La Techirghiol, pe malul înalt al ghiolului, tânjește spre cer, cu delicata ei siluetă, „Sfânta Maria”, o bijuterie de bisericuță din lemn care a salvat, în urmă cu mai bine de o jumătate de secol, un sanatoriu preoțesc de lăcomia comuniștilor. Alături de frumusețe, povestea acestui cochet lăcaș de cult este încântătoare.

Pe aleile elegante ale mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol, podite în piatră poroasă de Dobrogea, este, zi de zi, ba chiar și noaptea, forfotă. Nici acest sâmbure galben de octombrie nu face notă discordantă.

Pelerinii, mulți, vin aici să se închine, să-și rostească, în șoaptă, păcatele, să fie ascultați, iertați, mângâiați pe inimi. Își poartă pașii spre statuia Marelui Mucenic Pantelimon, unde un izvor plăpând curge să le potolească setea, se opresc, apoi, în fața mormântului unui duhovnic de legendă, Arsenie Papacioc. Aprind o lumânare, două... Pentru morți, pentru vii. Dau roată zidurilor îmblânzite de mușcate roșii, se închină discret, apoi urcă treptele „La recepție”, pentru că aici, la „Sfânta Maria”, funcționează, încă din 1928, un sanatoriu, un loc unde oamenii vin săși trateze beteșugurile cu nămol din liman. Nămol asortat cu rugăciunile maicilor.

Vila cu 16 camere a lui Miron Cristea

În marginea acestei stranii vânzoleli se conturează, înnegrit de timp, adevăratul miracol, miracolul bisericuței din lemn, „Sfânta Maria” însăși, umbrită, astăzi, e adevărat, de liniile semețe ale bisericii dinspre ghiol, mai mare, mai viguroasă. Dar mai puțin tainică... Ce caută însă această mică bijuterie din lemn aici? Îmi pare rătăcită, cumva nelalocul ei. Istoria ei risipește misterul. În 1928, primul patriarh al României, Miron Cristea, cumpără la Techirghiol o vilă cu 16 camere pe care o transformă în sanatoriu pentru cler. Amenajează, într-o anexă, și un mic lăcaș de cult. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, așadar în mandatul patriarhului Nicodim Munteanu (1939-1948), așezământul de aici a fost folosit întru ajutorarea orfanilor și a văduvelor de război. Sanatoriul a continuat să existe în folosul comunității. Până când, odată cu schimbările politice radicale, locul de odihnă și tratament „Sfânta Maria” intră în atenția elitei comuniste care face presiuni pentru a-i deposeda pe clerici în favoarea propriilor interese.

Mutare genială sau serviciu contra serviciu?

Pentru a-i păcăli pe comuniștii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și, implicit, pentru a salva casa de sănătate pe care aceștia puseseră ochii, Justinian Marina, următorul patriarh al României (1948-1977) aduce la Techirghiol, de la fosta stână a domeniilor regale de la Peleș, o minunată bisericuță din lemn transilvăneană, monument de patrimoniu. Și, cu toate că începând din 1959 intră în vigoare celebrul decret 410 - prin care era decimat numărul viețuitorilor din mănăstiri -, patriarhul reușește să-i convingă pe comuniști că sanatoriul nu mai înseamnă altceva decât o anexă a acestui delicat lăcaș de cult.

 

Preotul Ion Marina l-a găzduit pe evadatul Gheorghe Gheorghiu

Dar, pentru că există și-un mare dar... Se poate ca manevra patriarhului să nu fi fost decât un simplu plan pus în aplicare cu încuviințarea liderului comunist. Un serviciu contra altui serviciu. Care-i povestioara desprinsă din povestea-mamă? La mijlocul anilor ’40, când Dej, ajutat de Maurer, evadează din lagărul de la Târgu Jiu, odată ajuns la Râmnicu Vâlcea, este găzduit, zece zile, în casa preotului Ion Marina, membru al PNȚ și un contestatar al regimului Antonescu. Ați ghicit! Ioan Marina de atunci nu era altul decât patriarhul Justinian Marina de mai târziu.

Așadar, mutare genială sau serviciu contra serviciu? Oricum ar fi fost, cert e că Justinian Marina a întreprins, cu succes, două operațiuni de salvare: sanatoriul clericilor de la Techirghiol și bisericuța de la Peleș, care, cu siguranță, n-ar fi avut o viață prea liniștită în acele vremuri de prigoană religioasă.