SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

CUMHURIYET: Pro-chinezul Biden l-a învins pe pro-rusul Trump

CUMHURIYET: Pro-chinezul Biden l-a învins pe pro-rusul Trump

CUMHURIYET (Turcia) - Titlul este esenţa alegerilor prezidenţiale din SUA, iar motivul este declinul hegemoniei americane. Am trăit: Pe măsură ce imperialismul slăbeşte hegemonia SUA, în interior alegerile scindează, candidaţii...

LA REPUBBLICA: Xi Jinping mizează pe relația personală cu Biden: și pe diplomația tăițeilor

LA REPUBBLICA: Xi Jinping mizează pe relația personală cu Biden: și pe diplomația tăițeilor

Cei doi lideri se cunosc de când erau vicepreședinți, însă e posibil ca acest lucru să nu fie suficient. Relațiile dintre Beijing și Washington sunt foarte tensionate, iar China nu...

HAARETZ: Acum, cu Trump plecat, e momentul ca Israelul lui Netanyahu să se trezească (editorial)

HAARETZ: Acum, cu Trump plecat, e momentul ca Israelul lui Netanyahu să se trezească (editorial)

HAARETZ (Israel), 9 noiembrie 2020 - Joe Biden, candidatul democrat la președinția SUA, a fost declarat câștigător al alegerilor și e de așteptat să fie învestit în ianuarie 2021. Există...

DIÁRIO DE NOTÍCIAS: Bine că Europa nu este un spectacol

DIÁRIO DE NOTÍCIAS: Bine că Europa nu este un spectacol

DIÁRIO DE NOTÍCIAS (Portugalia) - În centrul atenției mass-media generate de alegerile americane, unii au deplâns faptul că alegerile europene nu ar provoca același entuziasm și însufleţire. Și unii care...

THE FINANCIAL TIMES: Liberalii înțeleg greșit atracția seducătoare a populismului

THE FINANCIAL TIMES: Liberalii înțeleg greșit atracția seducătoare a populismului

Chiar și cu Donald Trump plecat de la Casa Albă, mișcarea lui pare că va rămâne o forță principală. Adesea rezultatele electorale seamănă mai degrabă cu testele Rorschach decât cu...

THE WASHINGTON POST: Cum pot transforma divizarea în ocazie președintele ales Biden și Congresul (editorial)

THE WASHINGTON POST: Cum pot transforma divizarea în ocazie președintele ales Biden și Congresul (editorial)

THE WASHINGTON POST (SUA) - Venind la vot în număr-record săptămâna trecută, alegătorii au reușit să dezamăgească ambele partide. Republicanii au pierdut Casa Albă după numai un singur mandat, iar...

Disputa care zgâlțâie economia mondială. Uniunea Europeană impune noi tarife vamale SUA

Disputa care zgâlțâie economia mondială. Uniunea Europeană impune noi tarife vamale SUA

Uniunea Europeană va impune tarife vamale suplimentare pentru produse americane. Negociatori din ambele părţi afirmă că tarifele ar putea duce, în cele din urmă, la discuţii pentru a rezolva o...

Klaus Iohannis, felicitare pentru președintele Biden: „Aştept cu interes să lucrăm împreună”

Klaus Iohannis, felicitare pentru președintele Biden: „Aştept cu interes să lucrăm împreună”

România rămâne ferm angajată în parteneriatul strategic cu Statele Unite și se angajează să contribuie în continuare la securitatea, prosperitatea şi rezilienţa comunităţii globale a democraţiilor Șeful statului, Klaus Iohannis,...

O întrebare de opt decenii: Declarația de război a lui Hitler împotriva SUA a fost o gafă?

O întrebare de opt decenii: Declarația de război a lui Hitler împotriva SUA a fost o gafă?

Dacă Germania și Italia ar fi reușit cumva să evite o declarație deschisă de război împotriva Statelor Unite, conflictul ar fi continuat mult și bine în Atlanticul de Nord. Iată...

A murit un jurnalist uriaş. Adio, Top! Adio, profesore! Ceauşescu l-a cunoscut bine

A murit un jurnalist uriaş. Adio, Top! Adio, profesore! Ceauşescu l-a cunoscut bine

După ce a servit ca soldat de infanterie în Pacific, în cel de-Al Doilea Război Mondial, Topping a fost demobilizat în Filipine și a început să-și pună în practică specializarea...

După exemplul lui Mahomed, un american aduce vânătoarea de lei la el acasă, dar îl lovește foamea...

După exemplul lui Mahomed, un american aduce vânătoarea de lei la el acasă, dar îl lovește foamea...

Bizara vânătoare de lei pusă la cale de Denver M. Wright a dat loc unei serii de calamităţi, care erau să transforme paşnica regiune de pe malurile fluviului Missouri într-o...

SUA. Nu e liniște la democrați deși candidatul lor a câștigat alegerile. Război intern

SUA. Nu e liniște la democrați deși candidatul lor a câștigat alegerile. Război intern

Imediat după alegerile prezidențiale din SUA, congresmana Alexandria Ocasio-Cortez a declarat că ia în calcul renunțarea la politică. Ea îl învinovățește pe democrați că au tratat-o ​​ca pe „un dușman”....

LE TEMPS: Sfârşit de partidă pentru Donald Trump

LE TEMPS: Sfârşit de partidă pentru Donald Trump

Pagina Trump va fi greu de întors, capacitatea actualului preşedinte de a face rău nefiind de ignorat. E vremea ca Partidul Republican să-şi facă introspecţia. Să-l urmărim pe Trump în...

TÜRKIYE: Un prim mesaj din partea Turciei  pentru președintele ales al Statelor Unite

TÜRKIYE: Un prim mesaj din partea Turciei pentru președintele ales al Statelor Unite

Vicepreședintele Fuat Oktay a declarat, referitor la președintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, că "Turcia va continua să colaboreze cu noua administrație SUA". Într-o declarație făcută la postul de...

LA LIBRE BELGIQUE: Mahmoud Abbas îi cere lui Biden să „întărească" legăturile americano-palestiniene

LA LIBRE BELGIQUE: Mahmoud Abbas îi cere lui Biden să „întărească" legăturile americano-palestiniene

Preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, l-a felicitat duminică pe Joe Biden pentru victoria electorală şi i-a cerut să-şi modifice politica în favoarea Israelului. „Preşedintele Abbas este nerăbdător să colaboreze cu preşedintele...

THE NEW YORK TIMES: Respingere și resemnare din partea lui Trump  și a câtorva consilieri

THE NEW YORK TIMES: Respingere și resemnare din partea lui Trump și a câtorva consilieri

Potrivit declarațiilor unor consilieri, președintele nu intenționează să rostească imediat obișnuitul discurs devenit tradițional în alegerile trecute, iar oamenii campaniei sale au promis să continue bătălia juridică din țară Sâmbătă...

Un nou miting de protest la Minsk. Ultimele cerințe ale opoziției

Un nou miting de protest la Minsk. Ultimele cerințe ale opoziției

Mii de manifestanţi au cerut din nou, duminică, pe străzile din Minsk, demisia preşedintelui Belarus, Alexandr Lukaşenko. Poliția este în dispozitiv cu tunuri de apă.   Lidera opoziţiei belaruse, Svetlana...

Sylvester Stallone nu se lasă! Filmează la revelația anului 2020, care va fi un film de Oscar

Sylvester Stallone nu se lasă! Filmează la revelația anului 2020, care va fi un film de Oscar

Sylvester Stallone s-a întors pe platoul viitorului său, în ciuda pandemiei de coronavirus, și lucrează la noul său film ”Samaritan”. Filmările au început zilele trecute, după ce timp de șase...

Joe Biden a făcut-o pe JLO să izbucnească în plâns. „Este timpul să vindecăm răni adânci”

Joe Biden a făcut-o pe JLO să izbucnească în plâns. „Este timpul să vindecăm răni adânci”

După aproape o săptămână de tensiuni și incertitudini, Joe Biden a fost ales președinte al Statelor Unite ale Americii. Anul acesta, cu toate că pandemia a paralizat Statele Unite, Joe...

Pe cine aduce Joe Badin la Casa Albă. S-au aflat primele mutări

Pe cine aduce Joe Badin la Casa Albă. S-au aflat primele mutări

Alegerea democratului Joe Biden în funcţia de preşedinte al Statelor Unite marchează revenirea la obiceiuri şi tradiţii bine stabilite, chiar şi în ceea ce priveşte animalele domestice. Donald Trump a...