romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Austria, sub tirul criticilor europarlamentarului Rareş Bogdan. „Vrea să se facă de râs. Trebuie să mergem până la capăt”

Austria, sub tirul criticilor europarlamentarului Rareş Bogdan. „Vrea să se facă de râs. Trebuie să mergem până la capăt”

Rareş Bogdan se arată extrem de nemulțumit faţă de atitudinea Austriei cu privire la primirea României în Spațiul Schengen. În opinia sa,  poziţia Austriei faţă de noi „reprezintă o problemă...

Bogdan Aurescu, după întâlnirea de la Ankara: „România, preocupată de securitatea din regiunea Mării Negre”

Bogdan Aurescu, după întâlnirea de la Ankara: „România, preocupată de securitatea din regiunea Mării Negre”

România a fost constant preocupată să identifice soluţii pentru a spori securitatea la Marea Neagră, a afirmat, marţi, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, într-o conferinţă de presă comună, la Ankara,...

Previziuni economice favorabile pentru România. La ce valoare va ajunge salariul mediu net

Previziuni economice favorabile pentru România. La ce valoare va ajunge salariul mediu net

România va atinge un vârf de creştere economică în anul 2025, când avansul PIB este estimat la 5%, potrivit Raportului privind situaţia macroeconomică pe anul 2023 şi proiecţia acesteia pe...

George Soros pe cale să intre pe piața media din România. Ce urmărește controversatul miliardar

George Soros pe cale să intre pe piața media din România. Ce urmărește controversatul miliardar

Internews - companie internațională de media - caută un redactor-șef în Ungaria. Compania, susținută de Fundațiile pentru o Societate Deschisă (controlată de George Soros) și administrația Biden din SUA, ar...

Care sunt previziunile Guvernului pentru economia din 2023. „Trebuie să reacţionăm imediat”

Care sunt previziunile Guvernului pentru economia din 2023. „Trebuie să reacţionăm imediat”

Florin Spătaru a spus care sunt previziunile Guvernului pentru anul viitor. Ministrul Economiei a comentat și criza energetică prin care trece atât România, cât și celelalte state din Uniunea Europeană....

Raluca Turcan susține că niciunul dintre argumentele invocate de Austria „nu mai stă în picioare”

Raluca Turcan susține că niciunul dintre argumentele invocate de Austria „nu mai stă în picioare”

Deputatul PNL Raluca Turcan a susținut că argumentele pe care Austria le-a prezentat privind aderarea României la Spațiul Schengen sunt nedrepte. Austria se opune, în continuare, intrării țări noastre în...

Bulgaria amenință Olanda și Austria, dacă se vor opune aderării la Schengen

Bulgaria amenință Olanda și Austria, dacă se vor opune aderării la Schengen

Bulgaria amenință cu contramăsuri în cazul în care Olanda și Austria se vor opune prin veto aderării sale la Schengen, a declarat luni, 5 februarie, premierul interimar Galab Donev, adăugând...

Războiul din Ucraina a băgat lumea în criză. Nici România nu va scăpa. Care sunt șansele să intrăm în Schengen

Războiul din Ucraina a băgat lumea în criză. Nici România nu va scăpa. Care sunt șansele să intrăm în Schengen

Războiul din Ucraina începe să afecteze nu doar Europa, ci și state de pe alte continente. Prețurile la energie au crescut enorm, cele la alimente au explodat, iar recesiunea bate...

Viktor Orbán, mesaj incredibil de susținere pentru Bulgaria. „Este total nedrept”

Viktor Orbán, mesaj incredibil de susținere pentru Bulgaria. „Este total nedrept”

Spațiul Schengen este, fără îndoială, una dintre cele mai mari realizări ale UE. De călătoriile nerestricționate beneficiază milioane de cetățeni și firme europene. Dar pentru Bulgaria și România, UE nu...

Cancelarul Austriei, anunț tranșant: „În acest moment, refuzăm extinderea Schengen cu România şi Bulgaria”

Cancelarul Austriei, anunț tranșant: „În acest moment, refuzăm extinderea Schengen cu România şi Bulgaria”

Cancelarul Austriei a declarat, marţi, într-o emisiune la postul public de televiziune, că Viena îşi menţine dreptul de veto faţă de aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen. Mai mult,...

Victor Ponta – România, între Schengen și Război! Vine mama crizelor?!

Victor Ponta – România, între Schengen și Război! Vine mama crizelor?!

România a picat la mijloc: la Vest avem Schengen, la Est avem războiul. Noi vrem Schengen-ul, dar se pare că nu ne vrea el pe noi. Din nou. Austriecii ne-au...

Klaus Iohannis, rezervat în privința aderării la Schengen. Declarație de ultimă oră a Austriei

Klaus Iohannis, rezervat în privința aderării la Schengen. Declarație de ultimă oră a Austriei

Președintele Klaus Iohannis este rezervat în legătură cu șansele României de a fi acceptată în Spațiul Schengen la Consiliul JAI de joi, 8 decembrie. Șeful statului s-a abținut de la...

O „problemă Schengen” înscenată

O „problemă Schengen” înscenată

Extinderea spațiului Schengen constituie după iulie 2022 una din prioritățile președinției cehe a Consiliului Europei. Încă din luna mai, Comisia Europeană ceruse deja Consiliului să formuleze "decizii privind aderarea formală...

Italia găzduiește cele mai multe „secții de poliție” secrete chinezești din lume - raport

Italia găzduiește cele mai multe „secții de poliție” secrete chinezești din lume - raport

Pe plan mondial Italia e gazda celui mai mare număr de „secții de poliție” chinezești informale, conform raportului publicat de o organizație spaniolă pentru drepturile omului. Safeguard Defenders a declarat...

Croația neagă existența secțiilor de poliție secrete chinezești

Croația neagă existența secțiilor de poliție secrete chinezești

Croația nu deține nici un fel de informații despre prezența unor secții de poliție chinezești ilegale pe teritoriul ei, a declarat duminică poliția într-un comunicat, reacționând la un articol CNN...

Tensiuni între PNL și UDMR. Ionuț Stroe atacă afirmațiile controversate ale maghiarilor

Tensiuni între PNL și UDMR. Ionuț Stroe atacă afirmațiile controversate ale maghiarilor

Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a vorbit despre scandalul ce vizează declaraţiile liderilor UDMR, care au pus paie pe foc în interiorul coaliției de guvernare. Întrebat despre tensiunile...

Decizia Țărilor de Jos cu privire la Schengen este nefondată și insultătoare pentru Bulgaria

Decizia Țărilor de Jos cu privire la Schengen este nefondată și insultătoare pentru Bulgaria

„Încă o dată, Olanda rezolvă câteva probleme interne cu acest proces de intrare a Bulgariei și României în Schengen”, a declarat Ivailo Kalfin, director al Agenției Europene pentru Îmbunătățirea Condițiilor...

Topul celor mai periculoase șosele din România. La rata mortalității ne aflăm pe primul loc

Topul celor mai periculoase șosele din România. La rata mortalității ne aflăm pe primul loc

România se află în topul țărilor cu cele mai periculoase șosele din lume. Mai mult decât atât, țara noastră este pe primul loc în clasamentul țărilor cu cea mai mare...

Cătălin Predoiu, discuții esențiale cu Therese Hyden, ambasadoarea Suediei. Aderarea la Schengen, subiectul zilei

Cătălin Predoiu, discuții esențiale cu Therese Hyden, ambasadoarea Suediei. Aderarea la Schengen, subiectul zilei

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a avut o întâlnire, luni, cu ambasadoarea Regatului Suediei, Therese Hyden, iar cele două părți au discutat probleme arzătoare. Poziţia Guvernului de la Stockholm de susţinere...

Racheta găsită la 22 de kilometri de granița României cu R. Moldova ar fi fost lansată de Ucraina

Racheta găsită la 22 de kilometri de granița României cu R. Moldova ar fi fost lansată de Ucraina

O rachetă a căzut, luni după-amiază, în apropierea orașului Briceni din Republica Moldova, la aproape 22 de kilometri de frontiera cu România. Racheta a fost izolată de autorități și sunt...