elevi

Elevii sunt persoanele care urmează cursurile unei instituții de învățământ (de obicei preuniversitară, cum ar fi școala primară, gimnazială sau liceul) pentru a dobândi cunoștințe, abilități și competențe.

Termenul de "elev" se aplică în principal tinerilor aflați în următoarele cicluri de învățământ:

Școala primară și gimnazială (clasele I-VIII).

Liceul (învățământul secundar superior, clasele IX-XII/XIII).

Școli profesionale și alte forme de învățământ echivalente.

Elevii sunt, prin definiție, cei care se află în procesul de formare de bază și de tranziție către viața adultă și profesională.

Prefectul capitalei anunță: Chestionarul privind consumul de droguri va fi distribuit în şcoli

Prefectul capitalei anunță: Chestionarul privind consumul de droguri va fi distribuit în şcoli

Prefectul Capitalei, Rareş Hopincă, a declarat marţi, în cadrul unei conferințe de presă, că de luni va fi distribuit în şcolile la gimnaziale şi în licee, chestionarul pentru părinţi şi...

Ce elevi pot primi burse sociale. Despre ce sumă e vorba

Ce elevi pot primi burse sociale. Despre ce sumă e vorba

Din anul școlar 2023-2024, un număr de 410.000 de elevi vor beneficia de burse sociale. Cei care vor să primească banii trebuie să îndeplinească o serie de condiții. Bursa socială...

Amenințare cu bombă la școala din Arras, unde a avut loc atacul terorist

Amenințare cu bombă la școala din Arras, unde a avut loc atacul terorist

Luni, școala din nordul Franței, locul atacului terorist de vineri care a dus la decesul unui profesor, a fost evacuată din cauza unei amenințări cu privire la o posibilă bombă....

Un tânăr din Satu Mare a amenințat elevii dintr-un liceu cu o macetă

Un tânăr din Satu Mare a amenințat elevii dintr-un liceu cu o macetă

Un tânăr din Satu Mare a amenințat elevii dintr-un liceu. Jandarmii au găsit asupra sa un baston telescopic din metal, un box si o macetă. Un tânăr a fost prins...

Război în Israel. Școli evreiești din Londra, închise

Război în Israel. Școli evreiești din Londra, închise

Mai multe școli evreiești au fost închise. Părinții se tem copiii lor și încearcă să-i protejeze de militanții Hasam. Directorii acestor unități de învățământ au declarat că a fost o...

Elevii care vor primi tichete sociale, timp de patru ani. La cât se ridică suma

Elevii care vor primi tichete sociale, timp de patru ani. La cât se ridică suma

Marcel Ciolacu anunță că Guvernul va începe să acorde tichete sociale pentru elevi, fiind vorba despre cei care provin din medii defavorizate. Este vorba despre 410.000 de copii iar alocarea...

Violența în școli. Reguli pentru personalul didactic

Violența în școli. Reguli pentru personalul didactic

Ministerul Educației vine cu o serie de măsuri pentru a contracara creșterea incidentelor de violență în școli. Prin urmare, s-a elaborat un ansamblu de reguli și directive cu scopul de...

Elevii din București, o zi de vacanță în plus. Motivul acestei decizii

Elevii din București, o zi de vacanță în plus. Motivul acestei decizii

Elevii din București vor avea o zi de vacanță în plus față de copiii din celelalte județe. Decizia a fost luată de Inspectoratul Școlar Municipal București (ISMB). Elevii din București...

România educată cu bâta. Elev de opt ani, legat de scaun de învățătoare

România educată cu bâta. Elev de opt ani, legat de scaun de învățătoare

A început școala, reapar și cazurile de agresiune animalică asupra copiilor în învățământul obligatoriu de stat. Un incident grav s-a petrecut la o unitate de învățământ din Bistrița, unde un...

Zi liberă pentru elevi și profesori joi, 5 octombrie

Zi liberă pentru elevi și profesori joi, 5 octombrie

La nici o lună de la începerea anului școlar 2023-2024, profesorii și elevii se bucură de o vacanță de o zi. Joi, 5 octombrie, e sărbătorită Ziua Internațională a Educației....

Hărțuirea din școlile și facultățile din România. Cifre îngrijorătoare

Hărțuirea din școlile și facultățile din România. Cifre îngrijorătoare

Hărțuirea din școlile și facultățile din România. Unul din doi elevi și studenți a trecut prin cel puțin o formă de hărțuire sexuală în școli și facultăți. Mulți dintre aceștia...

Când intră elevii în vacanța de toamnă şi cât vor sta acasă

Când intră elevii în vacanța de toamnă şi cât vor sta acasă

Când intră elevii în vacanța de toamnă. Structura anului școlar 2023-2024 a fost stabilită de Ministerul Educației. În acest an școlar există cinci module, cu câte cinci vacanțe fixe și una...

Examenele naționale, noi schimbări. Anunțul de ultima oră de la minister

Examenele naționale, noi schimbări. Anunțul de ultima oră de la minister

Examenele naționale vor suferi noi schimbări. Anunțul de ultima oră vine direct de la minister, în urma răspunsurilor de la un chestionar. Examenele naționale, noi schimbări. Evaluarea digitalizată a fost...

Programul Masa Caldă pentru elevi, suspendat. Un milion de copiii rămân fară masa de prânz

Programul Masa Caldă pentru elevi, suspendat. Un milion de copiii rămân fară masa de prânz

A trecut mai puțin de o lună de la începerea anului școlar și autoritățile încep deja să anunțe că fondurile s-au epuizat pentru programul Masa Caldă pentru elevi. Concret este...

Care este numărul minim sau maxim de copii dintr-o grupă sau clasă. Ce prevede noua lege

Care este numărul minim sau maxim de copii dintr-o grupă sau clasă. Ce prevede noua lege

Ministerul Educației a publicat noi informații cu privire la numărul minim/maxim de copii dintr-o grupă sau clasă, conform noii Legi a Învățământului preuniversitar. Potrivit anunțului, în situații excepționale, formațiunile de...

Autobuz școlar prăbușit. Morți şi răniți din cauza unei anvelope defecte - Video

Autobuz școlar prăbușit. Morți şi răniți din cauza unei anvelope defecte - Video

Un accident grav a avut loc pe o autostradă unde un autobuz școlar plin cu elevi s-a prăbușit din cauza unei anvelope defecte. Copii se îndreptau spre tabără. În urma...

Elevii cu medii de cinci sau șase pot lua bursă de merit. Clarificările secretarului de stat în educație

Elevii cu medii de cinci sau șase pot lua bursă de merit. Clarificările secretarului de stat în educație

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru, a venit cu o serie de clarificări în legătură cu bursele sociale și de merit. El a precizat că astăzi, 21 septembrie,...

Elevii şi profesorii nu merg la cursuri. Urmează încă o zi liberă. Când va pica

Elevii şi profesorii nu merg la cursuri. Urmează încă o zi liberă. Când va pica

Elevii şi profesorii vor avea din nou liber chiar dacă abia au început școala. Fiind o sărbătoare legală prevăzută de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se...

Dezastru în Învățământ. Analiza OCDE prezintă eșecul politicilor românești

Dezastru în Învățământ. Analiza OCDE prezintă eșecul politicilor românești

Dezastrul din Educație este confirmat de ultima analiză a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Documentul are la bază informațiile furnizate de autoritățile române. Este pentru prima oară când țara...

Bătaie de joc la școală. Copiii, nevoiți să învețe prin pensiuni sau case private

Bătaie de joc la școală. Copiii, nevoiți să învețe prin pensiuni sau case private

Elevii din Azuga anul școlar au început cu stângul. Elevii deslușesc tainele lui Pitagora din biroul primarului sau prin pensiunile din stațiune. Edilul susține că deși a obținut fondurile necesare...