Cod Portocaliu de ploi şi vijelii
Mai multe localităţi din judeţele Bacău şi Vrancea se află sub o atenţionare nowcasting Cod Portocaliu de ploi şi intensificări ale vântului, valabilă până la ora 19:00. Conform Administraţiei Naţionale...
Meteo sau Prognoza meteorologică reprezintă punerea în practică a unor tehnologii în scopul emiterii unor ipoteze de prevedere a stării vremii.
Datele sunt obținute în urma studierii mai multor parametri numiți condiții atmosferice, ce constituie obiectul de studiu al meteorologiei.
Chiar și la nivelul actual de dezvoltare a domeniului, prognozele emise de către specialiști pot propune evoluții eronate ale vremii.
Mai multe localităţi din judeţele Bacău şi Vrancea se află sub o atenţionare nowcasting Cod Portocaliu de ploi şi intensificări ale vântului, valabilă până la ora 19:00. Conform Administraţiei Naţionale...
Valul de căldură se va intensifica și va cuprinde toată țara, iar indicele temperatură-umezeală se va situa peste pragul critic de 80 de unități. Temperaturile vor fi cuprinse între 16...
Meteorologii atrag atenţia că, duminică şi luni, situația cea mai grea va fi în judeţele Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj, unde termometrele vor înregistra şi 39 de grade...
Meteorologii au emis, astăzi, o avertizare cod portocaliu de caniculă pentru șase județe din vest și sud-vest, restul țării urmând să se afle sub cod galben. Luna Iulie, denumită popular...
Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, caniculară după-amiaza în vest și în sud, iar disconfortul termic va fi accentuat îndeosebi în Banat, Crișana, Oltenia și...
Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, caniculară după-amiaza în Banat, sudul Crișanei, Oltenia și în Sud-Vestul Munteniei, unde indicele temperatură-umezeală ITU va depăşi pragul critic...
Vremea va fi călduroasă în regiunile vestice şi sudice, chiar caniculară după-amiaza în vestul şi sudul Olteniei unde şi indicele temperatură-umezeală ITU va atinge pragul critic de 80. Cerul va...
În nordul, centrul și nord-estul țării, vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice vor fi uşor mai scăzute pentru mijlocul lunii iulie, cantităţile de apă depășind 15 l/mp....
Vremea va fi în general instabilă. Local, se vor semnala averse, trecător însoţite de descărcări electrice în nordul, centrul şi estul ţării şi pe arii res trânse în rest. Izolat,...
În vestul, centrul și nordul țării vremea se va răci și va fi instabilă, cu averse și descărcări electrice. Cantitățile de apă vor depăși izolat 15-20 l/mp și vor fi...
Vremea va fi frumoasă, cu cer variabil în regiunile estice și senin în restul țării. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate în nord-estul şi în sud-vestul ţării,...
Patru judeţe se află sub ameninţare cod galben de furtuni, potrivit ANM. Judeţele vizate de avertizarea meteorologilor sunt Buzău, Pravoha, Dâmboviţa şi Argeş. În Buzău, pe arii extinse în sudul,...
Valorile termice vor marca o scădere şi în regiunile sudice şi estice, astfel că, la scara întregii ţări, vor fi apropiate de normele climatologice specifice acestei perioade. Temperaturile vor fi...
O furtună puternică a măturat Iaşiul joi seara, în intervalul orar 17:00-18:00, atunci când au căzut și 25-35l/mp. Timp de o oră județul a fost sub cod portocaliu de ploi...
Vremea caniculară va persista în Munteniei, Oltenia şi în jumătatea de sud a Moldovei, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80. În nordul, nord-estul şi centrul ţării,...
Miercuri vremea va fi caniculară în aproape toată ţara. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35...38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în...
Vremea va fi călduroasă, caniculară după- amiaza în majoritatea zonelor, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile vor fi cuprinse între 15 și 40...
Averitzare de cod portocaliu de caniculă emis azi în judeţele Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare. Se vor înregistra temperaturi de 38-39 de grade, iar Bucureştiul şi 32 de judeţe...
Vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza în zonele de câmpie și de podiș, iar indicele temperatură- umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile se vor încadra...
Vremea va deveni călduroasă în toată țara, chiar caniculară în regiunile vestice și nordvestice, conform avertizării meteorologice. Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură- umezeală (ITU) atingând şi depăşind pragul...