s-a încheiat o epocă și a început alta în viața europenilor: ,,Noua eră a armelor...

Taiwan: Nu există cerere americană pentru transferul armamentului către Orientul Mijlociu

Taiwan: Nu există cerere americană pentru transferul armamentului către Orientul Mijlociu

Ministrul Apărării din Taiwan, Wellington Koo, a declarat marți că Statele Unite nu au solicitat până în prezent transferul de armament american aflat pe insulă către Orientul Mijlociu, în contextul...

Prețul petrolului s-a prăbușit după declarația lui Trump, după ce anterior atinsese un nivel record

Prețul petrolului s-a prăbușit după declarația lui Trump, după ce anterior atinsese un nivel record

Prețul petrolului a scăzut dramatic în primele ore ale tranzacțiilor comerciale din Asia de marți, după ce anterior au atins cele mai ridicate niveluri din 2022. Scăderea a fost determinată...

Vladimir Putin avertizează asupra crizei energetice globale și spune că Rusia este pregătită să reia cooperarea cu Europa

Vladimir Putin avertizează asupra crizei energetice globale și spune că Rusia este pregătită să reia cooperarea cu Europa

Vladimir Putin avertizează că tensiunile din Orientul Mijlociu declanșează o criză energetică globală și afirmă că Rusia este pregătită să coopereze cu Europa, dacă există semnale clare de stabilitate, relatează...

Unde își cumpără bogații lumii case de vacanță în 2026

Unde își cumpără bogații lumii case de vacanță în 2026

Piața caselor de vacanță de lux se transformă în 2026. Milionarii aleg destinații noi, combinând investiția imobiliară cu stilul de viață și flexibilitatea muncii la distanță, relatează publicația americană Forbes....

Trump a declarat că războiul împotriva Iranului este „cvasi-încheiat”. Președintele SUA, nemulțumit de Mojtaba Khamenei. Live text

Trump a declarat că războiul împotriva Iranului este „cvasi-încheiat”. Președintele SUA, nemulțumit de Mojtaba Khamenei. Live text

Update 22.30. Donald Trump a declarat că SUA sunt „mult înainte” de termenul estimat în războiul cu Iranul Președintele Donald Trump a declarat, pentru CBS News, că războiul împotriva Iran...

Flightradar24, cea mai urmărită platformă din lume. Cum puteți urmări haosul provocat de război

Flightradar24, cea mai urmărită platformă din lume. Cum puteți urmări haosul provocat de război

Flightradar24 a evoluat în ceea ce este astăzi o platformă de referință la nivel global pentru monitorizarea zborurilor. Originar ca un portal dedicat comparării prețurilor la biletele de avion, instrumentul...

Editurile americane resping proiectul de memorii al lui Sarah Ferguson, pe fondul scandalului Epstein: Nimeni nu e interesat

Editurile americane resping proiectul de memorii al lui Sarah Ferguson, pe fondul scandalului Epstein: Nimeni nu e interesat

Sarah Ferguson nu a reușit să obțină un contract de publicare în SUA pentru un nou volum de memorii, relatează express.co.uk. Surse din industrie spun că editurile au respins proiectul,...

Motivul pentru care a fost pace zeci de decenii. De ce echilibrul mondial s-a spulberat

Motivul pentru care a fost pace zeci de decenii. De ce echilibrul mondial s-a spulberat

Unul subiect discutat azi, de Robert Turcescu, la podcastul difuzat pe evz.ro și pe canalul de YouTube Hai România, a fost legat de agitația mondială provocată de conflictele tot mai...

Oracle pregătește concedieri masive. Până la 30.000 de angajați ar putea fi afectați

Oracle pregătește concedieri masive. Până la 30.000 de angajați ar putea fi afectați

Compania americană de software Oracle ar putea recurge la concedieri masive în perioada următoare, pe fondul presiunilor financiare generate de investițiile majore în infrastructura destinată inteligenței artificiale, potrivit Fox News....

Atac armatei SUA în Pacific: șase morți într-o operațiune împotriva traficanților de droguri

Atac armatei SUA în Pacific: șase morți într-o operațiune împotriva traficanților de droguri

Armata Statelor Unite a anunțat duminică că a desfășurat o operațiune militară în estul Oceanului Pacific, în urma căreia șase bărbați au fost uciși. Intervenția a vizat o ambarcațiune suspectată...

Trump: Încetarea războiului din Iran va fi o decizie luată în comun cu Netanyahu. Cât va mai dura

Trump: Încetarea războiului din Iran va fi o decizie luată în comun cu Netanyahu. Cât va mai dura

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat, într-un interviu telefonic pentru The Times of Israel, că va lua decizia finală pentru a încheia operațiunea din Iran „la momentul potrivit”. El a...

Iranul are un nou Lider Suprem! Mojtaba Khamenei, fiul extremist al fostului ayatollah, preia puterea. Biografia controversată

Iranul are un nou Lider Suprem! Mojtaba Khamenei, fiul extremist al fostului ayatollah, preia puterea. Biografia controversată

S-a anunțat succesorul la conducerea religioasă a Iranului! La doar nouă zile după ce o campanie masivă de bombardamente americano-israeliene a dus la uciderea ayatollahului Ali Khamenei, clericii aflați la...

Fenomenul misterios care are loc după transplant. Trei povești reale care stârnesc interes și astăzi

Fenomenul misterios care are loc după transplant. Trei povești reale care stârnesc interes și astăzi

Transplanturile de organe sunt printre cele mai spectaculoase realizări ale medicinei moderne. Pentru mii de pacienți din întreaga lume, o inimă, un ficat sau un plămân primit de la un...