sfanta maria

Reguli speciale la slujba de Sfânta Maria. Apelul Arhiepiscopiei

Reguli speciale la slujba de Sfânta Maria. Apelul Arhiepiscopiei

„În contextul numărului mare de persoane zilnic infectate cu noul coronavirus din judeţul Argeş, în dorinţa de a proteja sănătatea pelerinilor şi a credincioşilor care vor ajunge la Mănăstirea Curtea...

Sfânta Maria. Cele mai frumoase mesaje pentru cei apropiați

Sfânta Maria. Cele mai frumoase mesaje pentru cei apropiați

În fiecare an, pe 8 septembrie, se prăznuieşte Naşterea Maicii Domnului, cunoscută în Popor ca Sfânta Maria Mică. Un prilej nou de sărbătoare, pentru cei peste 2,2 milioane de români...

Iohannis, discurs în cadrul festivităților de Ziua Marine Române

Iohannis, discurs în cadrul festivităților de Ziua Marine Române

Președintele Klaus Johannis a trecut în revistă Garda de Onoare, salutănd militarii români, italieni, americani. Însoțit, apoi de Carmen Johannis, de ministrul Apărării, Gabriel Les, de șeful Statului Major al...

Sfânta Maria Mare. Obiceiuri și tradiții în România

Sfânta Maria Mare. Obiceiuri și tradiții în România

Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare) este una dintre cele mai importante sărbători creştine, iar, pentru români, este și ocrotitoarea marinarilor, pe 15 august fiind organizate în mai multe oraşe...

Decizie importantă a Guvernului. Sunt vizaţi peste 1,5 milioane de salariaţi

Decizie importantă a Guvernului. Sunt vizaţi peste 1,5 milioane de salariaţi

Joi fiind Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Guvernul a decis ca, a doua zi, vineri să fie liberă, urmând apoi wekendul. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu a anunţat, miercuri,...

O nouă minivacanță pentru bugetari

O nouă minivacanță pentru bugetari

Este vorba de perioada de 15 august, care cade într-o joi, când se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului și care este oficial zi liberă conform Codului Muncii.   Având în vedere...

„Sfânta Maria” - calul troian cu care mitropolitul Justinian Marina i-a dus de nas pe comuniștii lui Gheorghiu-Dej

„Sfânta Maria” - calul troian cu care mitropolitul Justinian Marina i-a dus de nas pe comuniștii lui Gheorghiu-Dej

Pe aleile elegante ale mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol, podite în piatră poroasă de Dobrogea, este, zi de zi, ba chiar și noaptea, forfotă. Nici acest sâmbure galben de octombrie...

TRAFIC și CONSUM de DROGURI, pe LITORAL, în minivacanța de Sfânta Maria. Zeci de tineri prinși în flagrant de polițiștii Antidrog și de jandarmi

TRAFIC și CONSUM de DROGURI, pe LITORAL, în minivacanța de Sfânta Maria. Zeci de tineri prinși în flagrant de polițiștii Antidrog și de jandarmi

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța și ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, sub coordonarea procurorilor DIICOT Constanța, au constatat în flagrant delict, în perioada...

RECORD de TURIȘTI pe LITORAL în minivacanța de Sfânta Maria

RECORD de TURIȘTI pe LITORAL în minivacanța de Sfânta Maria

De la Năvodari la Vama Veche, stațiunile sunt ocupate 100% de turiștii care au ales să își petreacă aici minivacanța de Sfânta Maria. Sunt înregistrați peste 250.000 de turisti  în...

OBICEIURI și TRADIȚII de SFÂNTA MARIA. Cum ar trebui să îți petreci această zi

OBICEIURI și TRADIȚII de SFÂNTA MARIA. Cum ar trebui să îți petreci această zi

Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare) este una dintre cele mai importante sărbători creştine, iar, pentru români, este şi ocrotitoarea marinarilor, pe 15 august fiind organizate în mai multe oraşe...

De ce se spune azi „La mulți ani”

De ce se spune azi „La mulți ani”

Sigur că da, pentru că, la fel ca Învierea Domnului, este vorba de o sărbătoare a Vieții: Maica Domnului adoarme, dar acesta nu este un motiv de întristare, ci de...

Vremea ține cu noi în mini-vacanța de Sfânta Maria. Mult soare și temperaturi suportabile

Vremea ține cu noi în mini-vacanța de Sfânta Maria. Mult soare și temperaturi suportabile

Pentru cei care vor să meargă la mare sau la munte, meteorologii anunță vreme bună. Dobrogea. Vremea va fi călduroasă în intervalul 13 - 18 august, când temperaturile maxime se...

Școala românească de transplant pulmonar câștigă bătălia cu sabotorii

Școala românească de transplant pulmonar câștigă bătălia cu sabotorii

Diploma de onoare acordată vineri de oficialități cadrelor medicale de la Spitalul Sfânta Maria din București, pentru susținerea activității de transplant hepatic și inițierea programului de transplant pulmonar în România,...

Echipa de medici de la Spitalul Sfânta Maria din Capitală a reușit încă o dată

Echipa de medici de la Spitalul Sfânta Maria din Capitală a reușit încă o dată

 Potrivit reprezentanților unității medicale, operația a fost un succes iar pacientul se se află acum în secţia de terapie intensivă şi are o evoluţie postoperatorie favorabilă. Conform procedurilor, în primele...

Adormirea Maicii Domnului. Ce NU ai voie să faci în această SFÂNTĂ ZI

Adormirea Maicii Domnului. Ce NU ai voie să faci în această SFÂNTĂ ZI

Sfânta Maria este una dintre cele mai importante sărbători închinate Maicii Domnului. În această zi sărbătorim moartea și îngroparea Maicii Domnului și mutarea ei la cer. Iată ce NU ai...

Sfânta Maria! Tradiții și obiceiuri prilejuite de această sărbătoare. Ce NU AI VOIE să faci în această zi

Sfânta Maria! Tradiții și obiceiuri prilejuite de această sărbătoare. Ce NU AI VOIE să faci în această zi

Sfânta Maria, sărbătoarea creștină de pe 15 august, aduce cu ea o serie de restricții în rândul credincioșilor. Sfânta Maria, ce este bine să faci și ce nu pe 15...

ATENŢIE PETRECĂREŢI! MOBILIZARE maximă a poliţiştilor pentru minivacanţa de Sfânta Maria. Sute de RADARE pe traseele către munte şi mare

ATENŢIE PETRECĂREŢI! MOBILIZARE maximă a poliţiştilor pentru minivacanţa de Sfânta Maria. Sute de RADARE pe traseele către munte şi mare

Astfel, în cele patru zile libere prilejuite de Sfânta Maria, aproape 10.000 de poliţişti vor fi zilnic în stradă, pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, pentru prevenirea violenţelor, iar peste...

Mini-Vacanță de Sfânta Maria

Mini-Vacanță de Sfânta Maria

Ziua liberă va fi recuperată, în regim de program normal, în data de 19 august sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până la data de 25 august. Aceeași...

BREAKING NEWS! Florian Bodog: AHK a deblocat transplantul pentru pacienții români!

BREAKING NEWS! Florian Bodog: AHK a deblocat transplantul pentru pacienții români!

„Am primit o scrisoare oficială de la șeful clinii de transplant de la AKH Viena și vă anunț că situația este deblocată” a anunțat ministrul Sănătății, Florian Bodog.  Vor face...