rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Putin, CĂZĂTURĂ incredibilă în fața a miii de oameni. Nimeni nu a încercat să îl ridice! Imaginile au ajuns VIRALE - VIDEO

Putin, CĂZĂTURĂ incredibilă în fața a miii de oameni. Nimeni nu a încercat să îl ridice! Imaginile au ajuns VIRALE - VIDEO

Vladimir Putin a fost protagonistul unei întâmplări incredibile în timp ce se afla în capitala sporturilor de iarnă din Rusia, Soci. Un mare pasionat al hocheiului, Putin a căzut spectaculos...

Putin RESTRÂNGE dreptul de a PROTESTA pe durata Campionatului Mondial

Putin RESTRÂNGE dreptul de a PROTESTA pe durata Campionatului Mondial

Președintele Putin a semnat un decret care introduce restricții pentru manifestațiile de stradă în perioada campionatului mondial de fotbal din 2018. Documentul, publicat astăzi pe site-ul guvernului, arată că manifestațiile...

TRUMP s-a întâlnit cu LAVROV, în contextul controversatei demiteri a șefului FBI

TRUMP s-a întâlnit cu LAVROV, în contextul controversatei demiteri a șefului FBI

Președintele american Donald Trump a discutat despre războiul din Siria cu ministrul rus de Externe în Biroul Oval, astăzi, într-un moment în care legăturile SUA cu Rusia umbresc administrația Trump....

FORBES: „Și dacă NU Rusia este în spatele PIRATĂRII lui Macron?”

FORBES: „Și dacă NU Rusia este în spatele PIRATĂRII lui Macron?”

Primele elemente ale anchetei asupra actului de piraterie cibernetică asupra lui Emmanuel Macron arată că lucrurile pot contrazice aparențele. Seamănă cu Rusia, pare să fie Rusia, așa că trebuie să...

Motivul SECRET pentru care Trump l-a demis pe directorul FBI: James Comey a REFUZAT să spună TREI CUVINTE

Motivul SECRET pentru care Trump l-a demis pe directorul FBI: James Comey a REFUZAT să spună TREI CUVINTE

Directorul FBI a fost demis marți mai ales din cauză că a refuzat să declare public că nu există nici o legătură între Trump și Putin. Potrivit unei surse de...

Americanii i-au prins pe RUŞI băgându-şi coada în FRANŢA

Americanii i-au prins pe RUŞI băgându-şi coada în FRANŢA

Franţa a fost într-adevăr atacată cibernetic de ruşi în timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale. Directorul Agenţiei Naţionale de Securitate a Statelor Unite, Mike Rogers, a declarat că serviciile secrete americane...

Susținută de SUA și Germania, Ucraina e la mâna ei: reforme, reforme, reforme | PULSUL PLANETEI

Susținută de SUA și Germania, Ucraina e la mâna ei: reforme, reforme, reforme | PULSUL PLANETEI

Am fost săptămâna trecută la Kiev. Regulat am dezvoltări și proiecte și am ocazia să mă întâlnesc în varii conferințe cu decidenții și creatorii de idei ce se ocupă de...

Uniunea Europeană, sărbătorită într-un moment în care este tot mai criticată

Uniunea Europeană, sărbătorită într-un moment în care este tot mai criticată

În România, 9 mai are trei semnificații: Ziua Independenței de Stat, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în Al Doilea Război Mondial și Ziua Uniunii Europene, fiecare celebrată în felul ei...

Șarapova, trimisă acasă după confruntarea divelor

Șarapova, trimisă acasă după confruntarea divelor

Rusoaica a fost învinsă, la Madrid Open, de „Genie” Bouchard. Canadianca a fost rugată de colegii din circuitele WTA și ATP să o elimine pe „trișoare” Eugenie Bouchard (locul 60...

ISIS a publicat DECAPITAREA unui spion RUS. Atenție, imagini care vă pot afecta emoțional

ISIS a publicat DECAPITAREA unui spion RUS. Atenție, imagini care vă pot afecta emoțional

ISIS a publicat, luni seară, o înregistrare video care surprinde decapitarea unui presupus spion rus în Siria. Înregistrarea durează 12 minute și este vorbită în limba rusă. În înregistrare, presupusul...

Prețul petrolului a luat-o din nou la vale, în ciuda tăierilor producției de către statele OPEC | PULSUL PLANETEI

Prețul petrolului a luat-o din nou la vale, în ciuda tăierilor producției de către statele OPEC | PULSUL PLANETEI

La 25 mai, OPEC și partenerii săi externi, Rusia în primul rând, se pregătesc să dezbată o extindere a acordului de 6 luni pentru tăierea producției de petrol. Decizia vine...

AlLIANȚA Stalin - Hitler: Ce îi învață Regimul Putin pe elevii ruși

AlLIANȚA Stalin - Hitler: Ce îi învață Regimul Putin pe elevii ruși

În cadrul ceremoniilor prilejuite de Ziua Victoriei, 9 mai, regimul de la Moscova le rezervă copiilor un rol foarte important. Elevii sunt prezenți inclusiv la Marea Paradă militară organizată anual...

Ultimul eșec din Rusia l-a făcut pe Lucescu să-și iasă din minți: „Nu am văzut aşa ceva nici în Ucraina!”

Ultimul eșec din Rusia l-a făcut pe Lucescu să-și iasă din minți: „Nu am văzut aşa ceva nici în Ucraina!”

Zenit Sankt Petersburg, gruparea pregătită de Mircea Lucescu, a cedat în etapa a 27-a a campionatului din Rusia, în fața lui Terek Groznîi (scor 0-1), și, astfel, echipa românului i-a...

PERICOLELE ce pândesc România, în viziunea fostul director CIA și a fostului comandant NATO. Noua ORDINE MONDIALĂ și principalele amenințări ale RĂZBOIULUI HIBRID

PERICOLELE ce pândesc România, în viziunea fostul director CIA și a fostului comandant NATO. Noua ORDINE MONDIALĂ și principalele amenințări ale RĂZBOIULUI HIBRID

România trebuie să înțeleagă că se află într-o vecinătate „provocatoare”, cu pericole ce pândesc de peste tot, spune Philip Breedlove, fost comandant al forțelor militare NATO. „Cred că e important...

Secretele Rusiei rurale ies la iveală. Nici măcar serviciile secrete nu au habar de aceste situații - GALERIE FOTO

Secretele Rusiei rurale ies la iveală. Nici măcar serviciile secrete nu au habar de aceste situații - GALERIE FOTO

Departe de strălucirea şi zumzetul neobosit al marilor oraşe ruseşti trăieşte o lume arhaică, în care timpul refuză parcă să se deplaseze înainte, în ciuda apariţiei unor simboluri şi influenţe...

SCANDAL ruso-francez. Propaganda Kremlinului, în RĂZBOI cu Macron

SCANDAL ruso-francez. Propaganda Kremlinului, în RĂZBOI cu Macron

Scandal internațional. Două organizații media pro-Kremlin au anunțat că vor să-l dea în judecată pe Emmanuel Macron, candidatul centrist la alegerile prezidențiale din Franța Agenţia de presă Sputnik și Russia...

Fost comandant al NATO: Ne-a surprins rapiditatea cu care au acționat rușii în Crimeea. Ce a spus despre România

Fost comandant al NATO: Ne-a surprins rapiditatea cu care au acționat rușii în Crimeea. Ce a spus despre România

Ţările din regiunea Mării Negre, inclusiv România, sunt într-o „vecinătate provocatoare”, în care Rusia a comasat în Crimeea o platformă impresionantă de proiectare a puterii, spune generalul american Philip Breedlove,...

Rețeaua europeană de gangsteri: Noul serviciu secret al lui Putin

Rețeaua europeană de gangsteri: Noul serviciu secret al lui Putin

Interlopii tatuați și fioroși din fosta URSS au fost înlocuiți de gangsterii-businessmeni hibrizi, care acționează în toată Europa în beneficiul și sub „cupola” Kremlinului. În 1994, fostul președinte Boris Elțîn își...

Aberațiile și minciunile gogonate ale războiului informațional al Rusiei în statele baltice: arme cu iperită și etnici ruși hipnotizați și trimiși pe frontul rus

Aberațiile și minciunile gogonate ale războiului informațional al Rusiei în statele baltice: arme cu iperită și etnici ruși hipnotizați și trimiși pe frontul rus

Operațiunile de fake news și război informațional al Rusiei în statele baltice asupra NATO au atins ridicolul absolut. După ce au încercat aplicarea cazului „Lisa”, a rusoaicei minore care ar fi fost...

TURCIA, RUSIA și IRANUL au semnat un acord privind SIRIA. Despre ce este vorba? „50% din conflict este acum rezolvat”

TURCIA, RUSIA și IRANUL au semnat un acord privind SIRIA. Despre ce este vorba? „50% din conflict este acum rezolvat”

Turcia, Rusia și Iranul, principalii negociatori în procesul de pace pentru Siria, care se desfășoară în aceste zile în Kazakhstan, au semnat un acord pentru a crea „zone sigure” în...