Judecătorul care ura achitările și avocații. Viața la Curte
În viață cel mai greu lucru e ca un om să îl judece pe altul. Ce prostie mai e și asta? N-o putea nici înțelege, nici accepta. Aurel se făcuse...
Judecătorul este magistratul care exercită funcția de judecată, independent de orice influență, subordonat exclusiv legii și conștiinței sale, având rolul de a asigura supremația legii și înfăptuirea actului de justiție.
Atribuții principale:
Examinează cauzele civile, penale, comerciale, administrative sau constituționale;
Analizează probele și aplică normele juridice în fiecare caz concret;
Pronunță hotărâri (sentințe, decizii, ordonanțe) în numele legii;
Asigură echitatea și imparțialitatea procesului;
Respectă principiile procesuale: prezumția de nevinovăție, contradictorialitatea, dreptul la apărare.
Statut și principii:
Independența – judecătorii nu pot fi influențați politic sau administrativ;
Imparțialitatea – trebuie să trateze părțile în mod egal;
Inamovibilitatea – nu pot fi mutați sau revocați fără consimțământul lor;
Responsabilitatea – răspund disciplinar și, în unele cazuri, penal pentru abateri grave.
În viață cel mai greu lucru e ca un om să îl judece pe altul. Ce prostie mai e și asta? N-o putea nici înțelege, nici accepta. Aurel se făcuse...
Judecătorii Curții Constituționale nu pot fi reținuți, arestați, percheziționați sau trimiși în judecată decât cu încuviințarea plenului CCR, a astabilit marți Comisia Juridică a Senatului, care a dat raport favorabil...
Un judecător din cazul „Popoviciu-Băneasa” vrea neapărat să găsească şi un prejudiciu, după ce, pe latura penală a aplicat pedepse cu ani grei de închisoare. Ion Bogdan Tudoran este judecătorul...
Proiectul prin care vor fi modificate legile justiției a fost trimis la Parlament, unde va fi discutat direct în comisia comună a celor două camere, astfel încăt să poată fi...
La doi ani de la tragedia din clubul Colectiv, în urma căreia 64 de persoane au murit, iar alte 128 au fost rănite, procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a...
Un student din iași este arestat la domiciliu, în urma unui dosar în care este cercetat pentru trafic de droguri. Tânărul a cerut totuși permisiunea judecătorilor pentru a ieși din...
Curtea de Apel București (CAB) a constatat, printr-o hotărâre definitivă, că RCS&RDS a inserat clauze abuzive în patru articole ale contractelor de abonament. Caracter contravențional al faptei a fost constatat...
Ziua deciziilor importante la CSM! Mai exact, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) urmează să ia în discuţie joi propunerea Secției pentru judecători de admitere a cererii de numire în...
Două sentințe judecătorești au stopat un „aranjament” în care sunt acuzați de implicare și polițiști. Elieser Filipescu a fost reținut pe motiv că și-ar fi molestat fetița, în baza unor...
Președintele comisiei parlamentare de control a activității SRI, Claudiu Manda, a declarat, marți seară, că fostul secretar de stat din ministerul Justiției, Ovidiu Puțura, a prezentat în cadrul audierii sale...
Judecătorii de la ÎCCJ dezbat, astăzi, contestaţia depusă de omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu prin care acesta solicită anularea condamnării de 7 ani închisoare primită în dosarul "Băneasa". Puiu...
Codrin Ştefănescu spune că singurul adversar al partidul în acest moment este nucleul dur a ceea ce este numit „binom”, care va dispare doar după noile legi ale justiției. „Vă...
Preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă privind arhiva SIPA, Şerban Nicolae, a anunţat joi că, la şedinţa de săptămâna viitoare, vor fi invitaţi foştii miniştri ai Justiţiei Cristian Diaconescu, Monica Macovei,...
Judecătoarea Florica Roman susține că mai mulți judecători de la Curtea de Apel Oradea au solicitat Parlamentului României să inițiee și să adopte un proiect de lege prin care să...
În anul 2008, un scandal fără precedent, botezat de presă „Kids for cash” (copii contra bani), zguduia Statele Unite ale Americi. Câțiva ani mai târziu, în urma unui proces urmărit...
Vili Rupa este un alt român care avut de suferit pentru o perioadă îndelungată din cauza unor greșeli are justiției din România. Din păcate, omul a reuşit să câştige de...
Magistrata Lavinia Nicoleta Coțofană cere CSM-ului să spună că nu face parte din ofițerii ”acoperiți” din Justiție. Magistrata suține că un membru al Inspecției Judiciarea a CSM ar fi susținut...
Fosta judecătoare Lavinia Coțofană, care a ajuns studiu de caz în jusiția din România, a fost exclusă definitiv din magistratură, luni, 9 octombrie, în urma deciziei definitive și executorii a...
Ludovic Orban a declarat,luni, că nu i-a solicitat niciodată lui Tiberiu Urdăreanu să-l ajute financiar în campania electorală, singura cerere ce poate fi interpretată în acest sens fiind legată de...
Medicul Gheorghe Burnei nu se poate întoarce în sala de operaţii. Este decizia finală a Curţii de Apel Bucureşti, instanţă care menţine controlul judiciar pe numele ortopedului, în dosarul în...