PERCHEZIȚII DIICOT în Argeș și Maramureș într-un dosar de TRAFIC DE PERSOANE ȘI PROXENETISM
- Iulia Cimpoeru
- 16 ianuarie 2019, 10:42
Polițiștii români, sub coordonarea DIICOT, au perchiziționat miercuri 11 persoane care sunt suspecte că ar fi obținut peste 2 milioane de euro prin trafic de persoane și proxenetism. Încă două percheziții au loc în Elveția, anchetă fiind desfășură împreună cu autoritățile din această țară.
"În această dimineață, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Pitești și Maramureș, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, efectuează unsprezece percheziții domiciliare, pe rază județelor Argeș și Maramureș, precum și două percheziții domiciliare în Elveția, la locuințele a 9 persoane bănuite de infracțiuni de criminalitate organizată.
Acțiunea se desfășoară în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și proxenetism.
Citește și Anunțul meteorologilor - Avertizări de vreme severă imediată
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2016 – 2019, membrii grupării ar fi constrâns unsprezece tinere să practice prostituția pe teritoriul Elveţiei și Italiei, cu scopul de a obține foloase materiale.
Membrii grupării ar fi folosit pentru atragerea victimelor metodă ,,loverboy”, după care ar fi transportat victimele în afară ţării, unde, prin acte de violență fizică şi psihică, le-ar fi constrâns la practicarea prostituţiei şi a unor infracțiuni de furt în dauna consumatorilor de servicii sexuale.
Din activitatea infracțională, cei în cauză ar fi obținut peste 2 milioane de euro.
23 de persoane vor fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, pentru audieri. În activități sunt angrenați și jandarmi.
Pentru documentarea activității infracționale a membrilor grupului infracțional organizat, au fost organizate la sediul Europol și Eurojust din Haga, în Elveția-Lausanne, dar și în România, întâlniri de coordonare, împreună cu autoritățile judiciare din Lausanne-Elveția, în urmă cărora a fost încheiat un Acord de Echipă Comună de Anchetă", a transmis Poliția Româna, informează dcnews.ro.