PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Valeriu Zgonea: Adoptarea legii finanțării partidelor va pune capăt practicilor nesănătoase

Valeriu Zgonea: Adoptarea legii finanțării partidelor va pune capăt practicilor nesănătoase

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a subliniat că adoptarea legii partidelor politice, a legii privind finanțarea campaniilor electorale și a legii privind alegerile locale. Într-un mesaj postat pe contul său...

POnta: Împreună cu PNL am inițiat legea privind prezența primarilor în asociațiile de dezvoltare intercomunitară

POnta: Împreună cu PNL am inițiat legea privind prezența primarilor în asociațiile de dezvoltare intercomunitară

Premierul Victor Ponta a afirmat miercuri că proiectul de lege prin care li se permite primarilor să facă parte din adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară a fost iniţiat...

Laura Georgescu, greu de demis. Camera a respins modificarea legii audiovizualului prin care Parlamentul poate demite şeful CNA

Laura Georgescu, greu de demis. Camera a respins modificarea legii audiovizualului prin care Parlamentul poate demite şeful CNA

Camera Deputaţilor a respins modificarea legii audiovizualului prin care Parlamentul poate demite șeful CNA. Acesta a întrunit nu mai puţin de 190 de voturi împotrivă, deci PSD şi PNL au...

Deputatul Vlad Nistor, declarat incompatibil de inspectorii ANI

Deputatul Vlad Nistor, declarat incompatibil de inspectorii ANI

Agenția Naționalã de Integritate a constatat existența stãrii de incompatibilitate în cazul lui Gheorghe Vlad Nistor, deputat în Parlamentul României și fost director general al Institutului Diplomatic Român, precum și...

Camera Deputaților, pe cale de a adopta proiectul legii alegerilor locale

Camera Deputaților, pe cale de a adopta proiectul legii alegerilor locale

Proiectul legii alegerilor locale, care a fost deja adoptat de Senat, ar urma să intre pe ordinea de zi a votului final de azi a Camerei Deputaţilor, după cum au...

PNL îl salvează pe Tănase de la pierderea șefiei TVR

PNL îl salvează pe Tănase de la pierderea șefiei TVR

Contactat de EVZ, Stelian Tănase a spus că nu s-a aflat astăzi la Comisia de Cultură deoarece nu a fost invitat . Comisiile de cultură ale Camerei Deputaţilor şi Senatului...

PNL crede că minunea din 16 noiembrie 2014 se va repeta

PNL crede că minunea din 16 noiembrie 2014 se va repeta

Înțeleg că strategia PNL, dacă pot folosi un cuvânt atât de prețios, este să nu facă nimic, să aștepte ca Victor Ponta să enerveze lumea și să câștige alegerile parlamentare...

Blaga, despre moțiunea de cenzură: O depunem în IUNIE. Tema va fi de NEREFUZAT, indiferent de apartenență

Blaga, despre moțiunea de cenzură: O depunem în IUNIE. Tema va fi de NEREFUZAT, indiferent de apartenență

Copreședintele PNL, Vasile Blaga, a declarat, marți seară, la Realitatea TV, că PNL va depune moțiunea de cenzură, pentru schimbarea celui "mai nociv Guvern de după '90", în luna iunie,...

Şedinţa plenului Senatului, suspendată din lipsă de cvorum

Şedinţa plenului Senatului, suspendată din lipsă de cvorum

Şedinţa plenului Senatului de ieri a fost suspendată din lipsă de cvorum. Preşedintele de şedinţă, Ioan Chelaru, a solicitat, în debutul şedinţei, un vot electronic de verificare a cvorumului, în...

Ludovic Orban: Modificarea Codului de procedură penală arată că parlamentarii PSD vor să intimideze procurorii

Ludovic Orban: Modificarea Codului de procedură penală arată că parlamentarii PSD vor să intimideze procurorii

Liderul deputaţilor PNL, Ludovic Orban, a declarat azi că proiectul de modificare a Codului de procedură penală iniţiat de câţiva deputaţi PSD conţine prevederi care arată că aceştia vor să...

Traian Băsescu îşi poate face loc mai clar între Victor Ponta și Klaus Iohannis şi poate atrage electorat liberal | VOCILE DREPTEI

Traian Băsescu îşi poate face loc mai clar între Victor Ponta și Klaus Iohannis şi poate atrage electorat liberal | VOCILE DREPTEI

Urmărindu-l pe Traian Băsescu cum face înconjurul siteurilor ziarelor şi televiziunilor, cum îl atacă pe Victor Ponta pe tema DNA-Comarnic, cum minează insistent faliile subțiri dintre PNL și președintele Iohannis,...

Senatul transmite CCR o solicitare de respingere a contestaţiei PNL referitoare la hotărârea în cazul Şova

Senatul transmite CCR o solicitare de respingere a contestaţiei PNL referitoare la hotărârea în cazul Şova

Senatul va trimite Curţii Constituţionale un punct de vedere, aprobat azi de conducerea Camerei Superioare a Legislativului, prin care solicită respingerea contestaţiei PNL faţă de hotărârea referitoare la rezultatul votului...

Traian Băsescu: „Nu am nicio reţinere să spun «Mai daţi-i un mandat lui Kövesi».

Traian Băsescu: „Nu am nicio reţinere să spun «Mai daţi-i un mandat lui Kövesi».

Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat că mandatul Laurei Codruța Kovesi la șefia DNA ar trebui prelungit și că ceea ce ar putea să-i reproșeze este recurgerea la arestări, când...

Alina Gorghiu, atac dur la adresa lui Victor Ponta

Alina Gorghiu, atac dur la adresa lui Victor Ponta

Copreședintele PNL l-a criticat în termeni duri pe liderul PSD, cu privire la declarațiile acestuia referitoare la cazuil primarului Gheorghe Nichita. "Răspunsul premierului referitor la cazul primarului Nichita întrece în...

Radu Banciu, despre Alina Gorghiu: "Eu cred că dumneavoastră nu știți ce înseamnă respect"

Radu Banciu, despre Alina Gorghiu: "Eu cred că dumneavoastră nu știți ce înseamnă respect"

Realizatorul TV a comentat, aseară, în emisiunea "Lumea lui Banciu" de la postul B1 TV, despre mesajul copreședintelui PNL Alina Gorghiu, postat pe Facebook, cu ocazia zilei Tineretului. "Alina Gorghiu...

Alina Gorghiu: Mass-media, cu bune și cu rele, reprezintă garanția dreptului nostru fundamental la libera exprimare

Alina Gorghiu: Mass-media, cu bune și cu rele, reprezintă garanția dreptului nostru fundamental la libera exprimare

Cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei, Alina Gorghiu, co-președintele PNL, a transmis un mesaj pe pagina sa de Facebook, mesaj în care atrage atenția că mass-media reprezintă garanția dreptului...

Ovidiu Raeţchi(PNL): Acuzat că a fost ofiţer acoperit în magistratură şi pasionat de trimiterea Corpului de Control peste inamici, Ponta nu înţelege ce e rău în a folosi Poliţia Locală pentru spionaj

Ovidiu Raeţchi(PNL): Acuzat că a fost ofiţer acoperit în magistratură şi pasionat de trimiterea Corpului de Control peste inamici, Ponta nu înţelege ce e rău în a folosi Poliţia Locală pentru spionaj

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a afirmat că Victor Ponta nu înţelege, probabil, de ce Gheorghe Nichita a fost arestat preventiv pentru transformarea Politiei Locale in agentie de spionaj in slujba...

DEFINITIV. Retrocedarea celor 43.000 de hectare de pădure, din dosarul lui Tudor Chiuariu- Viorel Hrebenciuc, blocată până la soluționarea procesului penal

DEFINITIV. Retrocedarea celor 43.000 de hectare de pădure, din dosarul lui Tudor Chiuariu- Viorel Hrebenciuc, blocată până la soluționarea procesului penal

Curtea de Apel Alba -Iulia a suspendat executării deciziei pronunţate de Tribunalul Covasna în cererea de revizuire din dosarul retrocedărilor de păduri către complicii lui Viorel Hrebenciuc. Decizia a fost...

Parlamentarii, ofuscați de circul cătușelor

Parlamentarii, ofuscați de circul cătușelor

După ce zeci de politicieni au apărut, în ultima perioadă, la televizor cu cătușele la mâini, parlamentarii sunt deciși să schimbe legea pentru a evita pe viitor astfel de imagini....

MRU, despre lista ambasadorilor lui Klaus Iohannis: „Numirile sunt relativ interesante”

MRU, despre lista ambasadorilor lui Klaus Iohannis: „Numirile sunt relativ interesante”

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat ieri, în legătură cu numirile de ambasadori făcute de preşedintele Iohannis că „era absolut necesară o redinamizare a revenirilor şi plecărilor la post”....