Angajații din învățământ sunt în grevă generală pe termen nelimitat. Ei cer majorarea salariilor și susțin că nu se vor întoarce la catedră până când Guvernul nu le dă mai mulți bani. Este a patra grevă de amploare din Educație, după Revoluție. Cea mai lungă a durat cinci săptămâni și s-a încheiat cu o victorie importantă pentru profesori.

Primele proteste din Educație au avut loc la scurt timp după Revoluție, însă a fost o mișcare de scurtă durată. Prima grevă importantă din istoria învățământului românesc a avut loc în 1999. Bugetul alocat atunci de autorități nu asigura certitudinea salariilor până la sfârșitul anului școlar, astfel că profesorii au cerut alocarea unui procent de 4% din PIB pentru Educație.

Reprezentanții Ministerului Educației nu a crescut procentul din PIB alocat Educației, ba mai mult, s-a întârziat cu plata salariilor. După mai multe negocieri care au eșuat, pe 8 iunie 1999, profesorii din România intră în prima grevă generală. Evenimentul a avut loc în pragul examenului de Bacalaureat.

După o săptămână de grevă generală, timp în care profesorii au refuzat cu vehemență să se întoarcă la catedră, reprezentanții Ministerului Educației, ai Ministerului Finanțelor și liderii sindicali au semnat un acord prin care autoritățile își iau angajamentul că plata salariilor nu va mai întârzia.

A doua grevă a profesorilor din România, cea mai mare din istorie

Prima grevă generală din istoria învățământului românesc a durat o săptămână, însă nu s-a obținut ceea ce și-au dorit profesorii, ci doar o promisiune că salariile vor fi plătite la timp. Din această cauză, în 2000, angajații din Educației au ieșit din nou în stradă, cerând de data aceasta 6% din PIB pentru Educaţie și majorarea salariilor.

A fost cea mai lungă grevă generală din istoria învățământului românesc. Timp de cinci săptămâni, cadrele didactice au refuzat să intre la ore. Determinarea profesorilor a făcut autoritățile să cedeze și să le ofere o majorare de salariu de 80%, acordată în două tranșe. Deși li s-a promis majorarea de salarii, profesorii nu s-au reîntors la catedră până când nu s-a semnat hotărârea de Guvern.

După ce de-a treia grevă generală, profesorii obțin majorarea salariilor cu 12%

Anul școlar în 2005 a început cu un protest al angajaților din Educație. Autoritățile au crezut că este o manifestație modestă, însă s-a transformat într-o grevă generală. Cadrele didactice au refuzat să intre la ore timp de trei săptămâni. Ministrul Educației de la acea vreme, Mircea Miclea, a fost solidar cu profesorii și și-a dat demisia, în semn de protest pentru că guvernanții nu-și respectaseră promisiunile în privința bugetului alocat acestui domeniu, acesta fiind de 3,8% din PIB, în loc de 5%.

„Întrucât bugetul obţinut pentru 2006 nu concordă cu declaraţiile mele anterioare, perpetuează subfinanţarea cronică şi împiedică derularea proiectelor de anvergură pe care le-am lansat, socotesc că este de datoria mea să-mi depun demisia”, declara Miclea, pe 11 octombrie 2005, ziua în care a anunţat că renunţa la funcţia de ministru, potrivit viata-libera.ro.

Postul de ministru al Educației a fost ocupat de Mihail Hărdău, care va rămâne în istoria învățământului românesc. În timpul negocierilor, acesta a chemat în judecată sindicatele, la solicitarea guvernanţilor. În plângerea semnată de ministru se susținea că greva este ilegală, însă instanța a dat câștigat de cauză profesorilor.

După trei săptămâni de grevă generală, profesorii s-au întors la ore. Guvernul și liderii sindicaliștilor au semnat un acord de majorare a salariilor cu 11,83%, începând de anul următor. Astfel, în ianuarie 2006 salariile profesorilor au fost majorate cu 5,5%, iar în septembrie același an, cu 6%. Pe lângă majorarea salariilor, autoritățile au majorat și bugetul alocat Educației, distribuind 4,8 la sută din PIB pentru investiții în infrastructura școlilor.