PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

PSD îi dă şah lui Iohannis cu austriecii binecuvântaţi de Ilie Sârbu | VOCILE DREPTEI

PSD îi dă şah lui Iohannis cu austriecii binecuvântaţi de Ilie Sârbu | VOCILE DREPTEI

Nu m-am grăbit, şi nu mă grăbesc să scriu, despre performanţele lui Klaus Werner Iohannis în funcţia de preşedinte pentru că am încă prea puţine date pentru un verdict solid....

Dublu limbaj al PNL în cazul Adomniței

Dublu limbaj al PNL în cazul Adomniței

Președintele CJ Iași Cristian Adomniței s-a pus la dispoziția PNL și va fi suspendat din partid dacă în cazul său va fi luată „o decizie privativă de libertate”, a declarat,...

Ponta, despre STENOGRAMELE din PNL: Nu cred că e o surpriză pentru cineva

Ponta, despre STENOGRAMELE din PNL: Nu cred că e o surpriză pentru cineva

Stenogramele din ședința PNL Bistrița, în care Atanasiu anunță că Predoiu nu va deveni premier, aruncă în aer partidul. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că liberalii au o tradiţie...

Trei deputaţi şi-au retras semnătura de pe proiectul de modificare al Codului de procedură penală

Trei deputaţi şi-au retras semnătura de pe proiectul de modificare al Codului de procedură penală

Trei deputaţi, doi social-democraţi şi unul de la minorităţi, şi-au retras semnătura de pe proiectul de modificare al Codului de procedură penală. Este vorba de deputaţii PSD Ciprian Nica şi...

PNL mai depune o moțiune simplă. De data aceasta, pe tema alocațiilor pentru copii

PNL mai depune o moțiune simplă. De data aceasta, pe tema alocațiilor pentru copii

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a anunţat, astăzi, după şedinţa comisiei de unificare a partidului, că formaţiunea a decis să depună la Senat o moţiune simplă, pe tema alocaţiilor pentru copii....

PNL nu renunță la Adomniței decât dacă este arestat

PNL nu renunță la Adomniței decât dacă este arestat

Preşedintele CJ Iaşi Cristian Adomniţei s-a pus la dispoziţia PNL şi va fi suspendat din partid dacă în cazul său va fi luată "o decizie privativă de libertate", a declarat,...

Batista pe țambalul liberal îl confirmă pe Atanasiu vorbind despre PDL-iști : ”Nu o să plece, nu-s proști. O să conviețuim cu ei…” | VOCILE DREPTEI

Batista pe țambalul liberal îl confirmă pe Atanasiu vorbind despre PDL-iști : ”Nu o să plece, nu-s proști. O să conviețuim cu ei…” | VOCILE DREPTEI

Negarea realității este o jignire pe care politicienii ne-o aruncă mereu în față ca pe o peltea lipicioasă, dar cu marele merit că e dulce și aromată. Ne iau de...

Scandalul stenogramelor din PNL. Cătălin Predoiu: "Trebuie să depășim acest moment". Gorghiu: "Regret că spațiul public a fost contaminat de mesajul că în PNL există neînțelegeri"

Scandalul stenogramelor din PNL. Cătălin Predoiu: "Trebuie să depășim acest moment". Gorghiu: "Regret că spațiul public a fost contaminat de mesajul că în PNL există neînțelegeri"

Vizat de stenogramele apărute în spațiul public în care Atanasiu spunea că premierul nu va proveni din vechiul PDL, prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, a abordat un ton împăciuitor și a...

Stenogramele rupturii din PNL. Ce va urma?

Stenogramele rupturii din PNL. Ce va urma?

Publicarea unei discuţii purtate în şedinţa PNL Bistriţa a aruncat în aer relaţiile dintre vechii liberali şi democrat- liberali. În cadrul acesteia, Teodor Atanasiu, prim- vicepreşedinte al PNL, recunăştea că...

Scandalul stenogramelor din PNL. Gheorghe Falcă: Este un moment peste care noi trebuie să trecem. Proiectul politic este important

Scandalul stenogramelor din PNL. Gheorghe Falcă: Este un moment peste care noi trebuie să trecem. Proiectul politic este important

Co-președintele PNL Arad Gheorghe Falcă a declarat azi că dincolo de scandalul stenogramelor din vechiul PNL, important este proiectul politic al Partidului Național Liberal. ”Este un moment peste care noi...

Sulfina Barbu: Teodor Atanasiu îi face jocul lui Victor Ponta. Statutul PNL prevede sancţiuni

Sulfina Barbu: Teodor Atanasiu îi face jocul lui Victor Ponta. Statutul PNL prevede sancţiuni

Teodor Atanasiu ar trebui să răspundă în faţa partidului pentru afirmaţiile sale de la Bistriţa, iar Statutul noului PNL prevede sancţiunile pentru astfel de situaţii, a afirmat vicepreședintele PNL Sulfina...

Scandalul stenogramelor din PNL.  Atanasiu: "Afirmațiile au fost scoase din context. Unii spuneau că taie copii și vând organe". Blaga: "Nu mi-a făcut nicio plăcere să citesc stenogramele"

Scandalul stenogramelor din PNL. Atanasiu: "Afirmațiile au fost scoase din context. Unii spuneau că taie copii și vând organe". Blaga: "Nu mi-a făcut nicio plăcere să citesc stenogramele"

Prim-vicepreședintele PNL Teodor Atanasiu a explicat într-o ședință restrânsă a conducerii PNL, că a fost primul care a propus fuziunea dintre cele două partide și că nu vrea să îi...

Mihai Voicu, despre stenogramele cu Atanasiu: Discuţiile private trebuie să rămână în mediul privat

Mihai Voicu, despre stenogramele cu Atanasiu: Discuţiile private trebuie să rămână în mediul privat

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a afirmat azi că fuziunea dintre PNL şi PDL se implementează în continuare în teritoriu şi a subliniat că discuţiile pe această temă care au apărut...

Atac dur la Atanasiu. Traian Ungureanu: Atanasiu nu mai poate rămîne în partidul pe care crede că și l-a
făcut escrocînd PDL

Atac dur la Atanasiu. Traian Ungureanu: Atanasiu nu mai poate rămîne în partidul pe care crede că și l-a făcut escrocînd PDL

Fostul europarlamentar PDL Traian Ungureanu a lansat un atac dur la adresa lui Teodor Atanasiu, în contextul stenogramelor apărute în presă, el spunând că Atanasiu trebuie să demisioneze. "Liberalii! Îi...

Atacuri DURE din partea unui fost lider PDL la adresa foștilor colegi: ”În noul PDL se duc bătălii ca la discotecile din Vaslui. Cancerul PNL este PDL”

Atacuri DURE din partea unui fost lider PDL la adresa foștilor colegi: ”În noul PDL se duc bătălii ca la discotecile din Vaslui. Cancerul PNL este PDL”

Vicepreședintele PMP și fost lider al PDL Sălaj, Radu Cristescu, a făcut, în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, moderată de Silviu Mănăstire, la B1 Tv, o serie de remarci extrem...

Ziua cuțitelor lungi. PNL-iștii dau astăzi ochii cu PDL-iștii

Ziua cuțitelor lungi. PNL-iștii dau astăzi ochii cu PDL-iștii

Stenogramele din ședința PNL Bistrița, în care Atanasiu anunță că Predoiu nu va deveni premier, aruncă în aer partidul. Potrivit unor surse citate de EVZ, Ioan Oltean s-ar fi lăudat...

Raețchi (PNL): Feminista Rovana Plumb a tăcut când primarul Nichita a atacat o femeie

Raețchi (PNL): Feminista Rovana Plumb a tăcut când primarul Nichita a atacat o femeie

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi afirmă, într-un comunicat de presă, că „bacoviana doamnă Plimb” a tăcut „mâlc” atunci când primarul Gheorghe Nichita, fost vicepreședinte al PSD, a abuzat de o femeie....

Ponta ironizează, pe Facebook, conflictele din PNL

Ponta ironizează, pe Facebook, conflictele din PNL

Premierul Victor Ponta a comentat duminică pe Facebook înregistrarea apărută în presă, în care Teodor Atanasiu afirmă că celor din vechiul PDL li s-a dat iluzia că o să aibă...

Deslușirea unei stenograme liberale: vânt din pupă lui Băsescu și mandat de putere lui Ponta!

Deslușirea unei stenograme liberale: vânt din pupă lui Băsescu și mandat de putere lui Ponta!

Nu știu ce nu i-a plăcut Tatianei Bran la Palatul Cotroceni de s-a apucat să scrie atunci pe facebook despre draperii, covoare și lipsa cantinei în încercarea ei de a...

PNL anunță că Adomniței se află „doar” sub control judiciar, deci nu va fi sancționat pe linie de partid

PNL anunță că Adomniței se află „doar” sub control judiciar, deci nu va fi sancționat pe linie de partid

PSD, un partid care promovează pe toate vocile măsuri şi legi care opresc de facto lupta anticorupţie şi-a găsit timp să dea lecţii altora despre integritate, afirmă purtătorul de cuvânt...