Halep, amenințată de Muguruza înainte de Australian Open

Halep, amenințată de Muguruza înainte de Australian Open

Românca va fi cap de serie la Melbourne, dar ar putea să fie detronată din vârful ierarhiei mondiale, dacă jucătoarea din Spania câștigă turneul de la Sydney

Simona Halep a început anul în China, la Shenzhen, acolo unde a reușit să ajungă până în faza semifinalelor. Ieri, tenismena din Constanța a trecut fără mari emoții de de Aryna Sabalenka (Belarus, 73 WTA), scor 6-2, 6-2, iar în această dimineață va lupta pentru un loc în finală.

Begu a eliminat-o pe Babos

Simona o va avea ca adversară pe Irina Begu (locul 38 WTA), cea care a depășit-o în sferturile de finală pe unguroaica Timea Babos (55 WTA), scor 7-5, 7-5. Meciul dintre cele două sportive „tricolore”, colege în naționala de Fed Cup, este programat să înceapă la ora 08.00 (în direct la Digi Sport 2). „Va fi un meci greu împotriva unei alte românce, dar îmi doresc să înving. Mă simt bine la Shenzhen şi vreau să le mulţumesc tuturor celor care au venit astăzi să mă urmărească”, a spus Simona înaintea confruntării cu Begu.

Garbine Muguruza va evolua la Sydney FOTO: FACEBOOK

Muguruza merge la Sydney

Simona a primit însă vești proaste, ieri. Garbine Muguruza, locul 2 WTA, a decis să participe la turneul de la Sydney și o poate detrona pe Halep, dacă va cuceri trofeul. Tenismena din Spania s-a retras din cadrul competiției găzduite de Brisbane, din cauza crampelor musculare, și a decis să meargă la Sydney pentru a se roda înainte de Australian Open.

Simona va fi cap de serie

Muguruza a primit din partea organizatorilor un wild-card. Simona Halep va fi cap de serie la tragerea la sorți pentru primul turneu de Mare Şlem al anului, pentru că ceremonia va avea loc înainte de încheierea turneului de la Sydney.