Simona Halep

Simona Halep s-a născut la Constanța, la data de 27 septembrie 1991 și a luat primul contact cu tenisul la vârsta de 4 ani. Atunci când a mers la antrenamentele fratelui ei, Nicolae, și a început să lovească și ea mingea cu o rachetă.
Ion Stan a fost primul om care a pregătit-o pe sportiva din Constanța. Atunci când a devenit clar că va face tenis de performanță, pentru a reuși să ajungă la un nivel cât mai ridicat, Simona a luat o decizie unică pentru o femeie. Și-a micșorat sânii în urma unei intervenții chirurgicale.

Rezultatele pe teren nu s-au lăsat așteptate și în scurt timp, Halep a reușit să capteze atenția românilor. Apoi, a devenit cunoscută la nivel international.

A câștigat Roland Garros, în anul 2018, apoi, un an mai târziu a triumfat pe iarba de la Wimbledon. De asemenea, Halep a mai jucat trei finale de Mare Șlem, pe care le-a pierdut. La Roland Garros, în 2014 și 2017 și la Australian Open, în anul 2018. La US Open a juns în semifinale în 2015.

De-a lungul carierei, a colaborat cu antrenori celebri: belgianul Wim Fissette, australianul Darren Cahill, iar acum colaborează cu francezul Patrick Mouratoglou, cel care a pregătit-o pe Serena Williams. Până acum, Halep a adunat din premii suma de 40,2 milioane de dolari.

A fost discretă în plan sentimental, dar în presă s-a vorbit despre o poveste de dragoste trăită cu antrenorul Andrei Mlendea. Relația s-a rupt pentru că Stere Halep, tatăl campioanei, nu a fost de acord și i-a cerut fiicei sale să se axeze pe tenis. De asemenea, Halep ar mai fi avut o relație și cu Radu Barbu, fost jucător de tenis.

Nu s-a mai ascuns de ochii lumi atunci când a intrat într-o relație cu Toni Iuruc, bărbatul cu care s-a căsătorit religios. Dar, căsnicia s-a destrămat repede, cei doi nu s-au mai căsătorit și religios, iar divorțul s-a consemnat în urmă cu puțin timp.

Cristian Tudor Popescu vorbește despre umilința la care a fost supusă Simona Halep, în China: ”Nu știu cum de au acceptat jucătoarele”

Cristian Tudor Popescu vorbește despre umilința la care a fost supusă Simona Halep, în China: ”Nu știu cum de au acceptat jucătoarele”

Simona Halep, locul I WTA, a câştigat a doua oară turneul de categorie WTA, International Shenzhen Open, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, pe deţinătoarea titlului, sportiva cehă Katerina...

TENIS. Simona Halep - Katerina Siniakova. Lidera WTA atacă primul trofeu al anului. LIVE SCORE

TENIS. Simona Halep - Katerina Siniakova. Lidera WTA atacă primul trofeu al anului. LIVE SCORE

Simona Halep joacă, în această dimineață, în finala turneului de la Shenzhen. Românca o va înfrunta pe Katerina Siniakova, tenismenă din Cehia. Simona Halep are șansa să câștige trofeul de...

Simona Halep a stârnit CONTROVERSE pe teren, după ce a apărut ÎMBRĂCATĂ AȘA, în timpul unui meci - FOTO

Simona Halep a stârnit CONTROVERSE pe teren, după ce a apărut ÎMBRĂCATĂ AȘA, în timpul unui meci - FOTO

Simona Halep, românca noastră numărul unu în clasamentul WTA a reușit să fcă din nou spectacol, vineri, când s-a calificat în finalele de la simplu și de la dublu ale...

Halep și Begu s-au CALIFICAT în FINALA de dublu de la Shenzhen

Halep și Begu s-au CALIFICAT în FINALA de dublu de la Shenzhen

Cuplul Simona Halep/Irina Begu a reușit performanța de se califica în ultimul act al probei de dublu de la Shenzhen. După ce au fost adversare în semifinalele probei de simplu,...

Halep își cunoaște ADVERSARA din FINALA de la Shenzhen

Halep își cunoaște ADVERSARA din FINALA de la Shenzhen

Simona Halep, locul 1 mondial, s-a calificat, astăzi, în prima finală din 2018, cea din cadrul turneului de categorie International de la Shenzhen (China). Aici, românca se va bate pentru...

TENIS. Simona Halep - Irina Begu. DUEL românesc pentru un loc în FINALA turneului de la Shenzhen. LIVE SCORE

TENIS. Simona Halep - Irina Begu. DUEL românesc pentru un loc în FINALA turneului de la Shenzhen. LIVE SCORE

Simona Halep și Irina Begu evoluează în această dimineață, în semifinalele turneului de la Shenzhen. Învingătoarea va lupta pentru câștigarea trofeului. Simona Halep, lidera clasamentului WTA, joacă, astăzi, împotriva Irinei...

Halep, amenințată de Muguruza înainte de Australian Open

Halep, amenințată de Muguruza înainte de Australian Open

Românca va fi cap de serie la Melbourne, dar ar putea să fie detronată din vârful ierarhiei mondiale, dacă jucătoarea din Spania câștigă turneul de la Sydney Simona Halep a...

Simona Halep, înaintea semifinalei cu Irina Begu: „Vreau să ÎNVING”

Simona Halep, înaintea semifinalei cu Irina Begu: „Vreau să ÎNVING”

Simona Halep va evolua, mâine, împotriva Irinei Begu, în semifinalele turneului de la Shenzhen. Constănțeanca anticipează o partidă dificilă. Simona Halep și Irina Begu s-au calificat în semifinalele turneului de...

NEWS ALERT. Halep și Begu se vor DUELA în semifinalele turneului de la Shenzhen

NEWS ALERT. Halep și Begu se vor DUELA în semifinalele turneului de la Shenzhen

Simona Halep, liderul WTA, s-a calificat, astăzi, în „careul de ași” al întrecerii de categorie International din China. În această rundă, „Simo” o va înfrunta pe Irina Begu. Știre în...

SUPER PERFOMANȚĂ! Irina Begu s-a calificat în semifinale la Shenzhen. Următoarea adversară ar putea fi Simona Halep

SUPER PERFOMANȚĂ! Irina Begu s-a calificat în semifinale la Shenzhen. Următoarea adversară ar putea fi Simona Halep

Irina Begu s-a calificat semifinalele turneului WTA de la Shenzhen după ce a învins-o pe după ce a învins-o cu 7-5, 7-5 pe unguroaica Timea Babos, cap de serie numărul...

Halep, după o nouă victorie în China: „Am foame de trofee!”

Halep, după o nouă victorie în China: „Am foame de trofee!”

Simona Halep rămâne lider WTA în următoarele trei săptămâni, în urma calificarii de astăzi în „sferturile” de la Shenzhen. Halep a strălucit din nou pe „hard”-ul din China, reușind câștige...

Simona Halep, victorie cu emoții! Pe cine va înfrunta sportiva în sferturi

Simona Halep, victorie cu emoții! Pe cine va înfrunta sportiva în sferturi

Liderul clasamentului WTA, Simona Halep, a câștigat cu emoții meciul cu Ying-Ying Duan, locul 91 WTA, pe care a învins-o în trei seturi, scor 3-6, 6-1, 6-2 în optimile de...

Halep, CALIFICARE INCREDIBILĂ în „sferturile” de la Shenzhen. „Simo” rămâne LIDER MONDIAL

Halep, CALIFICARE INCREDIBILĂ în „sferturile” de la Shenzhen. „Simo” rămâne LIDER MONDIAL

Simona Halep, liderul WTA, a acces, astăzi, în sferturile de finală ale turneului de categorie International de la Shenzhen (China). Grație acestei victorii, românca are asigurat locul 1 mondial încă...

Victorie ISTORICĂ pentru Irina Begu la Shenzhen! În sferturi ar putea juca cu Simona Halep

Victorie ISTORICĂ pentru Irina Begu la Shenzhen! În sferturi ar putea juca cu Simona Halep

Irina Begu, cap de serie numărul 4, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Shenzhen, după ce a învins-o pe rusoaica Ekaterina Alexandrova, cu 4-6, 6-1,...

Pentru Simona Halep, semne bune anul are

Pentru Simona Halep, semne bune anul are

Tenismena din Constanța își va păstra poziția de lideră a tenisului mondial, dacă va trece, astăzi, de chinezoaica Ying-Ying Duan. Astfel, românca va fi cap de serie la Australian Open...

Prima reacție a Simonei Halep, după prima victorie din acest an: „Mă bucur de tenis”

Prima reacție a Simonei Halep, după prima victorie din acest an: „Mă bucur de tenis”

Simona Halep, liderul WTA, a bifat, astăzi, prima victorie din 2018, iar acum a transmis că speră să câștige din nou turneul de la Shenzhen. Constănțeanca a trecut fără emoții...

Halep, PRIMA VICTORIE din 2018. Românca, în OPTIMI la Shenzhen

Halep, PRIMA VICTORIE din 2018. Românca, în OPTIMI la Shenzhen

Simona Halep, numărul unu WTA, s-a calificat luni în optimile de finală ale turneului de la Shenzhen, China, dotat cu premii totale de 626.750 dolari. Halep (26 ani) a încheiat...

Mesajul Simonei Halep pentru TOȚI ROMÂNII, de Anul Nou

Mesajul Simonei Halep pentru TOȚI ROMÂNII, de Anul Nou

Simona Halep, aflată acum în China, la turneul de la Shenzhen, a postat pe Facebook un mesaj adresat tuturor românilor, cu ocazia noului an. "La multi ani! Va doresc un...

Mesajul transmis de Halep, după despărțirea de Adidas

Mesajul transmis de Halep, după despărțirea de Adidas

După patru ani de colaborare, Simona Halep, liderul mondial, și celebrul brand german au renunțat la acest parteneriat din cauza unor neînțelegeri financiare. A trecut aproape o lună de când...

Halep și Begu, PRIMA VICTORIE la Shenzhen. „Tricolorele” s-au impus dramatic în proba de dublu

Halep și Begu, PRIMA VICTORIE la Shenzhen. „Tricolorele” s-au impus dramatic în proba de dublu

Perechea Simona Halep/Irina Begu a bifat, astăzi, primul succes în proba de dublu a întrecerii de la Shenzhen (China). Româncele au câștigat dramatic partida cu Xin-Yun Han şi Chen Liang...