PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Rareş Bogdan va fi europarlamentar la Bruxelles?  Declaraţie incendiară a jurnalistului. „Nu voi amesteca  politica cu presa”

Rareş Bogdan va fi europarlamentar la Bruxelles? Declaraţie incendiară a jurnalistului. „Nu voi amesteca politica cu presa”

Jurnalistul Rareş Bogdan a acceptat propunerea PNL de a fi primul pe lista partidului la alegerile pentru europarlamentare care vor avea loc pe data de 26 mai 2019. Totuşi, un...

De ce au fost oprite controalele privind finanțarea partidelor. Mesaj de la nivel înalt

De ce au fost oprite controalele privind finanțarea partidelor. Mesaj de la nivel înalt

Prin intermediul unui comunicat de presă Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) justifică suspendarea controalelor privind finanțarea partidelor politice. În urma analizei efectuate de președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mitulețu-Buică, pe...

Răsturnare de situație, lovitură devastatoare pentru PSD. Cine a preluat primul loc în plutonul pentru Bruxelles

Răsturnare de situație, lovitură devastatoare pentru PSD. Cine a preluat primul loc în plutonul pentru Bruxelles

În debutul ședinței Biroului Executiv al PNL de joi, Ludovic Orban a prezentat un sondaj în care formațiunea ocupă primul loc în opțiunile alegătorilor la scrutinul din luna mai pentru...

Lovitură cruntă pentru Toader. S-a anunțat data la care ministrul Justiției va fi debarcat. Informații de ultimă oră

Lovitură cruntă pentru Toader. S-a anunțat data la care ministrul Justiției va fi debarcat. Informații de ultimă oră

Miercuri, Biroul Permanent al Camerei a decis ca votul pe moţiunea simplă prin care Opoziţia cere demisia ministrului Justiției, Tudorel Toader, să fie dat în plenul de miercuri, 20 martie....

Patru consilieri liberali au plătit scump pentru un vot

Patru consilieri liberali au plătit scump pentru un vot

Prefectul de Mureș Mircea Dușa a anunțat că a emis ordinele privind încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatelor de consilier local în cadrul Consiliului Local al...

Lovitură sub centură pentru Opoziție. Decizia CCR este zdrobitoare. News alert

Lovitură sub centură pentru Opoziție. Decizia CCR este zdrobitoare. News alert

Miercuri, în urma dezbaterilor, Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, sesizarea Opoziției -PNL şi USR- cu privire la legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 90/2018 care face referire...

Doliu. Tăriceanu este la pământ! Moartea fondatorului PNL și-a lăsat amprenta asupra Președintelui Senatului

Doliu. Tăriceanu este la pământ! Moartea fondatorului PNL și-a lăsat amprenta asupra Președintelui Senatului

România este în doliu. Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a făcut un anunț emoționant azi-noapte, la ora 0:30. Doliu. În declarațiile făcute publice, al doilea om în stat, Călin Popescu-Tăriceanu, a...

România, umilință dură la vârful Europei, Acuzații incendiare la adresa lui Dănciă. Guvernul a comis-o din nou

România, umilință dură la vârful Europei, Acuzații incendiare la adresa lui Dănciă. Guvernul a comis-o din nou

Într-o postare pe Facebook, senatorul PNL Florin Cîţu i-a cerut explicaţii premierului Viorica Dăncilă, cu privire la faptul că în vizitele efectuate în Oman și Emiratele Arabe i s-a cerut...

Liberalii și lansarea semi-listei pentru europarlamentare

Liberalii și lansarea semi-listei pentru europarlamentare

Lista pentru alegerile europarlamentare a stârnit un scandal în PNL din cauza unor persoane care au fost puse pe locuri eligibile, lucru care s-a reflectat și în strângerea de semnături....

Pleacă din Guvern? Omul de bază a Vioricăi Dăncilă este la un pas de a fi dat afară

Pleacă din Guvern? Omul de bază a Vioricăi Dăncilă este la un pas de a fi dat afară

O nouă moțiune simplă a fost depusă, luni, în plen, împotriva ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, intitulată „Lăcomia pesedistă subminează economia naţională”. Moțiunea simplă a fost depusă în plen de partidele...

Acuzații extreme de la vârful PNL: Dragnea, Vâlcov și Teodorovici acționează la ordin extern pentru distrugerea economiei românești!

Acuzații extreme de la vârful PNL: Dragnea, Vâlcov și Teodorovici acționează la ordin extern pentru distrugerea economiei românești!

Președintele Comisiei economice a Senatului – liberalul Florin Cîțu – îi acuză în termeni duri, pe Facebook, pe Liviu Dragnea, Darius Vâlcov și Eugen Teodorovici că ”acționează la ordin extern...

Deputatul PNL Bogdan Huțucă:“Legea bugetului de stat va trebui schimabtă. PSD și ALDE să înceteze manipulările ordinare”

Deputatul PNL Bogdan Huțucă:“Legea bugetului de stat va trebui schimabtă. PSD și ALDE să înceteze manipulările ordinare”

Președinte PNL Constanța, Bogdan Huțucă, vicepreședinte al Comisiei de buget-finanțe din Camera Deputaților acuză PSD și ALDE de manipulare în privința bugetului de stat, explicând că, de fapt, legea plafoanelor,...

Scandal în direct. A început campania electorală? „Încetați cu ipocrizia!”

Scandal în direct. A început campania electorală? „Încetați cu ipocrizia!”

Un schimb de replici dure pe tema legii răspunderii magistraților a avut loc duminică seară la Antena3. Claudia Țapardel, europarlamentar PSD și Violeta Vijulie (PNL) s-au contrazis în termeni forte...

Doliu în lumea politică din România! A murit un important membru PNL. Breaking news

Doliu în lumea politică din România! A murit un important membru PNL. Breaking news

Tragedie în lumea politicii. Doctorul bârlădean Aurel Ionescu Moțet, cetățean de onoare al orașului și fondatorul PNL Vaslui, în 1990, s-a stins din viață, la vârsta de 95 de ani....

Fondul Suveran, alt câmp de luptă între Putere și Opoziție

Fondul Suveran, alt câmp de luptă între Putere și Opoziție

Ministerul Finanțelor a publicat proiectul revizuit de Hotărâre de Guvern privind organizarea și funcționarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții - S.A. (FSDI), care a fost prezentat în dezbatere publică,...

PNL vrea să stea la masă cu PSD împotriva MCV: „Regresele înregistrate de România în ultimii 2 ani de zile încă pot fi corectate”

PNL vrea să stea la masă cu PSD împotriva MCV: „Regresele înregistrate de România în ultimii 2 ani de zile încă pot fi corectate”

PNL a cerut ca un reprezentant al partidului să fie prezent în Comisia Mixtă de experți convenită între Comisia Europeană și Guvernul României referitoare la MCV. Comisia va fi consituită...

Cuc este pus la zid! Vremuri noi, probleme vechi. Când va remedia Guvernul această situație

Cuc este pus la zid! Vremuri noi, probleme vechi. Când va remedia Guvernul această situație

Conform comunicatului de presă remis redacției, deputatul PNL Laurențiu Leoreanu lansează acuzații la adresa ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, susținând că acesta face economii și întârzie Autostrada Unirii. De asemenea, liberalul...

Ipoteză incendiară. „Culisele puterii” în PNL. Cine îl susține, de fapt, pe Rareș Bogdan. News alert

Ipoteză incendiară. „Culisele puterii” în PNL. Cine îl susține, de fapt, pe Rareș Bogdan. News alert

Duminică, la Conferinţa extraordinară a organizaţiei judeţene a PSD Călăraşi, preşedintele social-democraţilor, Liviu Dragnea, a afirmat că Eduard Helvig şi preşedintele Klaus Iohannis sunt cei care îl susţin pe realizatorul...

Pușculița de partid a PSD și ALDE. Ce megaescrocherie pregătește coaliția

Pușculița de partid a PSD și ALDE. Ce megaescrocherie pregătește coaliția

Planul economic al coaliției PSD-ALDE pare unul făcut de inamicii României, care vor să pună țara pe butuci-consideră președintele PNL Ludovic Orban. Liderul liberal susține că cea mai periculoasă lovitură...

Lovitură pentru Gabriela Firea. Alianța, care vânează scaunul de primar

Lovitură pentru Gabriela Firea. Alianța, care vânează scaunul de primar

Planuri de viitor pentru Alianța 2020 USR PLUS. Este posibil ca PNL să li se alăture. Președintele USR Dan Barna a declarat, sâmbătă, că Alianța 2020 USR PLUS își va...