laura codruta kovesi

Laura Codruța Kövesi este un procuror anticorupție din România care a servit ca Procuror Șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din 2013 până în 2018. Ea este cunoscută pentru eforturile sale de a combate corupția în România, incluzând urmărirea penală a oficialilor guvernamentali și a politicienilor de nivel înalt.

În timpul mandatului său ca procuror șef, Kövesi a supravegheat o mare cantitate de investigații și condamnări ale oficialilor publici pentru infracțiuni legate de corupție. Munca sa i-a adus atât laude pentru eforturile sale de a lupta împotriva corupției în România, cât și critici din partea unor politicieni și alți personalități publice care au considerat că eforturile DNA erau motivate politic. În 2018, Kövesi a fost înlăturată din funcția sa de procuror șef de către guvernul român. Ea a fost ulterior nominalizată pentru a deveni prima procuror-șef al Oficiului Procurorului European (EPPO), care va fi responsabil pentru investigarea, acuzarea și aducerea în fața justiției a infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale UE.

A fost acuzată de plagiat, dar s-a constat că a furat doar 5 la sută din lucrarea de doctorat, un procent considerat prea mic.

Cosmin Gușă despre CONSECINȚELE REVOCĂRII lui Kovesi: Cine PIERDE și cine CÂȘTIGĂ

Cosmin Gușă despre CONSECINȚELE REVOCĂRII lui Kovesi: Cine PIERDE și cine CÂȘTIGĂ

Cosmin Gușă, consultantul politic, a prezentat principalele consecințe ale revocării Laurei Codruța Kovesi din fruntea DNA pentru principalii actori de pe scena politică. În ceea ce privește USR, Cosmin Gușă...

ANALIZA LUI Tăriceanu. Este sau nu CORECTĂ decizia lui IOHANNIS?

ANALIZA LUI Tăriceanu. Este sau nu CORECTĂ decizia lui IOHANNIS?

Conform unui mesaj postat pe contul personal de Facebook, Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, analizează decizia luată de Iohannis în ceea ce privește revocarea Laurei Codruța Kovesi din funcția de...

Rareș Bogdan despre revocarea lui Kovesi: 'Iohannis a dat șah dușmanului real, jocul nu este jucat'

Rareș Bogdan despre revocarea lui Kovesi: 'Iohannis a dat șah dușmanului real, jocul nu este jucat'

Realizatorul TV Rareș Bogdan a intervenit ieri în scandalul revocării șefei DNA, cu o interpretare surprinzătoare. Realizatorul Tv a afirmat că decizia președintelui Klaus Iohannis de a o revoca pe...

Mircea Badea despre plecarea lui Kovesi: „Am crezut că e o secvență din Las Fierbinți. Nu există ceva mai tare”

Mircea Badea despre plecarea lui Kovesi: „Am crezut că e o secvență din Las Fierbinți. Nu există ceva mai tare”

Mircea Badea a comentat, luni, în cadrul emisiunii "Sinteza ziei", discursul pe care Laura Codruța Kovesi l-a ținut pe scările de la DNA, după ce a fost revocată din funcție....

Kovesi a fost premiată înaintea revocării

Kovesi a fost premiată înaintea revocării

Chiar înainte să fie revocată, Laura Codruta Kovesi a primit Premiul „Speranța”, din partea Societății Timișoara. Organizația premiază, în fiecare an, instituţii şi personalităţi pentru promovarea democraţiei şi a valorilor...

Kovesi, înlăturată după 12 ani de hegemonie la vârful Parchetelor. Fosta şefă a DNA se poate apuca de „decapat” ca procuror

Kovesi, înlăturată după 12 ani de hegemonie la vârful Parchetelor. Fosta şefă a DNA se poate apuca de „decapat” ca procuror

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, ieri, ordinul de revocare din funcţie a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, după 40 de zile de la decizia CCR care a constatat...

Iohannis și-a pus în cap ziariștii fanatici pro-Kovesi

Iohannis și-a pus în cap ziariștii fanatici pro-Kovesi

Klaus Iohannis a semnat decretul de demitere al procurorului șef al DNA, Laura Codruța Koveși. La ora 10:00, purtătorul de cuvânt al președinției a anunțat decizia printr-un anunț de presă....

Dan Andronic anunță APOCALIPSA în politică: „Binomul Coldea-Kovesi și-a ÎNCETAT EXISTENȚA”

Dan Andronic anunță APOCALIPSA în politică: „Binomul Coldea-Kovesi și-a ÎNCETAT EXISTENȚA”

Dan Andronic a declarat, luni seara la România Tv, că odată cu revocarea Laurei Codruța Kovesi din fruntea DNA, „binomul Coldea-Kovesi” și-a încetat oficial existența. „Binomul Coldea Kovesi și-a încetat...

DRAGNEA lovit GROAZNIC de SINDICATE în ziua REVOCĂRII lui KOVESI

DRAGNEA lovit GROAZNIC de SINDICATE în ziua REVOCĂRII lui KOVESI

Blocul Naţional Sindical susţine că, în urma măsurii promovate de Liviu Dragnea, președintele PSD, circa 1,2 milioane de salariaţi au veniturile diminuate în urma transferului contribuţiilor sociale de la angajator...

Prin Diversiunea cu Suspendarea, PSD l-a ajutat pe Klaus Iohannis să semneze fără probleme revocarea Codruței Kovesi

Prin Diversiunea cu Suspendarea, PSD l-a ajutat pe Klaus Iohannis să semneze fără probleme revocarea Codruței Kovesi

Luni, 9 iulie 2018, Istoria Românei moderne a consemnat un moment benefic, unul dintre acele momente care te îndeamna la optimism cînd vine vorba despre destinul acestei țări. Iei în...

ÎNCOTRO se îndreaptă KOVESI după REVOCARE

ÎNCOTRO se îndreaptă KOVESI după REVOCARE

Laura Codruța Kovesi ar fi scris cererea că vrea să se întoarcă la Parchetul General, după ce a fost revocată din funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție. Asta...

Kovesi a refuzat revocarea ca Iohannis să piarda voturi! IPOTEZA BOMBĂ: Șefa DNA PREȘEDINTE, Cioloș PREMIER

Kovesi a refuzat revocarea ca Iohannis să piarda voturi! IPOTEZA BOMBĂ: Șefa DNA PREȘEDINTE, Cioloș PREMIER

Fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi ar fi refuzat să-și dea demisia din fruntea instituției dintr-un simplu calcul politic. Cea mai nouă teorie vehiculată în spațiul public, arată că...

Ce scria EvZ despre NOUA ȘEFĂ a DNA în urmă cu un an! Cum ÎȘI PREGĂTEA SUCCESOAREA Laura Codruța Kovesi

Ce scria EvZ despre NOUA ȘEFĂ a DNA în urmă cu un an! Cum ÎȘI PREGĂTEA SUCCESOAREA Laura Codruța Kovesi

Evenimentul Zilei relata încă din 2017 despre Anca Jurma, cea care îi luaseră locul vestitei Dana Titian, consiliera lui Kovesi pe vremea aceea, cercetată disciplinar în urma controlului Inspecției CSM...

Revocarea Laurei Kovesi a divizat grav partidele de dreapta. Analiză.

Revocarea Laurei Kovesi a divizat grav partidele de dreapta. Analiză.

Una din consecințele politice imediate ale revocării Laurei Kovesi de la șefia DNA este despărțirea apelor în zona de dreapta. Respectarea Constituției de către Iohannis a provocat un val de...

Iohannis a REVOCAT-O pe Kovesi pentru că șefa DNA nu i-a dat de ales: „Nu are încredere în DNA!”

Iohannis a REVOCAT-O pe Kovesi pentru că șefa DNA nu i-a dat de ales: „Nu are încredere în DNA!”

Prin decizia de semnare a decretului de revocare a șefei DNA, Klaus Iohannis a făcut singurul gest corect pe care îl putea face, în condițiile în care Laura Codruța Kovesi...

Traian Băsescu: Iohannis a ALES CORECT punând în aplicare DECIZIA CCR de REVOCAREA  a lui Kovesi

Traian Băsescu: Iohannis a ALES CORECT punând în aplicare DECIZIA CCR de REVOCAREA a lui Kovesi

Fostul preşedinte Traian Băsescu salută decizia luată de Klaus Iohannis de a o revoca pe Laura Codruţa Kovesi. Însă, fostul preşedinte aruncă nouă provocare celor care cereau imperativ lui Iohannis...

Consiliera lui Kovesi, pusă șefă interimară la DNA! Se urmărit salvarea „găștii din instituție”

Consiliera lui Kovesi, pusă șefă interimară la DNA! Se urmărit salvarea „găștii din instituție”

Procurorul general al României a numit-o ca procuror-șef interimar al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), după revocarea Laurei Codruța Kovesi, pe procuroarea Anca Jurma, fiica fostului procuror general al Romaniei, Nicolae...

Dragnea, ANUNȚ FERM despre SUSPENDAREA președintelui Iohannis! RĂZBOIUL POLITIC nu s-a încheiat cu revocarea lui Kovesi

Dragnea, ANUNȚ FERM despre SUSPENDAREA președintelui Iohannis! RĂZBOIUL POLITIC nu s-a încheiat cu revocarea lui Kovesi

Șeful PSD, Liviu Dragnea a precizat, luni după-amiază, după revocarea lui Kovesi că Iohannis a semnat decretul „pe fondul unor presiuni și calcule personale”. În legătură cu suspendarea președintelui Iohannis,...

A dezvăluit de ce Klaus Iohannis nu a făcut anunțul privind demiterea șefei DNA

A dezvăluit de ce Klaus Iohannis nu a făcut anunțul privind demiterea șefei DNA

PSD, Șerban Nicolae, a explicat de ce președintele Klaus Iohannis s-a jenat să facă anunțul în legătură cu revocarea șefei DNA, PSD, Șerban Nicolae, a declarat luni că, în opinia...

Câți BANI a ÎNCASAT Kovesi. Ce SALARIU va avea viitorul ȘEF DNA

Câți BANI a ÎNCASAT Kovesi. Ce SALARIU va avea viitorul ȘEF DNA

Fostul procurorul-sef din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruța Kovesi, a încasat, anul trecut, suma de 265.932 de lei. Conform declarației de avere făcută publică, fosta șefă a DNA a...