Legile Justiției. Modificările la statutul magistraților – în dezbaterea plenului Camerei Deputaților

Legile Justiției. Modificările la statutul magistraților – în dezbaterea plenului Camerei Deputaților

Modificările la legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor intră, miercuri, în dezbatere şi la votul plenului Camerei Deputaţilor.

Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei a adoptat săptămâna trecută raport favorabil pentru proiectul de modificare a legii 303/2004.

Raportul a fost adoptat cu 10 voturi „pentru”, 5 „împotrivă” şi 8 „abţineri”.

Preşedintele Comisiei parlamentare speciale privind legile Justiţiei, Florin Iordache, a declarat, luni, că PSD-ALDE vor susţine în plenul Camerei Deputaţilor un amendament propus de PSD, dar respins săptămâna trecută la Comisie, care prevede că, în cazul săvârşirii unei erori de către magistrați, statul „se îndreaptă” cu acţiune în regres împotriva respectivului procuror sau judecător pentru recuperarea prejudiciului.         

Decizie majoră în PSD privind legile Justiției. CELEBRUL ALINEAT 7. Avem BREAKING NEWS!

„La acel alineat 7 de la răspunderea magistraţilor (proiectul de modificare a legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor - n.r.) sunt trei discuţii în acest moment: în legea în vigoare se spune că se poate îndrepta statul, în propunerea noastră statul se îndreaptă şi în amendamentul UNJR statul are dreptul. Propunerea PSD pe care o vom susţine este să ne susţinem amendamentul nostru cu statul se îndreaptă şi atunci toate aceste discuţii care sunt în spaţiul public nu-şi au rostul. De aceea v-am spus că suntem compatibili (cu ALDE - n.r.) şi nu sunt probleme. În plen, la alineatul 7, grupul PSD şi grupul ALDE vom susţine că statul se îndreaptă", a spus Iordache la Palatul Parlamentului, întrebat dacă a vorbit cu cei de la ALDE despre acest subiect pentru că aceştia erau nemulţumiţi.

Ne puteți urmări și pe Google News