perchezitii

Percheziția este activitatea procesuală exercitată de organele de urmărire penală sau de instanța de judecată în scopul descoperirii unor obiecte, înscrisuri sau alte dovezi ce pot duce la finalizarea anchetei, care sunt ascunse de organele de cercetare penală și care, dacă ar fi descoperite, ar contribui la aflarea adevărului într-o cauză penală, precum și la rezolvarea procesului, respectiv a dosarului.

Percheziția, în funcție de legătura prezentă cu derularea unui proces penal, poate fi judiciară (domiciliară, corporală, percheziția asupra vehiculelor și percheziția informatică) și extrajudiciară (percheziție vamală, percheziția efectuată la accesul într-o instituție publică, aeroport, complex sportiv etc.).

Percheziția se efectuează de procuror sau de organul de cercetare penală, însoțit, după caz, de agenții operativi. În cazul în care este necesar, organele judiciare pot restricționa libertatea de mișcare a persoanelor prezente la fața locului sau accesul altor persoane în locul unde se efectuează percheziția, pe durata efectuării acesteia.

Înainte de începerea percheziției, organul judiciar se legitimează și înmânează o copie a mandatului emis de judecător persoanei la care se va descinde actiunea în cauză, reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei, iar în lipsă, oricărei alte persoane cu capacitate deplină de exercițiu care cunoaște persoana la care se va efectua percheziția și, dacă este cazul, custodelui.

MASCAȚII au luat cu ASALT clădirea Ministerului Transporturilor. Este un DOSAR important la mijloc și sunt mulți bani în joc. News alert

MASCAȚII au luat cu ASALT clădirea Ministerului Transporturilor. Este un DOSAR important la mijloc și sunt mulți bani în joc. News alert

Chiar în aceste momente, miercuri dimineața, forțele de ordine efectuează percheziții de amploare la sediul Ministerului Transporturilor din Capitală. Conform primelor informații, prechezițiile de la Ministerul Transporturilor sunt efectuate în...

DIICOT a pus ȚINTA pe ORGANIZAȚIILE CRIMINALE. Operațiuni desfășurate în FORȚĂ. CAPTURĂ de senzație a polițiștilor

DIICOT a pus ȚINTA pe ORGANIZAȚIILE CRIMINALE. Operațiuni desfășurate în FORȚĂ. CAPTURĂ de senzație a polițiștilor

Poliţiştii de la combaterea criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT au efectuat, în ultimele două săptămâni, 169 de percheziţii pentru destructurarea unor grupări infracţionale, peste 260 de persoane fiind cercetate pentru...

Fiul unui FOST SENATOR este ANCHETAT de DIICOT pentru PROXENETISM și TRAFIC DE PERSOANE

Fiul unui FOST SENATOR este ANCHETAT de DIICOT pentru PROXENETISM și TRAFIC DE PERSOANE

Fiul unui fost senator este cercetat de procurorii DIICOT pentru aderare la un grup infracţional organizat, proxenetism şi trafic de persoane, în dosarul care îi vizează pe membrii clanului „Ştoacă”....

57 de percheziții în această dimineață, în București, Ilfov și Giurgiu. Vizată este gruparea Ștoacă. Listă enormă de acuzații

57 de percheziții în această dimineață, în București, Ilfov și Giurgiu. Vizată este gruparea Ștoacă. Listă enormă de acuzații

În București și în județele Ilfov și Giurgiu au loc la această oră nu mai puțin de 57 de percheziții având ca obiect traficul de droguri, dar și traficul de...

PERCHEZIȚII de AMPLOARE la MAFIA LEMNULUI. Este vizat un GIGANT din această SFERĂ

PERCHEZIȚII de AMPLOARE la MAFIA LEMNULUI. Este vizat un GIGANT din această SFERĂ

În această dimineață mascații sub coordonarea procurorilor DIICOT fac mai multe percheziții la fabrici și depozite aparținând gigantului austriac din industria lemnului - Schweighofer. Sunt vizate fabrici din Rădăuți (Suceava)...

ZECI de PERCHEZIȚII la TÂLHARI care JEFUIAU TIR-uri

ZECI de PERCHEZIȚII la TÂLHARI care JEFUIAU TIR-uri

Polițiștii din Prahova efectuează 23 de percheziții la locuințele tâlharilor care terorizau șoferii de TIR. Hoții atacau autovehiculele cu marfă iar bunurile furate le vindeau în magazine. Polițiști din Prahova...

CONTRAFACERE la nivel INDUSTRIAL în județul GIURGIU. Zeci de mii de produse confiscate

CONTRAFACERE la nivel INDUSTRIAL în județul GIURGIU. Zeci de mii de produse confiscate

Cea mai amplă operațiune de combatere a contrafacerilor a fost organizată de polițiștii giurgiuveni. Zeci de standuri din Dragonul Roșu au fost percheziționate Timp de patru luni polițiștii giurgiuveni au...

PERCHEZIȚII într-un dosar de evaziune cu un prejudiciu de aproape 1 milion de lei

PERCHEZIȚII într-un dosar de evaziune cu un prejudiciu de aproape 1 milion de lei

Noi percheziții au loc marți dimineața în mai multe locuințe și sedii din trei județe, suspecți într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul se ridică la aproape un milion de lei....

PERCHEZIȚII la HOȚII la drumul mare. DESCINDERI la opt adrese

PERCHEZIȚII la HOȚII la drumul mare. DESCINDERI la opt adrese

Polițiștii fac opt percheziții la hoții care înțepau roțile la mașini și furau bunurile din mașini. Acțiunea Poliției Române are loc pe raza județului Giurgiu. Poliţişti din cadrul Secției de...

ANCHETĂ după operațiunea „Ziua Z” a DIICOT. Dispariția interlopului Ghenosu bagă în corzi și Poliția Română. Carmen Dan, PRIMELE REACȚII!

ANCHETĂ după operațiunea „Ziua Z” a DIICOT. Dispariția interlopului Ghenosu bagă în corzi și Poliția Română. Carmen Dan, PRIMELE REACȚII!

Ministrul Carmen Dan şi Cătălin Ioniţă, şeful IGPR, au ajuns vineri dimineaţă în Dâmboviţa. Vizita celor doi vine la scurt timp după ce operaţiunea „Ziua Z“, coordonată de DIICOT, l-a...

Percheziții la reședința unui fost premier. S-au confiscat 72 de saci cu bijuterii şi bani. Sunt ACUZAȚII de CORUPȚIE!

Percheziții la reședința unui fost premier. S-au confiscat 72 de saci cu bijuterii şi bani. Sunt ACUZAȚII de CORUPȚIE!

De la reşedinţele fostului premier al Malaeziei, Najib Razak, s-au confiscat vineri 72 de saci cu bijuterii şi bani, informează agenţia malaeziană de presă Bernama, preluată de DPA. Najib Razak...

Un fost premier este implicat în cel mai mare scandal financiar din lume

Un fost premier este implicat în cel mai mare scandal financiar din lume

Cine a furat aproape 4 miliarde de dolari? Poliția face investigații în urma reclamațiilor șefului anti-corupție care a lucrat ani de zile sub coordonarea fostului premier malaysian, Najib Razak Miercuri...

PERCHEZIȚII DGA la funționari ACUZAȚI de CORUPȚIE. Au loc 60 de DESCINDERI. EXCLUSIV

PERCHEZIȚII DGA la funționari ACUZAȚI de CORUPȚIE. Au loc 60 de DESCINDERI. EXCLUSIV

OfiȚerii DGA efectuează 60 de percheziții în județul Mureș. Surse judiciare au declarat, pentru EVZ, că sunt vizați patru funcționari de la Serviciul de Înmatriculări auto și samsari de mașini...

”Ziua Z”. DIICOT a săltat 40 de studenți TRAFICANȚI DE DROGURI. Au venit din Oltenia la studii la Timișoara ca să vândă

”Ziua Z”. DIICOT a săltat 40 de studenți TRAFICANȚI DE DROGURI. Au venit din Oltenia la studii la Timișoara ca să vândă

Operațiune de proporții a DIICOT Timișoara în această dimineață pentru anihilarea uneia dintre cele mai mari rețele de trafic de droguri de risc și mare risc care aproviziona studenții și...

Gyorgy Frunda REACȚIONAEZĂ după cele 68 de percheziții DIICOT în care este vizată FIRMA la care este acționar. EXCLUSIV EVZ

Gyorgy Frunda REACȚIONAEZĂ după cele 68 de percheziții DIICOT în care este vizată FIRMA la care este acționar. EXCLUSIV EVZ

Fostul senator UDMR Gyorgy Frunda a declarat, în exclusivitate pentru EVZ, că nu a fost întrebat nimic de anchetatori, în urma perchezițiilor DIICOT care au vizat și firma din Târgu...

ZECI de PERCHEZIȚII la firme de CONSTRUCȚII. Mascații au DESCINS în trei județe și în București

ZECI de PERCHEZIȚII la firme de CONSTRUCȚII. Mascații au DESCINS în trei județe și în București

Poliţiştii din Alba efectuează 23 de percheziţii domiciliare și la firme de construcții ai căror administratori au cauzat un prejudiciu de peste 1.000.000 de lei, prin evaziune fiscală. Descinderile au...

Percheziţii de amploare în 11 judeţe. Prejudiciu de 500.000 euro

Percheziţii de amploare în 11 judeţe. Prejudiciu de 500.000 euro

La această oră sunt efectuate mai multe percheziţii în nu mai puţin de 11 judeţe din ţară, oamenii legii vizând mai multe sedii de firme şi locuinţe particulare ale administratorilor...

Operațiune de amploare a poliției! Au avut loc PERCHEZIȚII într-un PARC NAȚIONAL. Informații de ultimă oră!

Operațiune de amploare a poliției! Au avut loc PERCHEZIȚII într-un PARC NAȚIONAL. Informații de ultimă oră!

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice au confiscat, din Parcul Naţional Călimani, peste 900 de mc de lemne pentru care au dat 52 de amenzi în valoare de 150.000...

Tineri înarmați până-n dinți din Sânnicolau Mare, duși la Poliție

Tineri înarmați până-n dinți din Sânnicolau Mare, duși la Poliție

Doi tineri care și-au făcut un adevărat arsenal acasă, s-au trezit dis de dimineața cu mascații la ușă. Mai multe arme letale au fost confiscate în urma unei percheziții efectuate...

PERCHEZIȚII de amploare lângă BUCUREȘTI. Ce au descoperit ANCHETATORII

PERCHEZIȚII de amploare lângă BUCUREȘTI. Ce au descoperit ANCHETATORII

Polițiștii au efectuat mai multe percheziții întru-un cuib din localitatea Cornetu. Ținta oficialilor a fost o grupare specializată în trafic de arme. Poliţiştii din Ilfov efectuează miercuri şapte percheziţii în...