Preşedintele Republicii Moldova va fi suspendat din funcţie pentru a doua oară
- Cosmin Nachiu
- 28 decembrie 2017, 12:48
Igor Dodon, Preşedintele Republicii Moldova, a anunţat astăzi că a respins pentru a doua oară numirea în funcţie a celor şapte membri noi ai Executivului, iar asta înseamnă că guvernarea de la Chişinău nu are altă cale, decât să-l suspende pentru a doua oară.
Pe data de 19 decembrie, liderul guvernării, Vlad Plahotniuc, a anunţat ample remanieri guvernamentale, respectiv, coaliţia de guvernare a decis să promoveze în Guvern 7 membri noi.
Potrivit legislaţiei din Republica Moldova, remanierile guvernamentale se fac de către preşedinte prin decret prezidenţial, la solicitarea Prim-ministrului.
Însă şeful statului Igor Dodon refuză numirea în funcţie a celor şapte candidaţi. La fel s-a întâmplat şi atunci când premierul i-a solicitat preşedintelui să-l numească în funcţie pe actualul ministru al Apărării de la Chişinău, Eugen Sturza: după ce Dodon a respins candidatura de două ori, guvernarea a sesizat Curtea Constituţională, care a interpretat legea supremă şi a statuat că pentru refuzul şefului statului de a efectua remanierea guvernamentală, acesta poate fi suspendat din funcţie, însă numai în ceea ce priveşte exercitarea acestei atribuţii.
Astfel, Eugen Sturza a fost numit în funcţie de către deputatul Andrian Candu, care a fost declarat preşedinte interimar strict pentru exerciţiul de semnare a decretului de numire a lui Sturza în fruntea Ministerului Apărării.