PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

PSD îi dă dreptate lui Orban privind cumulul pensie-salariu? „Principiul pare unul corect”

PSD îi dă dreptate lui Orban privind cumulul pensie-salariu? „Principiul pare unul corect”

Președintele PSD Marcel Ciolacu, afirmă că actualul Guvern nu a elaborat actul normativ care interzice cumularea pensiei cu salariul la stat Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu a declarat că...

PSD anunță când depune moțiune de cenzură. Anunțul președintelui Marcel Ciolacu

PSD anunță când depune moțiune de cenzură. Anunțul președintelui Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu a anunțat în ce condiții va depune PSD moțiune de cenzură împotriva guvernului Orban PSD va depune moțiune de cenzură în anumite condiții, a anunțat președintele interimar al...

„Găurile” din buget lăsate de Guvernul Dăncilă. „Bugetul pe anul acesta a fost fals”

„Găurile” din buget lăsate de Guvernul Dăncilă. „Bugetul pe anul acesta a fost fals”

Dacă PSD a reușit performanța de a da României un buget pentru anul 2019, în luna martie a acestui an, PNL pare mai harnic și promite că România va avea...

Ce gând are Guvernul cu sistemul bugetar? „Fiecare ministru va veni cu schema lui”

Ce gând are Guvernul cu sistemul bugetar? „Fiecare ministru va veni cu schema lui”

Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat că vor avea loc concedieri și reduceri de personal la ministere şi instituţii publice. „Vreau ca instituţiile să înceapă să servească cetăţeanul şi să nu...

Barna, pretenții pentru Orban. Legea pe care și-ar dori asumarea răspunderii

Barna, pretenții pentru Orban. Legea pe care și-ar dori asumarea răspunderii

Preşedintele USR, Dan Barna, susține că Ludovic Orban și Guvernul ar fi trebuit să-și asume responsabilitatea în Parlament și pe legea privind alegerea primarilor. El a precizat că acest demers...

PSD iese la atac. Ce spune fostul ministru al Muncii despre cursul valutar

PSD iese la atac. Ce spune fostul ministru al Muncii despre cursul valutar

Intervenţia Băncii Naţionale a României pentru susţinerea leului în raport cu moneda unică europeană, euro, ne-a costat peste un miliard de euro, a declarat, într-o conferinţă de presă, deputatul PSD...

UDMR amenință cu moțiunea de cenzură. Ce vor românii și nu acceptă maghiarii

UDMR amenință cu moțiunea de cenzură. Ce vor românii și nu acceptă maghiarii

Liderul Grupului Parlamentar UDMR din Camera Deputaţilor, Korodi Attila, a declarat că formațiunea din care face parte va susţine o moţiune de cenzură împotriva Guvernului dacă îşi va asuma răspunderea...

Veniturile premierului Orban, prilej de ironii la PSD

Veniturile premierului Orban, prilej de ironii la PSD

PSD Cluj i-a trimis premierului Ludovic Orban, de Sf. Nicolae, un pachet cu alimente, cărți, bani și produse cosmetice. Gestul se dorește o replică ironică la declarațiile premierului potrivit cărora,...

Orban l-a recuperat pe Săpunaru. De ce-a fost trecut în linia a doua

Orban l-a recuperat pe Săpunaru. De ce-a fost trecut în linia a doua

Fostul deputat PNL Nini Săpunaru a fost numit, de Ludovic Orban, în funcţia de secretar de stat al Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial....

Premierul Ludovic Orban își întărește echipa cu liderul PNL Cristi Barbu. Cine este noul secretar general adjunct al Guvernului

Premierul Ludovic Orban își întărește echipa cu liderul PNL Cristi Barbu. Cine este noul secretar general adjunct al Guvernului

Cei mai buni oameni din PNL fac parte, acum, din echipa guvernamentală condusă de prim-ministrul Ludovic Orban. Unul dintre oamenii de încredere ai liderului liberal, Cristi Barbu, secretar general adjunct...

Fifor, atac dur la Guvern. Liderul PSD nu e de acord cu eliminarea supraacizei

Fifor, atac dur la Guvern. Liderul PSD nu e de acord cu eliminarea supraacizei

Mihai Fifor, fost secretar general al PSD, lansează un atac virulent la Guvernul PNL, în contextul în care liberalii au anunțat că au obținut două victorii importante: eliminarea supraacizei la...

Planul liberalilor de a destructura mașinăria PSD. Au fost anunțate primele decizii luate

Planul liberalilor de a destructura mașinăria PSD. Au fost anunțate primele decizii luate

După o lună de zile de la preluarea guvernării, liberalii vor să realizeze un program care să poată fi extins si după alegerile parlamentare de anul viitor. Potrivit deputatului PNL,...

Interesul național cere ca PSD să depună Moțiune de cenzură împotriva asumării răspunderii

Interesul național cere ca PSD să depună Moțiune de cenzură împotriva asumării răspunderii

Declarațiile mai multor lideri PNL (semn al celor două centre de putere deja marcate, de la Victoria și de la Cotroceni) ne dezvăluie intenția Guvernului Orban de a-și asuma răspunderea....

Veste incendiară pentru toţi pensionarii din ţară. Anunț oficial despre legea pensiilor

Veste incendiară pentru toţi pensionarii din ţară. Anunț oficial despre legea pensiilor

Premierul Ludovic Orban a afirmat, miercuri seară, că va face o analiză serioasă în perioada care urmează, iar funcţie de rezultate va scoate o nouă lege a pensiilor. La o...

Transfer bombă pe scena politică. PSD pierde în fața PNL pe toate planurile

Transfer bombă pe scena politică. PSD pierde în fața PNL pe toate planurile

Doi deputați PSD au trecut în tabăra PNL, și anume deputata Elena Hărătău și deputatul Mihăiţă Găină. Doi deputați PSD au trecut în tabăra PNL. Este vorba de deputata PSD...

PNL dă cea mai mare lovitură PSD-ului. Social-democrații au rămas fără cuvinte. News Alert

PNL dă cea mai mare lovitură PSD-ului. Social-democrații au rămas fără cuvinte. News Alert

Guvernul își va asuma răspunderea în maximum două săptămâni pentru rezolvarea problemei transportului elevilor din mediul rural, a declarat miercuri vicepremierul Raluca Turcan. „În maxim două săptămâni ne asumăm răspunderea...

Analiză politică. Fără anticipate, Puterea dansează după cum cântă Opoziția

Analiză politică. Fără anticipate, Puterea dansează după cum cântă Opoziția

Partidele de Dreapta se declară marile câștigătoare ale alegerilor din acest an, europarlamentare și prezidențiale, însă la butoanele Legislativului a rămas tot PSD. Atât președintele Klaus Iohannis, cât și liberalii...

PSD strâmbă din nas, dar votează abrogarea recursului compensatoriu. Legea intră în plen

PSD strâmbă din nas, dar votează abrogarea recursului compensatoriu. Legea intră în plen

Proiectul privind abrogarea recursului compensatoriu va intra în dezbaterea plenului Camerei Deputaților, după ce Comsiia Juridică a adoptat, un amendament în acest sens. Potrivit acestuia, vor beneficia de efectele recursului...

Klaus Iohannis - Președintele tuturor românilor din PNL!

Klaus Iohannis - Președintele tuturor românilor din PNL!

28 ianuarie 2005. CCR adoptă Decizia nr. 53 ”asupra cererilor de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Preşedintele României şi Parlament, formulate de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de...

Veste uriașă pentru toți șoferii din România. A fost anunțată eliminarea ei!

Veste uriașă pentru toți șoferii din România. A fost anunțată eliminarea ei!

Deputatul Robert Sighiartău, a anunțat, marți, pe Facbook că a reușit o ”primă mare victorie”. Acesta arată că reușita lui ar putea fi una dintre ”cele mai bune vești de sărbătorile...