greva

Greva este o încetare voluntară și colectivă a activității de către angajați, organizată pentru a obține satisfacerea unor revendicări economice, sociale sau politice. Este un instrument folosit pentru a exercita presiune asupra angajatorilor și este, în general, organizată de sindicate, suspendând pe perioada desfășurării contractul individual sau colectiv de muncă.

Ryanair își anulează zborurile programate pentru vineri. Vor fi afectați peste 80.000 de pasageri

Ryanair își anulează zborurile programate pentru vineri. Vor fi afectați peste 80.000 de pasageri

Compania aviatică Ryanair anulează peste 400 de curse aeriene pentru ziua de vineri, 16 septembrie. Măsura va afecta un număr de 80.000 de pasageri care și-au achiziționat bilete și care,...

Lufthansa anulează 800 de zboruri. Vor fi afectați 130.000 de pasageri

Lufthansa anulează 800 de zboruri. Vor fi afectați 130.000 de pasageri

Compania germană Lufthansa a anunțat că anuleză 800 de zboruri programate pentru vineri, 2 septembrie. Acest lucru va afecta aproximativ 130.000 de pasageri. Decizia vine după după ce sindicatul piloților...

Grevă la Tarom. Negocierile dintre sindicate și conducerea companiei au eșuat

Grevă la Tarom. Negocierile dintre sindicate și conducerea companiei au eșuat

Sindicaliștii din cadrul Tarom vor intra în grevă, în condițiile în care conducerea companiei le-a respins cererea de mărire a bugetului de salarii cu 35%. Ei acuză patronatul că tratează...

Personalul Lufthansa intră în grevă miercuri. Peste 1.000 de zboruri vor fi anulate

Personalul Lufthansa intră în grevă miercuri. Peste 1.000 de zboruri vor fi anulate

Sindicaliștii Lufthansa din Germania intră în grevă miercuri, 26 iulie. Din această cauză peste 1.000 de zboruri vor fi anulate. Așadar, aproape toate zborurile din Frankfurt și Munchen nu vor...

Avertisment de la MAE pentru românii care călătoresc în Franța. Personalul din transportul feroviar intră în grevă

Avertisment de la MAE pentru românii care călătoresc în Franța. Personalul din transportul feroviar intră în grevă

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că personalul din transportul feroviar a anunţat intrarea în grevă la nivel...

Angajații celui mai mare combinat de panificație de la Chișinău amenință că vor intra în grevă

Angajații celui mai mare combinat de panificație de la Chișinău amenință că vor intra în grevă

Peste 2000 de angajați ai întreprinderii își declară sprijinul pentru actuualul director interimar. Colectivul Combinatului de panificație S.A. „Franzeluța” din Chișinău este gata să participe la grevă în eventualitatea în...

Avertisment pentru românii care călătoresc în Spania: Grevă la o importantă companie aeriană. Risc de blocaje majore ale curselor aeriene

Avertisment pentru românii care călătoresc în Spania: Grevă la o importantă companie aeriană. Risc de blocaje majore ale curselor aeriene

În plin sezon ala vacanțelor, românii primesc un avertisment de la Ministerul Afacerilor Externe (MAE) privind călătoriile în Spania. O grevă a însoţitorilor de zbor ai companiei aeriene EasyJet s-ar...

Greva fără precedent a paralizat Marea Britanie. Autoritățile nu au soluții, situația e tot mai gravă

Greva fără precedent a paralizat Marea Britanie. Autoritățile nu au soluții, situația e tot mai gravă

Cea mai mare grevă a angajaţilor din sistemului feroviar britanic din ultimii treizeci de ani continuă. Salariații s-au săturat de salarii mici și vor să fie apreciați pentru munca depusă....

Proteste de amploare ale angajaților Ryanair din Spania. Sindicaliștii amenință cu grevă la nivel european

Proteste de amploare ale angajaților Ryanair din Spania. Sindicaliștii amenință cu grevă la nivel european

Sindicaliștii spanioli au organizat proteste, chemând toate echipajele Ryanair să se alăture demesului lor. Din 13 iunie, timp de șase zile, angajații companiei aeriene au de gând să mențină starea...

Protest în fața Guvernului. Profesorii cer salarii mai mari, după ce ANAF a anunțat impozitarea meditațiilor

Protest în fața Guvernului. Profesorii cer salarii mai mari, după ce ANAF a anunțat impozitarea meditațiilor

Trei federații reprezentative din învățământ vor protesta în fața Palatului Victoria pe 25 mai. Profesorii sunt nemulțumiți pentru că Guvernul încă nu a aplicat legea Salarizării, dar și de impozitarea...

Actorul și regizorul clujean Emanuel Petran intră în greva foamei. Spune că i-au fost fabricate mai multe dosare, iar acum trebuie să plătească zeci de mii de euro

Actorul și regizorul clujean Emanuel Petran intră în greva foamei. Spune că i-au fost fabricate mai multe dosare, iar acum trebuie să plătească zeci de mii de euro

Emanuel Petran, fost director al al Teatrului de Păpuși Puck din Cluj Napoca, a anunțat că va intra de miercuri în greva foamei. A ales această măsură extremă ca un...

Greva STB nu rămâne fără urmări! Mișcare de ultimă oră făcută de PNL. Cine a fost luat în vizor

Greva STB nu rămâne fără urmări! Mișcare de ultimă oră făcută de PNL. Cine a fost luat în vizor

Un proiect de lege ce a fost depus de liberalul Sebastian Burduja îi vizează pe liderii de sindicate și de patronate, care nu ar mai avea dreptul de-a face și...

Grevă generală la CFR! Nu va circula niciun tren. Acuzații grave către liderii de sindicat

Grevă generală la CFR! Nu va circula niciun tren. Acuzații grave către liderii de sindicat

Conform unui mesaj care circulă în grupurile feroviarilor, de pe Facebook, la data de 16 februarie va avea loc o grevă generală, din cauza nemulțumirilor generale. Va fi grevă generală...

A renunțat la funcții! Vasile Petrariu, omul din spatele grevei STB, a demisionat

A renunțat la funcții! Vasile Petrariu, omul din spatele grevei STB, a demisionat

Vasile Petrariu, liderul de sindicat de la STB, condiderat omul din spatele grevei care a paralizat Bucureștiul a demisionat din funcția de consilier la Primăria Capitalei. Sindicalistul a plecat și...

Ce averi au directorii STB: case și terenuri, venituri uriașe, tablouri și bijuterii de mii de euro. Topul bogătașilor

Ce averi au directorii STB: case și terenuri, venituri uriașe, tablouri și bijuterii de mii de euro. Topul bogătașilor

Societatea de Transport București (STB) are opt directori, unii dintre ei ajungând în funcții de conducere după ce au avansat de pe posturi de lăcătuși sau controlori. Potrivit declarațiilor de...

Greva STB s-a încheiat. Aproape toate mijloacele de transport în comun au ieșit pe trasee

Greva STB s-a încheiat. Aproape toate mijloacele de transport în comun au ieșit pe trasee

Angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) au decis suspendarea acţiunii de protest şi reluarea activităţii după cinci zile în care transportul public din Bucureşti a fost blocat. Greva STB s-a...

Nicușor Dan este optimist. Ce se întâmplă cu greva de la STB

Nicușor Dan este optimist. Ce se întâmplă cu greva de la STB

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că „vestea bună” este că luni seara erau în circulație 40% dintre autobuzele, troleibuzele și tramvaiele STB, care, speră el, se vor regăsi pe...

Măsuri de ultim moment luate de ISU, după greva STB. De astăzi se schimbă regulile

Măsuri de ultim moment luate de ISU, după greva STB. De astăzi se schimbă regulile

Greva angajaților STB a continuat și luni, 24 ianuarie, bucureștenii confruntându-se cu o adevărată criză a transportului, mai mulți angajați, precum și elevi neavând la dispoziție suficiente mijloace de transport...

Anunț de ultimă oră despre elevi! Noi reguli pentru conducerile școlilor, după greva STB

Anunț de ultimă oră despre elevi! Noi reguli pentru conducerile școlilor, după greva STB

Ministerul Educației a lansat un apel luni, 24 ianuarie, la adresa conducerilor instituțiilor de învățământ din București, cărora le-a recomandat să schimbe câteva reguli privind desfășurarea cursurilor școlare și nu...

Se fac mii de angajări în România. Poți să ai și doar 10 clase. Anunțul a fost făcut astăzi, 24 ianuarie

Se fac mii de angajări în România. Poți să ai și doar 10 clase. Anunțul a fost făcut astăzi, 24 ianuarie

Conducerea Societății de Transport București (STB) amenință cu concedierea șoferilor greviști și anunță că a inițiat procedura de recrutare a unor înlocuitori. Directorul STB, Adrian Criț, a susținut o declarație...