THE WASHINGTON POST: Cum pot transforma divizarea în ocazie președintele ales Biden și Congresul (editorial)
- Cristi Buș
- 10 noiembrie 2020, 01:00
THE WASHINGTON POST (SUA) - Venind la vot în număr-record săptămâna trecută, alegătorii au reușit să dezamăgească ambele partide.
Republicanii au pierdut Casa Albă după numai un singur mandat, iar democrații au pierdut teren în Cameră, și în Senat fie vor fi în minoritate, fie vor trebui să se agațe de cea mai la limită majoritate posibilă. Rezultatul este o conducere divizată care ar putea duce la doi ani de blocaj și frustrare.
Dar blocajul nu e inevitabil. Președintele ales Joe Biden, președinta Camerei Nancy Pelosi (democrată, California) și liderul majorității din Senat Mitch McConnell (republican, Kentucky), alături de echipele lor, au o șansă de a transforma divizarea în ocazie. Sunt multe pe care ei le-ar putea face împreună în interesul național.
Să începem cu dl Biden. El a candidat cu promisiunea că va uni o națiune dezbinată, că va fi președintele tuturor celor care l-au votat și al tuturor celor care au votat împotriva lui. Acest angajament, pe care noi îl considerăm a fi perfect sincer, coincide acum, mai mult ca niciodată, cu o necesitate politică. Spre exemplu el ar putea introduce rapid o lege a infrastructurii care ar putea face țara mai competitivă în raport cu China - un imperativ al ambelor partide - și ar reprezenta concomitent un gest pozitiv față de alegătorii care l-au votat pe dl Trump (prin introducerea internetului de mare viteză în zonele rurale, bunăoară).
Ceea ce nu înseamnă că el ar trebui să-și strângă din pânze. Dl Biden și vicepreședintele ales Kamala D. Harris își preiau funcțiile cu un mandat solid: mai multe voturi decât oricare alt tandem de candidați din istorie, o victorie cu o marjă apreciabilă, susținere bună în toate regiunile. Spre deosebire de dl Trump, dl Biden a candidat cu un program clar privind clima, dreptatea economică și rasială, imigrația și altele. El nu este doar îndreptățit să-și urmeze aceste obiective; i-o datorează națiunii să o facă.
E logic că dl McConnell și republicanii, fie din postura de majoritate ori din cea de minoritate la limită, ar trebui să fie pregătiți să-l întâmpine pe dl Biden într-o manieră constructivă. Unii dintre ei înțeleg urgența climatică; ei își pot folosi influența pentru a promova soluțiile bazate pe piață pe care le agreează susținătorii lor din lumea afacerilor - în primul și în primul rând o creștere predictibilă a prețului carbonului. Unii dintre ei înțeleg faptul că țara e mai puternică atunci când primește străini talentați și cu spirit antreprenorial. Mulți susțin alianțe internaționale pe care dl Biden le prețuiește și pe care dl Trump le-a nesocotit. Aproape toată lumea ar trebui să înțeleagă necesitatea acțiunilor urgente pentru limitarea pandemiei și repararea daunelor economice pe care ea le-a provocat.
Firește, sunt multe lucruri pe care dl Biden le poate face și ar trebui să fie pregătit să le facă unilateral - și fără a o lua pe calea conflictului constituțional a dlui Trump. El îi poate ajuta pe „visători”, acei imigranți productivi și patrioți care au fost aduși aici când erau copii și pe care dl Trump i-ar fi expulzat înapoi în țări de origine pe care abia dacă și le mai amintesc. El poate restabili SUA în postura de far al refugiaților. Poate anula dezastruoasele atacuri în justiție contra Obamacare, recensământului și altora. Prin decret executiv poate abroga unele dintre daunele pe care tot prin decret executiv le-a provocat dl Trump mediului și drepturilor civice.
Însă divizarea conducerii nu ar trebui să însemne că acțiunea unilaterală va deveni principalul mijloc de a avansa. Cel mai mare rău pe care l-a făcut dl Trump în ultimii patru ani a fost acela de a afecta însăși reputația democrației. Pe plan intern, perpetuarea paraliziei nu va face decât să încurajeze cinismul și să alimenteze revenirea trumpismului, dacă nu a ceva chiar mai rău. Pe plan extern, ar valida argumentul Chinei cum că autoritarismul funcționează mai bine. Dl Biden, dna Pelosi și dl McConnell sunt toți legiuitori și negociatori pricepuți. Ei ar trebui să-și pună aceste aptitudini la lucru în folosul propășirii națiunii.
Traducere: Andrei Suba/asuba/cciulu