Halep, după o nouă victorie în China: „Am foame de trofee!”
- Alexandru Toader
- 3 ianuarie 2018, 12:54
Simona Halep rămâne lider WTA în următoarele trei săptămâni, în urma calificarii de astăzi în „sferturile” de la Shenzhen.
Halep a strălucit din nou pe „hard”-ul din China, reușind câștige duelul din „optimi” cu Ying-Ying Duan (China/locul 91 WTA), scor 3-6, 6-1, 6-2. După acest meci, constănțeanca a afirmat că vrea să câștige cât mai repede un trofeu în acest debut de sezon. „A fost foarte greu, a trebuit să stau foarte bine pe picioare. A trebuit să îmi găsesc ritmul, să deschid unghiurile. Nu a fost uşor, chiar dacă în ultimele două seturi scorul a fost cel care a fost. Am foame de trofee, dar deocamdată nu mă gândesc la titlu. Trebuie să intru în următorul meci, să dau totul şi să înving. O iau pas cu pas”, a declarat „Simo”, la finalul meciului cu Duan.
La Shenzhen, în „sferturi”, Halep o va înfrunta pe Aryna Sabalenka (Belarus, 73 WTA).