Igor Dodon

Igor Dodon, născut la 18 februarie 1975, la Sadova, raionul Călărași, RSS Moldovenească, URSS, este un politician și economist din Republica Moldova, fost președinte al Republicii Moldova în perioada 23 decembrie 2016 și 24 decembrie 2020.

A fost membru al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova până în anul 2011, când la părăsit pentru a-și forma propriul partid (Partidul Socialiștilor din Republica Moldova). A îndeplinit funcția de prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova din 2008 până în 2009 și de ministru al economiei și comerțului din 2006 până în 2009. A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova din 2009 până în 2016. În perioada 2016-2020 a ocupat funcția de președinte al Republicii Moldova. În 2021 este ales ca deputat în legislatura a XI-a a Parlamentului Republicii Moldova.

Dodon, declarații HALUCINANTE: „România ar suferi de INDIGESTIE, dacă s-ar uni cu Moldova”

Dodon, declarații HALUCINANTE: „România ar suferi de INDIGESTIE, dacă s-ar uni cu Moldova”

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a făcut duminică declarații controversate referitoare la cetățenii care se pronunță împotriva statalității Moldovei și pentru unirea cu România, susținând în acest sens că aceștia...

Noi manevre ale lui Dodon împotriva Unirii și a Centenarului

Noi manevre ale lui Dodon împotriva Unirii și a Centenarului

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, vrea să interzică prin lege partidele unioniste, însă o decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), îi zădărnicește planurile. Forțele unioniste ar putea profita...

AVERTISMENT DUR: Republica Moldova este în pragul RĂZBOIULUI CIVIL

AVERTISMENT DUR: Republica Moldova este în pragul RĂZBOIULUI CIVIL

Fosta contracandidată a lui Igor Dodon la președinția republicii Moldova, Maia Sandu, a lansat un atac dur la actualul președinte, spunând că aruncă țara în fața unui posibil război civil....

DODON a descoperit cum îl sapă cercuri din SUA

DODON a descoperit cum îl sapă cercuri din SUA

Președintele filo-rus al Republicii Moldova, Igor Dodon, a acuzat guvernul de la Chișinău că este mai mult pro-Bucureşti decât pro-Moscova. Dodon a declarat că executivul de la Chişinău nu evaluează...

Europarlamentar: Ce au ÎN COMUN şeful PSD şi preşedintele Igor Dodon

Europarlamentar: Ce au ÎN COMUN şeful PSD şi preşedintele Igor Dodon

Într-o postare pe contul personal de socializare, europarlamentarul Siegfried Muresan face o comparaţie extrem de dură între liderul PSD, Liviu Dragnea şi Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon. "Liviu Dragnea și...

Ce spun autoritățile de la Chișinău despre introducerea VIZELOR pentru RUȘI

Ce spun autoritățile de la Chișinău despre introducerea VIZELOR pentru RUȘI

Ministerul de Externe al Republicii Moldova a dezminţit, azi, informaţiile apărute în urmă cu o zi în presă privind intenţiile autorităţilor de la Chişinău de a modifica regimul de vize...

Cu ce idee s-a întors Dodon după întâlnirea cu Rogozin. Vrea să îi decoreze pe separatiștii transnistreni!

Cu ce idee s-a întors Dodon după întâlnirea cu Rogozin. Vrea să îi decoreze pe separatiștii transnistreni!

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, iese la rampă cu o nouă idee cel puțin inedită: vrea să îi decoreze pe paramilitarii transnistreni și pacificatorii ruși aflați pe teritoriul republicii separatiste....

Ce spune BĂSESCU despre posibilitatea de a candida la ALEGERILE din Republica MOLDOVA

Ce spune BĂSESCU despre posibilitatea de a candida la ALEGERILE din Republica MOLDOVA

Anatol Şalaru, preşedintele executiv al Partidului Unităţii Naţionale din Republica Moldova, a anunțat că Traian Băsescu intenţionează să candideze la alegerile parlamentare din Republica Moldova în cazul în care va...

POVESTEA UNEI FOTOGRAFII. Igor Dodon efectuează o vizită de prietenie pe Muntele Athos

POVESTEA UNEI FOTOGRAFII. Igor Dodon efectuează o vizită de prietenie pe Muntele Athos

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, se află de pe 1 august pe muntele Athos, în fruntea unei delegaţii echipate cu tricouri albe cu guleraşe roşii, având inscripţionate în dreptul inimii...

Dmitri ROGOZIN anunță că se va întâlni cu Igor DODON în Iran. Susține că Meleșcanu a evitat o escală la MOSCOVA

Dmitri ROGOZIN anunță că se va întâlni cu Igor DODON în Iran. Susține că Meleșcanu a evitat o escală la MOSCOVA

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a declarat, ieri, că plănuiește să se întâlnească cu președintele moldovean Igor Dodon, în 5 august, la instalarea în funcție a președintelui iranian Hassan Rouhain, la...

Cel mai IUBIT ambasador de către Igor DODON

Cel mai IUBIT ambasador de către Igor DODON

Agenda lui Igor Dodon, scrisă la Ambasada Rusiei – titrează portalul MoldNova, comentând că ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Farit Muhametșin, este cel mai iubit dintre diplomații acreditați în Republica...

CCRM a decis: Referendumul inițiat de Igor Dodon,neconstituțional

CCRM a decis: Referendumul inițiat de Igor Dodon,neconstituțional

Magistrații Curții Constituțională a Republicii Moldova (CCRM) au decis, joi, că referendumul consultativ inițiat de președintele moldovean este neconstituțional.    Curtea Constituțională a Republicii Moldova a dispus că ”Presedintele Republicii...

Rogozin, așteptat, vineri la Chișinău de Igor Dodon

Rogozin, așteptat, vineri la Chișinău de Igor Dodon

Vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, va efectua, vineri, o vizită la Chișinău în ciuda interdicției date de către Guvernul moldovean, pentru a se întâlni cu șeful statului moldav. Președintele R.Moldova, Igor...

O nouă idee marca Dodon! Preşedintele Moldovei vrea să interzică prin lege mişcările unioniste.

O nouă idee marca Dodon! Preşedintele Moldovei vrea să interzică prin lege mişcările unioniste.

Igor Dodon atacă dur unioniștii din Republica Moldova și România. În cadrul unei intervenții live pe rețeaua socială rusă odnoklassniki.ru acesta a afirmat că va interzice mișcările unioniste din Republica...

TRĂDAREA de PATRIE a lui DODON

TRĂDAREA de PATRIE a lui DODON

Analistul politic de la Chişinău Vlad Țurcanu consideră că intenția lui Igor Dodon de a decora cu distincții de stat ale Republicii Moldova militari din trupele de pace ruse și...

Dodon, despre Traian Băsescu:”Vrea să lichideze R.Moldova și a obținut cetățenia prin încălcarea legii”

Dodon, despre Traian Băsescu:”Vrea să lichideze R.Moldova și a obținut cetățenia prin încălcarea legii”

Șeful statului moldav este de părere că Traian Băsescu dorește lichidarea R.Moldova prin unirea cu România și vrea să scape de dosarele penale devenind abuziv cetățean moldovean. „Pentru acest lucru...

Dodon, despre edilul fugar al orașului Bălți: ”se comportă ca un bandit și nu face nimic pentru țară”

Dodon, despre edilul fugar al orașului Bălți: ”se comportă ca un bandit și nu face nimic pentru țară”

Șeful statului moldav este de părere că Renato Usatâi este un laș care preferă să stea ascuns în Federația Rusă și nu face nimic pentru municipiul Bălți. ”Doar lașii fac...

De-ale lui Dodon: nu numai că-l primește pe Rogozin, declarat indezirabil de Guvernul RM și de UE, dar decorează separatiști și trupe

De-ale lui Dodon: nu numai că-l primește pe Rogozin, declarat indezirabil de Guvernul RM și de UE, dar decorează separatiști și trupe

Igor Dodon, Președintele Republicii Moldova, care a atins plafonul de creștere în opinia publică și a început să intre pe panta descendentă, nu mai știe ce să mai facă ca...

Dodon vrea să decoreze militarii ruși din Transnistria pentru că le apreciază misiunea

Dodon vrea să decoreze militarii ruși din Transnistria pentru că le apreciază misiunea

Șeful statului moldav intenționează să participe la celebrarea celor 25 de ani de la închierea conflictului transnistrean la Tiraspol unde va decora militarii ruși din forțele de menținerea păcii pentru...

Mihai Tudose, despre schimbarea sistemului de vot în R.Moldova: ”Și România a trecut prin așa ceva…”

Mihai Tudose, despre schimbarea sistemului de vot în R.Moldova: ”Și România a trecut prin așa ceva…”

Șeful Executivului de la București este de părere că Parlamentul R.Moldova are dreptul democratic să schimbe un sistem electoral cu altul. ”Schimbarea acestui sistem este un drept a Parlamentului, este...