NEBUNIE! Alt PROFESOR REȚINUT pentru VIOL și AGRESIUNE SEXUALĂ
Alt profesor a fost reținut, la Constanța, în aceeași zi în care un un dascăl, tot de sport, a fost încătușat la București, pentru agresiuni sexuale asupra unor minore. George...
Un profesor este o persoană care îi învață pe alții, având rolul de a ghida elevii, de a le facilita învățarea și de a le dezvolta abilitățile.
Termenul se referă atât la cineva care predă într-o școală sau universitate, cât și la o persoană care tutorează un anumit student, de exemplu.
Alt profesor a fost reținut, la Constanța, în aceeași zi în care un un dascăl, tot de sport, a fost încătușat la București, pentru agresiuni sexuale asupra unor minore. George...
Profesoara luată la ochi de unii elevi într-un liceu din Alessandria a fost umilită şi jignită dar n-a fost legată. Este versiunea dată de părinţii elevilor care sar în apărarea...
Laura Lynn Cross, o profesoară de 37 de ani din Ohio a rămas însărcinată cu un minor de 14 ani. Halucinant este faptul că cei doi au o relație de...
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus trimiterea în judecată a unui a unui elev și a unui profesor pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, respectiv luare...
Zi tristă pentru foarte mulți români. Coralia Meteleanu, o mare profesoară de dicție care a pregătit generații întregi de jurnaliști și oameni de televiziune, s-a stins din viață. Coralia Meteleanu,...
O profesoară dintr-un cartier sărac al Londrei a fost surprinsă când a fost înștiințată, într-o dimineață, că este mai bogată cu un milion de euro. Andria Zafirakou, o profesoară dintr-un...
Vineri dimineaţă, locuinţele a trei persoane din localitatea Sânnicolau Mare din judeţul Timiş, suspectate într-un dosar de cămătărie, au fost luate cu asalt de către mascaţi. Printre cei vizaţi, potrivit...
Simularea Evaluării Naționale a fost blocată astăzi la mai multe școli din județele Prahova și Buzău. Cadrele didactice au boicotat examenele, invocând nemulțumiri legate de noua grilă de salarizare, dar...
Ministrul Educaţiei, Valentin Popa, face apel la sindicalişti să nu blocheze simularea Evaluării Naţionale. Mai exact, Ministerul Educaţiei Naţionale a emis un comunicat de presă în care face un apel...
Profesorii nemulțumiți de cu noile grile de salarizare au trimis către Guvern o listă cu cererile lor. În principal, aceștia sunt supărați din cauza banilor pe care îi primesc. "Angajaţii...
Comportamentele abuzive ale profesorilor continuă să ajungă pe primele pagini ale ziarelor. De data aceasta, evenimentele de la școala Gimnazială „Vasile Goldiş” din Alba Iulia au dus la o anchetă....
O elevă în vârstă de 13 ani, de la o şcoală din Cristeşti, Botoșani, a fost agresată sexual de unul dintre profesorii şcolii. Cazul a fost prezentat vineri în cadrul...
Profesorii din România au declarat că sunt total nemulțumiți de modul în care grilele de salarizare au fost făcute și amenință cu grevă. Profesorii vor boicota simulările la Evaluarea Națională,...
Doi elevi de la o școală din județul Botoșani au fost surprinși în toaletă, în timp ce își făceau sex oral. Cadrele didactice de la școala din localitatea Durnești, județul...
La data de 15 februarie 2018, în casa profesorului de istorie Corneliu Riegler au intrat cu forța mai mulți agenți ai IPJ Prahova, îmbrăcați în civil, care i-au încătușat viitorii...
Un profesor de sport de la o școală din California a fost acuzat de pornografie, la doar o săptămână după ce fratele lui geamăn a fost arestat pentru aceeași infracțiune....
Procurorul general al României, Augustin Lazăr a dispus efectuarea unui control în cazul percheziției efectuate de polițiștii din Prahova care au dat buzna în casa profesorului Corneliu Riegler, i-au încătușat...
Informaţia vine din Statele Unite ale Americii ca o reacţie la ceea ce s-a întâmplat cu un profesor din Bucureşti, călcat de mascaţi. Ce este şi mai interesant: nici până...
Cursurile anului şcolar 2018 - 2019 vor începe pe data de 10 septembrie, într-o zi de luni, anul şcolar viitor urmând a avea 168 de zile (34 de săptămâni), potrivit...
Un profesor de istorie din București și familia sa au trăit clipe de coșmar după ce mascații au năvălit peste ei în casă din greșeală. În locuinţă, se aflau şi...