Despre JUSTIȚIA română, astăzi, CU MINUSCULĂ... MĂRTURIA unui judecător: „Da, SUNTEM DE VINĂ!”
- Jeanina Năstase
- 20 noiembrie 2017, 12:06
Judecător Ovidiu Toth, din cadrul Tribunalului Alba, a scris un mesaj în care vorbește despre situația în care a ajuns justiția din România astăzi, despre răspunderea unui magistart, dar și despre deciziile luate de membrii Consiliului Superior al Magistraturii cărora le-au fost date voturi și încredere în soluționarea unor cazuri. Reamintim că judecătorul Toth a făcut și el obiectul unor mediatizări, fiind găsit în anul 2013 de ANI în imcompatibilitate. Totodată, jurnaliștii de la Lumea Justiției au scris despre sentința halucinantă pe care judecătorul de la Tribunalul Alba a dat-o într-o speță de omor.
„Da, noi, judecătorii, suntem de vină! Pentru ceea ce se întâmplă în CSM, pentru ceea ce se întâmplă în sălile de judecată, pentru amprenta pe care o lăsăm în viaţa oamenilor prin hotărârile pe care le dăm, pentru modul în care nu îi convingem pe cei care pierd procesele pentru că nu au dreptate, pentru ceea ce a ajuns justiţia – cu minusculă – astăzi…
Legea RĂSPUNDERII MAGISTRAȚILOR bagă în corzi JUSTIȚIA din România. REACȚII DURE: „Cum nu există răspundere? Strigăm asta de răgușim de ani...”" Legea RĂSPUNDERII MAGISTRAȚILOR bagă în corzi JUSTIȚIA din România. REACȚII DURE: „Cum nu există răspundere? Strigăm asta de răgușim de ani...”
Nu ne putem reproşa că am dat votul anumitor candidaţi pentru demnitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Au venit la noi în piei de oaie şi nu le-am văzut adevărata faţă. Dar suntem de vină pentru că ei mai sunt încă acolo şi CSM are astăzi imaginea publică pe care o are. Şi ceea ce este mai grav e faptul că, dincolo de imaginea publică, nici noi, judecătorii, nu ştim aproape nimic despre activitatea lor.
Pentru că ne-au uitat şi nu comunică cu noi. Suntem de vină pentru că nicio instanţă nu şi-a convocat judecătorii în adunarea generală pentru a adopta o hotărâre prin care să ia act de starea de fapt anormală din cadrul consiliului şi să le ceară – da, să le ceară, pentru că noi i-am trimis acolo – membrilor care îi reprezintă să se trezească şi să se apuce de treabă sau să plece.
Kovesi nu vrea, dar... DIRECȚIE SPECIALĂ pentru investigarea INFRACȚIUNILOR comise de MAGISTRAȚI? Șefa UNJR, DEZVĂLUIRI importante despre Legile Justiției!
Suntem de vină pentru că nu ne ridicăm la înălţimea profesiei pe care ne-am ales-o şi nu arătam că, dincolo de calificarea profesională, avem şi vocaţia de a le face oamenilor dreptate.
Suntem de vină pentru că nu luptăm – în primul rând noi – pentru o magistratură care, dincolo soluţionarea unor dosare, să educe, să modeleze comportamente şi conştiinţe, să deschidă drumuri…
Suntem de vină! De ce? Pentru că ne e FRICĂ! Sau, şi mai grav, poate DIN NEPĂSARE!”, a concluzionat judecătorul, potrivit juridice.ro.
Sentință incredibilă... pentru un omor! Iar motivarea...
Potrivit unui articol scris de jurnaliștii de la Luju.ro, judecatorul Ovidiu Toth de la Tribunalul Alba a condamnat un barbat care si-a ucis sotia la doar 4 ani si 4 luni inchisoare, oferind o motivare incredibila: „Elementul declansator a fost frustrarea si furia acumulate de-a lungul casniciei cu o persoana care, dincolo de faptul ca era o mare consumatoare de alcool, nu se ocupa de treburile gospodaresti... S-a intors de la serviciu si a constatat ca sotia sa, nu preparase nimic de mancare...”
Judecătorul Toth, găsit de ANI în incompatibilitate
În 2013, Agenția Națională de Integritate anunţa într-un comunicat că a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către judecătorul Ştefan Ovidiu Toth, de la Judecătoria Alba Iulia. Acesta îndeplinise, în acelaşi timp, funcţiile de magistrat şi administrator la o firmă.
“Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010, referitoare la înștiințarea persoanelor evaluate, Toth Ştefan Ovidiu fiind informat, la datele de 21.12.2010 (confirmare de primire 30.12.2010), 07.01.2013 și 21.01.2013 (confirmare de primire 29.01.2013), despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris”, se arata atunci în comunicatul ANI.
Potrivit aceleiaşi surse, Ştefan Ovidiu Toth a depus la dosarul de evaluare două puncte de vedere la datele de 14.01.2011 și 05.02.2013.
“În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat faptul că Toth Ştefan Ovidiu se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 29.01.2009, întrucât deține, simultan, atât funcția de judecător în cadrul Judecătoriei Alba Iulia, județul Alba, cât și funcţia de administrator și asociat în cadrul S.C. AAA Consultanţă & Comerţ S.R.L., încălcând, astfel, dispoziţiile art. 101, art. 102, lit. b) și c) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, precum și prevederile art. 5, alin. (1) și art. 8, alin. (1), lit. a) și c) din Legea nr.303 din 28 iunie 2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată. Începând cu data de 29.01.2009, Toth Ştefan Ovidiu deține funcția de Judecător în cadrul Judecătoriei Alba Iulia, județul Alba.