Cultură de CANNABIS, descoperită în CENTRUL CONSTANȚEI. “Proprietarul”, ARESTAT
Un constănțean, de 47 de ani, a fost arestat preventiv, pe 30 de zile după ce polițiștii de la Antidrog împreună cu procurorii DIICOT au descoperit în casa lui o...
Percheziția este activitatea procesuală exercitată de organele de urmărire penală sau de instanța de judecată în scopul descoperirii unor obiecte, înscrisuri sau alte dovezi ce pot duce la finalizarea anchetei, care sunt ascunse de organele de cercetare penală și care, dacă ar fi descoperite, ar contribui la aflarea adevărului într-o cauză penală, precum și la rezolvarea procesului, respectiv a dosarului.
Percheziția, în funcție de legătura prezentă cu derularea unui proces penal, poate fi judiciară (domiciliară, corporală, percheziția asupra vehiculelor și percheziția informatică) și extrajudiciară (percheziție vamală, percheziția efectuată la accesul într-o instituție publică, aeroport, complex sportiv etc.).
Percheziția se efectuează de procuror sau de organul de cercetare penală, însoțit, după caz, de agenții operativi. În cazul în care este necesar, organele judiciare pot restricționa libertatea de mișcare a persoanelor prezente la fața locului sau accesul altor persoane în locul unde se efectuează percheziția, pe durata efectuării acesteia.
Înainte de începerea percheziției, organul judiciar se legitimează și înmânează o copie a mandatului emis de judecător persoanei la care se va descinde actiunea în cauză, reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei, iar în lipsă, oricărei alte persoane cu capacitate deplină de exercițiu care cunoaște persoana la care se va efectua percheziția și, dacă este cazul, custodelui.
Un constănțean, de 47 de ani, a fost arestat preventiv, pe 30 de zile după ce polițiștii de la Antidrog împreună cu procurorii DIICOT au descoperit în casa lui o...
Polițiștii români, sub coordonarea DIICOT, au perchiziționat miercuri 11 persoane care sunt suspecte că ar fi obținut peste 2 milioane de euro prin trafic de persoane și proxenetism. Încă două...
Cinci persoane, din Ploiești și Constanțe, au fost reținute de DIICOT Ploiești după ce polițiștii antidrog au făcut mai multe percheziții, efectuând chiar și o depistare în flagrant, la Constanța,...
Trei bărbați, din Tulcea și Constanța, sunt cercetați pentru infracțiuni contra patrimoniului după ce polițiștii Serviciului Investigații Criminale din IPJ Constanța, au descins la domiciliile lor prilej cu care au...
În Franța, autoritățile au destructurat o grupare formată din români care au dat zeci de spargeri. Anchetatorii spun că infractoii acționau pe timpul nopții, când rupeau sau tăiau acoperișul clădirilor...
Miercuri, acțiunile Deutsche Bank au scăzut la noi valori record, până la 7,9230 de euro, în contextul anchetei privind spălarea banilor în care este implicată banca. Aceasta este a doua...
Autorităţile din Bulgaria au confiscat miercuri un adevărat arsenal, în urma unor raiduri efectuate la Sofia şi în satul Gabarevo. În cursul operaţiunii, care a fost lansată în urmă cu...
Mai multe percheziții au fost efectuate la sucursalele băncilor Deutsche Bank din orașul Frankfurt. Acestea erau bănuite de spălare de bani. Autoritățile au percheziționat joi mai multe filiale ale Deutsche...
Agenții anticorupție din Polonia au efectuat percheziții la mai multe sucursale ale unei bănci din Polonia pentru nereguli privind un împrumut de 100 de milioane de zloți. „Agenţii CBA au...
Marți cu ghinion pentru mai mulți braconieri din Timiș care au fost săltați din așternuturi cu noaptea-n cap. Aceștia dețin, fără drept, arme letale, cu glonț. În această dimineața polițiștii...
Elena Udrea a fost vizitată de agenți F.B.I, informează Antena 3. Conform sursei citate, în urma unei percheziții efectuate în celula lui Udrea a fost găsit un telefon mobil. Știre...
Familia care se ocupa de plasarea de euro falși, acționând în zona Lugoj - Nădrag din Timiș, a fost săltață cu mascații, miercuri dimineața, din așternuturi. În această dimineaţă, procurorii ...
Gigi Becali a dezvăluit cum au decurs perchezițiile procurorilor DIICOT la reședința lui Cristian Borcea, precizând că aceștia au stat 9 ore în casa fostului acționar al clublui Dinamo. Gigi...
Gigi Becali a vorbit despre problemele pe care le are Cristi Borcea, finul său, cu legea, și a afirmat că fostului acționar de la Dinamo i se poate contopi pedeapsa,...
Ample percheziţii au avut loc azi în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Brăila şi Constanţa. Procurorii DIICOT fac astfel investigaţii în cadrul unui dosar în care se aduc grave acuzaţii...
O serie de abuzuri împotriva copiilor au fost sesizate la un centru de plasament pentru minori cu handicap, din Ploiești. Polițiștii au efectuat patru percheziții, iar 15 persoane sunt audiate...
Oamenii legii au făcut, miercuri, şapte percheziţii domiciliare la persoane suspectate că au agresat jandarmi la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei, pe fondul reclamaţiilor făcute de peste 160...
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au efectuat miercuri percheziţii la domiciliile a şapte persoane care ar fi fost implicate în violenţele de la protestul din 10 august....
Jean-Luc Mélenchon, deputat francez, şi-a exprimat decepţia de a vedea un preşedinte atât de tânăr care n-a luat nicio măsură împotriva schimbărilor climatice. El a făcut un apel de a...
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație – Secția de urmărire penală și criminalistică coordonează un număr de 14 percheziții domiciliare la locuințele unor persoane cercetate...