Simona Halep

Simona Halep s-a născut la Constanța, la data de 27 septembrie 1991 și a luat primul contact cu tenisul la vârsta de 4 ani. Atunci când a mers la antrenamentele fratelui ei, Nicolae, și a început să lovească și ea mingea cu o rachetă.
Ion Stan a fost primul om care a pregătit-o pe sportiva din Constanța. Atunci când a devenit clar că va face tenis de performanță, pentru a reuși să ajungă la un nivel cât mai ridicat, Simona a luat o decizie unică pentru o femeie. Și-a micșorat sânii în urma unei intervenții chirurgicale.

Rezultatele pe teren nu s-au lăsat așteptate și în scurt timp, Halep a reușit să capteze atenția românilor. Apoi, a devenit cunoscută la nivel international.

A câștigat Roland Garros, în anul 2018, apoi, un an mai târziu a triumfat pe iarba de la Wimbledon. De asemenea, Halep a mai jucat trei finale de Mare Șlem, pe care le-a pierdut. La Roland Garros, în 2014 și 2017 și la Australian Open, în anul 2018. La US Open a juns în semifinale în 2015.

De-a lungul carierei, a colaborat cu antrenori celebri: belgianul Wim Fissette, australianul Darren Cahill, iar acum colaborează cu francezul Patrick Mouratoglou, cel care a pregătit-o pe Serena Williams. Până acum, Halep a adunat din premii suma de 40,2 milioane de dolari.

A fost discretă în plan sentimental, dar în presă s-a vorbit despre o poveste de dragoste trăită cu antrenorul Andrei Mlendea. Relația s-a rupt pentru că Stere Halep, tatăl campioanei, nu a fost de acord și i-a cerut fiicei sale să se axeze pe tenis. De asemenea, Halep ar mai fi avut o relație și cu Radu Barbu, fost jucător de tenis.

Nu s-a mai ascuns de ochii lumi atunci când a intrat într-o relație cu Toni Iuruc, bărbatul cu care s-a căsătorit religios. Dar, căsnicia s-a destrămat repede, cei doi nu s-au mai căsătorit și religios, iar divorțul s-a consemnat în urmă cu puțin timp.

Primele DECLARAȚII ale Simonei Halep, după calificarea în FINALA de la Australian Open: „Tremur!”

Primele DECLARAȚII ale Simonei Halep, după calificarea în FINALA de la Australian Open: „Tremur!”

Fără nicio îndoială, Simona Halep poate fi considerată cea spectaculoasă jucătoare de la Asutralian open 2018. Românca a acces, astăzi, în finala de la Melbourne, după un nou joc-maraton de...

Simona Halep - Angelique Kerber. Cea mai bună tenismenă a României LUPTĂ pentru FINALA de la Australian Open / LIVE TEXT

Simona Halep - Angelique Kerber. Cea mai bună tenismenă a României LUPTĂ pentru FINALA de la Australian Open / LIVE TEXT

Simona Halep evoluează, în această dimineață, în semifinalele turneului de la Australian Open, împotriva nemțoaicei Angelique Kerber. LIVE Simona Halep - Angelique Kerber Simona Halep, lidera ierarhiei mondiale, joacă, la...

Simona Halep, tehnici de supraviețuire în situații critice

Simona Halep, tehnici de supraviețuire în situații critice

Lidera WTA a trecut prin momente de cumpănă la Australian Open și a arătat că din punct de vedere psihic a devenit un bloc greu de spart. La Melbourne, constănțeanca...

Are 18 titluri de Mare Șlem în PALMSARES și este impresionată de Halep: „MAGNIFIC e puțin spus”

Are 18 titluri de Mare Șlem în PALMSARES și este impresionată de Halep: „MAGNIFIC e puțin spus”

Martina Navratilova a lăudat-o pe Simona Halep pentru prestația avută în partida disputată, miercuri, împotriva Karolinei Pliskova. Martina Navratilova, deținătoare a 18 titluri de Mare Șlem, a vorbit măgulitor despre...

HALEP, cerută în CĂSĂTORIE imediat după VICTORIE. Fanii au fost în DELIR - FOTO

HALEP, cerută în CĂSĂTORIE imediat după VICTORIE. Fanii au fost în DELIR - FOTO

Simona Halep a avut parte de o surpriză plăcută imediat după meciul care a dus-o în finalele Australian Open. Un fan a cerut-o în căsătorie. Fanii au înnebunit de fericire...

Incredibil! Halep a devenit un „coșmar” pentru Pliskova: „Mă rog să nu mai joc cu ea”

Incredibil! Halep a devenit un „coșmar” pentru Pliskova: „Mă rog să nu mai joc cu ea”

Simona Halep, numărul 1 mondial, s-a calificat, în premieră, în penultimul act al turneului de Mare Șlem de la Australian Open, după ce a învins-o pe Karolina Pliskova (Cehia/6 WTA),...

Simona Halep, primele declarații după CALIFICAREA în SEMIFINALELE de la Australian Open. „E un secret, nu pot să vă spun asta”

Simona Halep, primele declarații după CALIFICAREA în SEMIFINALELE de la Australian Open. „E un secret, nu pot să vă spun asta”

Simona Halep a declarat, la finalul partidei câștigate împotriva Karolinei Pliskova, că este entuziasmată pentru calificarea în semifinalele turneului de la Melbourne. Simona Halep a recunoscut, după calificarea în semifinalele...

TENIS. Simona Halep - Karolina Pliskova. Lidera WTA forțează CALIFICAREA în SEMIFINALELE de la Australian Open. LIVE Text

TENIS. Simona Halep - Karolina Pliskova. Lidera WTA forțează CALIFICAREA în SEMIFINALELE de la Australian Open. LIVE Text

Simona Halep o întâlnește, în această dimineață, pe Karolina Pliskova (Cehia), în sferturile de finală ale turneului de Mare Șlem de la Australian Open. LIVE Simona Halep - Karolina Pliskova...

Halep nu calcă la Sankt Petersburg

Halep nu calcă la Sankt Petersburg

Din cauza accidentării la glezna stângă suferită în runda inaugurală de la Australian Open, cea mai bună jucătoare a lumii pare decisă să renunțe la turneul din Rusia. Absența îi...

O LEGENFĂ a tenisului pariază pe Simona Halep. „A fost o nouă jucătoare. Poate SĂ CÂȘTIGE acest turneu”

O LEGENFĂ a tenisului pariază pe Simona Halep. „A fost o nouă jucătoare. Poate SĂ CÂȘTIGE acest turneu”

Mats Wilander, fost mare jucător de tenis, este de părere că Simona Halep are capacitatea de-a obține trofeul de la Australian Open la această ediție. Mats Wilander, fost mare jucător...

Stere Halep, despre problemele Simonei de la Australian Open: „E ca un soldat în Vietnam!”

Stere Halep, despre problemele Simonei de la Australian Open: „E ca un soldat în Vietnam!”

Simona Halep, liderul WTA, a ajuns din nou în „sferturile” Australian Open, pentru a treia oară în carieră, însă, de această dată cu mari dureri, din cauza accidentării la glezna...

Merită Halep să câștige Australian Open, după cum a jucat până acum?

Merită Halep să câștige Australian Open, după cum a jucat până acum?

Simona Halep va juca, în sferturile de finală ale turneului de Mare Șlem din Australia, împotriva cehoaicei Karolina Pliskova, după ce în optimi a învins-o pe japoneza Naomi Osaka. Organizatorii...

Halep înfruntă „pericolul” Pliskova

Halep înfruntă „pericolul” Pliskova

Pentru a juca, în premieră, în semifi nalele Australian Open, „Simo” va trebui să treacă de cea mai bună tenismenă a Cehiei Simona Halep, liderul WTA și principala favorită la...

PRIMA REACȚIE a Simonei Halep, după victoria din „optimile” Australian Open: „Turneul acesta este ca un maraton pentru mine”

PRIMA REACȚIE a Simonei Halep, după victoria din „optimile” Australian Open: „Turneul acesta este ca un maraton pentru mine”

Simona Halep, liderul WTA, s-a calificat, astăzi, în sferturile de finală de la Melbourne, după o victorie categorică obținută în fața niponei Naomi Osaka (72 WTA), scor 6-3, 6-2. La...

Halep a trecut pe calmante înaintea meciului din „optimi”

Halep a trecut pe calmante înaintea meciului din „optimi”

Lidera WTA a urmat un program intens de recuperare, în ultimele două zile, pentru a putea face față în confruntarea de astăzi, cu japoneza Naomi Osaka Simona Halep atacă sferturile...

VEȘTI despre starea de sănătate a Simonei Halep! Ce se întâmplă cu sportiva după accidentare? Detalii de ultimă oră!

VEȘTI despre starea de sănătate a Simonei Halep! Ce se întâmplă cu sportiva după accidentare? Detalii de ultimă oră!

Simona Halep este accidentată și tatăl ei a ținut să vorbească despre ultimele informații cu privire la starea de sănătate a fiicei sale. Reamintim că Halep s-a calificat, marți dimineață,...

Stere Halep: „Acești oameni care vorbesc urât sunt total străini față de tenisul din România”

Stere Halep: „Acești oameni care vorbesc urât sunt total străini față de tenisul din România”

Stere Halep a declarat că Simona, fiica lui, este apreciată de majoritatea românilor, iar contestatarii liderei WTA nu au treabă cu tenisul Stere Halep a vorbit despre Simona Halep și...

Simona Halep a aflat ce adversară va întâlni în optimile de finală de la Australian Open. Lidera WTA conduce la întâlnirile directe

Simona Halep a aflat ce adversară va întâlni în optimile de finală de la Australian Open. Lidera WTA conduce la întâlnirile directe

Simona Halep va lupta pentru calificarea în sferturile de finală de la Melbourne împotriva japonezei Naomi Osaka, aflată pe locul 72 WTA. Simona Halep s-a calificat în „optimile” de la...

Primele DECLARAȚII ale Simonei Halep după MECIUL cu Lauren Davis: „Sunt aproape MOARTĂ...”

Primele DECLARAȚII ale Simonei Halep după MECIUL cu Lauren Davis: „Sunt aproape MOARTĂ...”

Simona Halep s-a calificat sâmbătă în optimile de la Australian Open la capătul unui meci dramatic în fața sportivei din SUA, Lauren Davis, scor 4-6, 6-4, 13-11. Numărul 1 WTA...

CTP: Pentru mine a fost meciul vieții!

CTP: Pentru mine a fost meciul vieții!

„Ce ar putea să mai spună un comentator după un asemenea meci? Așa cum pentru Lauren Davis a fost meciul vieții și pentru mine a fost meciul vieții. Nu am...