Nu m-am grăbit, şi nu mă grăbesc să scriu, despre performanţele lui Klaus Werner Iohannis în funcţia de preşedinte pentru că am încă prea puţine date pentru un verdict solid.

Nu sunt dintre aceia care l-au votat pe ultimii metri în lipsă de altceva şi au aşteptat ca el să repete performanţele candidatului pe care îl susţinuseră anterior, drept care imediat au început să-l critice. Nu mă simt dezamăgit pentru că nu m-am amăgit. Eram decis să-l votez cu mult înainte, din motive raţionale şi nu emoţionale. Nu mă arunc nici să-i ridic statui şi osanale pentru că nu am material (nici în structura mea, nici în ceea ce face KWI) pentru acestea. Şi nici nu ştiu încă cine este: un om corect, dedicat unei construcţii solide, sau un oportunist mascat? Un om (şi) pentru ceilalţi, sau un om pentru sine? Un PREŞEDINTE, sau o marionetă prizonieră a unor ambiţii mici şi a unor „amici” noroioşi?

KWI a ajuns la Cotroceni dus de valuri: unul l-a tras către primărie, altul către PNL, altele, mai multe, către prima funcţie în stat. El nu a trebuit să se lupte şi nu a ajuns să lupte cu adevărat: primăria Sibiului a luat-o numai pentru că era neamţ. Preşedinte a ajuns din acelaşi motiv plus aura de bun gospodar de la Sibiu plus rejectul masiv dat lui Ponta. Dar acum, dacă vrea să facă performanţă, dacă îşi înţelege şi doreşte să-şi împlinească misiunea, el trebuie să se suie pe valuri, să le stăpânească, să le pună să facă ceea ce presupune această primă poziţie între aleşii românilor (şi nu ai USL-ului, sau a unor păpuşari profesionişti fără scrupule, fără inimă, fără morală – aşa cum presupun unii să se întâmplă şi cum, de ce nu, ar putea chiar să se întâmple).

Dacă este un om de bună-credinţă şi vrea să-şi ducă la capăt în condiţii optime misiunea, KWI trebuie să înţeleagă că nu o poate face nici singur, nici cu ajutorul unor consilieri (în mare parte îndoielnici), nici cu PNL, care, în plan moral, al competenţelor şi simţului responsabilităţii, nu este cu mult mai bun decât PSD-ul. KWI trebuie să înţeleagă că are nevoie de susţinerea populară şi nu una, oarecum conjuncturală, cum este cea primită la 16 noiembrie, ci una conştientă, asumată, fermă, luptătoare, pe obiective şi proiecte clare.

Pentru aceasta, KWI trebuie să comunice cu susţinătorii săi cât mai des şi cât mai mult; să fie o prezenţă vie pe scena politică românească. Ceea ce nu înseamnă că va semăna cu Traian Băsescu. Niciodată. Imposibil. Aşa cum, nici TB, oricâte eforturi ar face, nu ar putea semăna vreodată cu actualul preşedinte.

KWI trebuie să arate că este un preşedinte viu, care gândeşte el însuşi, nu prin textele celor din jur, aşa cum presupun unii, care şi simte el însuşi, nu doar îşi însuşeşte sentimentele de mucava fabricate după schemele de tactică politică aplicate fără suflet, şi chiar fără minte, sau cu mintea la rele, de consilieri, prieteni, foşti colegi de partid. 

România nu e Germania, nu e o ţară organizată şi ordonată, cu instituţii solide; e o ţară încă extrem de fluidă, confuză, în care instituţiile, structurile sociale, mulţi semeni ai noştri au contururi neclare, nedefinite sau prost definite. De aceea oamenii au nevoie să se simtă şi chiar să fie informaţi chiar de către preşedintele pe care l-au votat şi în care au investit speranţe şi încredere; să se simtă parteneri cu acesta. Şi pentru că vorbeam despre Germania, chiar şi acolo, în condiţiile date, vedem o Merkel activă, mereu prezentă, mereu în comunicare cu cetăţeanul. Numai din ştirile care ajung până aici şi care se referă, de obicei, la chestiunile foarte importante, sau la cele de senzaţie, pe care le preia presa, şi pot spune că auzim mai des de Frau Merkel decât de KWI.

În ultimele două texte despre KWI, îi atrăgeam atenţia asupra unui mare pericol care îl pândeşte, în perspectiva căruia lipsa de reacţie, reacţia întârziată şi rarefiată şi lipsa de comunicare cu populaţia pot deveni nişte probleme fatale în condiţiile în care „... oamenii lui Voiculescu şi Ponta vor încerca să ţină şi să-l ţină aproape lovind astfel două ţinte: prima aceea de a-şi face jocurile în linişte şi de a atenua antipatia profundă a celei mai mari părţi a electoratului activ, sperând într-o reechilibrare a susţinerii; a doua aceea de a-l coborî pe Klaus Iohannis de pe soclu în noroi, ştiind că o mare parte dintre votanţii din 16 noiembrie, şi mai ales cei din noul val, nu-i vor ierta pactizarea (cum va fi ambalată o colaborare prea „dulce”) cu Victor Ponta şi ai lui, că răbdarea multora e foarte scurtă, că adoraţia, atunci când dispare, se transformă în dezgust, iar speranţele pier sub primul ger al indiferenţei”.

KWI poate sta marţial şi laconic la Cotroceni  „numai că în acest timp şobolanii, şoarecii, gândacii sapă, rod, strică, fură, fac ce ştiu ei mai bine. Şi când vine momentul, vine şi cuţitul la carotidă şi somaţia: Faci ca noi, sau... Or direct aruncarea peste bord, fără nicio somaţie”.

Semnalul clar că aşa se lucrează a fost dat recent. PSD-ul, cu marii haiduci ai furtului de păduri cu acte Hrebenciuc, Sârbu, Adam et.comp şi cu mulţi alţii ai furtului de păduri cu drujba, s-a dat de trei ori peste cap şi a devenit apărătorul pădurilor, a lansat o bombă clasică de intoxicare a publicului pentru a-şi ascunde propriile interese din noul cod silvic, iar KWI a ajuns duşmanul poporului. Căci dacă „există suspiciunea” că el „nu este de partea poporului român” atunci devine destul de clar că este de partea duşmanilor acestuia. Atacul este unul bine ticluit, dar construit, trebuie să o recunoască şi preşedintele şi cu ajutorul lipsei sale din prima linie a frontului politic.

Efectul: acuzaţia a fost rostogolită prin toată presa, apoi în campania de proteste de stradă (demarată brusc chiar acum!!! de către Uniţi salvăm - o formulă civică bine împănată cu reprezentanţi ai stângii anarhiste, marxiste şi neo-comuniste) şi este probabil pentru mulţi o certitudine. Şi, uita aşa, PSD-ul devine Făt Frumos al pădurilor, eroul salvator, iar preşedintele Iohannis, personajul negativ. Informaţiile recente despre relaţiile de prin 2003 dintre PSD, recte Ilie Sârbu, socrul premierului, şi firma Schweighofer şi despre interesul eliminării articolului 20 din noul cod pentru a se mai tăia cu sălbăticie alte 1,2 milioane ha sunt tardive şi ele nu au capacitatea de a înlocui acuzaţiile aduse preşedintelui. Ba, chiar par făcute pentru a abate atenţia de la problemă. Care, nu-i aşa, este aceea că KWI e neamţ  şi ţine cu nemţii lui. (Ne-a spus baciul Ponta în campanie că nu e bun român şi bun creştin, da’ noi proştii nu l-am crezut şi acum ne fură pădurile!). 

Încă două-trei  astfel de bombe urât mirositoare  şi KWI poate începe să-şi ia adio de la susţinerea şi, ulterior, de la recunoşterea populară. Ca, de exemplu, Emil Constantinescu un alt personaj cu multă morgă dar, în acest caz e cert, puţină substanţă.

 

Articolele anterioare despre KWI:

Klaus Werner Iohannis. Cine este şi ce doreşte?

Pemierul Klaus Iohannis

Viitorul Preşedinte al României va fi ...

Cui îi e frică de Klaus Iohannis? Şi de ce? (O conspiraţie transpartinică politicieni-spăgari pentru victoria lui Ponta?)

Klaus Iohannis, candidatul PSD - un basm politic modern cu Zmeul Zmeilor şi Făt Frumos

Dan Mihalache, paznicul oilor lui Klaus Iohannis?

Tatiana Niculescu Bran - o mișcare inspirată a viitorului președinte. Cazul Tanacu.

Iohannis, Ponta, Băsescu – o ecuaţie cu mai multe necunoscute. Azi preşedintele Iohannis.

Este preşedintele Iohannis „pe mână” cu Ponta şi cu Antena 3?