rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Costul militar cu războiul pentru Rusia. Pierderile sunt mari: „60% din stocul total de tancuri și 70% din stocul de rachete”

Costul militar cu războiul pentru Rusia. Pierderile sunt mari: „60% din stocul total de tancuri și 70% din stocul de rachete”

Potrivit amiralului Hervé Bléjean, 250.000 de luptători ruși sunt „azi în afara serviciului”, iar costurile cu războiul sunt neașteptat de mari:„Rusia a pierdut 60% din tancurile sale de luptă”, estimează...

Războiul din Ucraina, ziua 316. Ucrainenii anunță că Vladimir Putin e pe ducă. Macron a primit un cadou otrăvit

Războiul din Ucraina, ziua 316. Ucrainenii anunță că Vladimir Putin e pe ducă. Macron a primit un cadou otrăvit

Ucrainenii au vorbit din nou despre moartea lui Vladimir Putin, liderul de la Kremlin, care ar fi grav bolnav. Anunțul a fost făcut de un înalt oficial de la Kiev,...

Șeful Serviciului de Informații din Ucraina despre Vladimir Putin: „Va muri curând”

Șeful Serviciului de Informații din Ucraina despre Vladimir Putin: „Va muri curând”

Kirilo Budanov, șeful Serviciului de Informații pentru Apărare al Ucrainei, a spus că Vladimir Putin, președintele Rusiei, are cancer și va muri foarte curând, dar după victoria Ucrainei în războiul...

Agenții lui Putin infiltrați în Germania. Vor să schimbe politica de la Berlin. Anchetă Reuters

Agenții lui Putin infiltrați în Germania. Vor să schimbe politica de la Berlin. Anchetă Reuters

Multe persoane, extrem de vocale în Germania, care cer ca țara să nu mai ajute Ucraina și să facă pace cu Rusia, au legături puternice cu Moscova. Folosesc de multe...

Fostul șef al „Roskosmos” i-a trimis lui Macron o bucată dintr-un obuz care l-a rănit. Ameninţările sunt clare

Fostul șef al „Roskosmos” i-a trimis lui Macron o bucată dintr-un obuz care l-a rănit. Ameninţările sunt clare

Fostul șef al agenției spațiale ruse, Dmitri Rogozin, a declarat miercuri că a trimis luna trecută președintelui francez Emmanuel Macron o bucată dintr-un obuz francez care l-a rănit în orașul...

Deficitul mondial de cupru ar putea atinge un record istoric. Cererea se va dubla

Deficitul mondial de cupru ar putea atinge un record istoric. Cererea se va dubla

Oferta de pe piața globală de cupru ar putea scădea cu mult sub nivelurile istorice ale cererii până în 2035, iar severitatea deficitului va depinde în mare măsură de capacitatea...

Rusia își distruge sectorul IT. Legea care îi va determina pe mulți programatori să plece din ţară

Rusia își distruge sectorul IT. Legea care îi va determina pe mulți programatori să plece din ţară

Sectorul IT din Rusia riscă să piardă mai mulți lucrători în noul an din cauza unei legi privind munca la distanță, în timp ce autoritățile încearcă să atragă înapoi zecile...

La Makiivka, forțele ucrainene pun statul major rus sub presiune. Armata lui Putin este condusă de „idioţii fără experienţă"

La Makiivka, forțele ucrainene pun statul major rus sub presiune. Armata lui Putin este condusă de „idioţii fără experienţă"

Războiul din Ucraina. Atacarea unei clădiri care adăpostea soldaţi ruşi în oraşul ocupat Makiivka a relansat criticile privind strategia militară a Kremlinului şi statului său major. Unul din atacurile cele...

Vladimir Putin, tot mai disperat. Ordinul de la început de an cu privire la „operațiunea militară specială”

Vladimir Putin, tot mai disperat. Ordinul de la început de an cu privire la „operațiunea militară specială”

Vladimir Putin vrea să intensifice propaganda pro-război cerând miniștrilor o campania de dezinformare mai agresivă despre „operațiunea militară specială”. Vladimir Putin a ordonat intensificarea propagandei pro-război în rândul rușilor. Liderul...

Patriarhul Kirill a făcut o comparație între războiul dus de Rusia în Ucraina și victoria acesteia asupra „teribilei ciume a fascismului”

Patriarhul Kirill a făcut o comparație între războiul dus de Rusia în Ucraina și victoria acesteia asupra „teribilei ciume a fascismului”

De la începutul războiului, șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill, a ținut cu înverșunarea partea Rusiei și a declarat chiar și că rușii nu ar trebui să se teamă de...

Mesajul Indiei cu privire la războiul din Ucraina: Moscova și Kievul trebuie să negocieze un acord de pace. Aceasta nu este epoca războiului

Mesajul Indiei cu privire la războiul din Ucraina: Moscova și Kievul trebuie să negocieze un acord de pace. Aceasta nu este epoca războiului

India consideră că este "imperativ" ca Moscova și Kievul să negocieze un acord de pace, considerând că "aceasta nu este epoca războiului". Declarația a fost făcută, la Viena, de ministrul...

Băsescu, replică memorabilă pentru Rusia și Putin. „România nu are experiență în anexarea altor state”

Băsescu, replică memorabilă pentru Rusia și Putin. „România nu are experiență în anexarea altor state”

De-a lungul carierei sale în fruntea României și ulterior în cea de europarlamentar, Traian Băsescu a atacat în repetate rânduri poziția și acțiunile Rusiei. El s-a arătat mereu pentru un...

Războiul din Ucraina. Anul 2023 va marca sfârșitul vechii normalități în Europa. Bătălia dintre statele democratice și cele totalitare a intrat în faza fierbinte

Războiul din Ucraina. Anul 2023 va marca sfârșitul vechii normalități în Europa. Bătălia dintre statele democratice și cele totalitare a intrat în faza fierbinte

Principala întrebare cu care se confruntă democrațiile occidentale la începutul lui 2023 e cum să oprească războiul din Ucraina și să creeze o nouă normalitate, întrucât e evident că vechea...

Rusia are o cantitate mare de arme nucleare în Crimeea și le poate folosi în orice moment

Rusia are o cantitate mare de arme nucleare în Crimeea și le poate folosi în orice moment

Serviciile de informații ucrainene au anunţat că Rusia are în acest moment o cantitate mare de arme nucleare în Crimeea şi le poate folosi oricând deoarece are capacități bine puse...

A murit fostul președinte al Parlamentului de la Moscova

A murit fostul președinte al Parlamentului de la Moscova

Ruslan Hasbulatov a decedat la locuința sa din capitala Rusiei. El avea 80 de ani. Cauza morții nu a fost dezvăluită. Fostul preşedinte al parlamentului rus, Ruslan Hasbulatov a murit,...

Linia “Wagner" și pregătirea unei noi ofensive rusești în Ucraina

Linia “Wagner" și pregătirea unei noi ofensive rusești în Ucraina

La început de octombrie, când toată lumea vorbea de mobilizare ”parțială” în Rusia, am scris despre ”mobilizarea-revolver”, în eșaloane succesive. Iată, acum este oficial. În mesajul său de Anul Nou,...

Războiul din Ucraina, ziua 315. Vladimir Putin începe anul în forţă. Ordinul care va stârni furie. Văduvele intră în acţiune

Războiul din Ucraina, ziua 315. Vladimir Putin începe anul în forţă. Ordinul care va stârni furie. Văduvele intră în acţiune

Războiul din Ucraina, ziua 315. Potrivit surselor de la Moscova, Rusia se pregătește de o nouă mobilizare după apelul făcut la adresa lui Vladimir Putin de către asociația „Văduvelor” soldaților...

Marina Voica nu și-a putut înmormânta fratele „din cauza unei politici stupide.” Cel mai mare regret al artistei

Marina Voica nu și-a putut înmormânta fratele „din cauza unei politici stupide.” Cel mai mare regret al artistei

Marele regret al Marinei Voica este că nu și-a putut îngropa fratele din cauza unei politici din Rusia. Aceasta a declarat că Vladimir Putin nu cedează nici dacă mor mii...

Volodimir Zelenski a semnat o lege care permite guvernului să blocheze instituțiile media 

Volodimir Zelenski a semnat o lege care permite guvernului să blocheze instituțiile media 

O nouă lege semnată de președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, ar putea acorda guvernului Ucrainei competențe pentru a putea bloca instituțiile media.  Volodimir Zelenski a semnat legea joi, după ce parlamentul...

Viktor Orban, „jupuit” de prietenul său Vladimir Putin. Cât de scump a plătit Ungaria gazul rusesc faţă de media europeană

Viktor Orban, „jupuit” de prietenul său Vladimir Putin. Cât de scump a plătit Ungaria gazul rusesc faţă de media europeană

Ungaria a plătit cel mai mult pentru gazul rusesc din regiune. Prețul pentru Ungaria a fost de aproape trei ori mai mare faţă de Cehia, și cu un sfert mai...