Programul „Primul student din familie”, lansat. Câți bani primesc tinerii în fiecare lună
- Antonia Hendrik
- 30 martie 2024, 07:43
Programul „Primul student din familie” a fost lansat. Mai exact, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în parteneriat cu Ministerul Educației, a lansat apelurile pentru programul „Primul student din familie”.
Programul „Primul student din familie”, lansat. Câți bani primesc tinerii în fiecare lună
Așadar, MIPE în parteneriat cu Ministerul Educației lansează programul „Primul student din familie”.
Unitățile de învățământ se pot înscrie în perioada 28 martie 2024 – 31 mai 2024 cu proiecte „care să asigure acces egal la studii universitare de calitate, pentru orice tânăr, indiferent de mediul socio-economic din care provine, fără nicio formă de discriminare, și care în același timp să sprijine prevenirea și combaterea abandonului universitar”, se arată într-un comunicat de presă.
Ce buget este alocat programului
Bugetul total alocat apelurilor de proiecte este de 50 milioane euro, fără TVA, din care contribuția UE este de 42 milioane euro FSE+.
Proiectele din cadrul apelurilor PEO pot fi depuse de:
- instituții de învățământ superior de stat și particulare;
- unități de învățământ preuniversitar de stat, în parteneriat cu instituții de învățământ superior de stat și particulare.
Cererile de finanțare pot fi depuse în sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+, în perioada 28 martie 2024 – 31 mai 2024.
Ce valoare are sprijinul pentru elevi
Din fondurile europene vor fi finanțate subvenții pentru elevii de liceu din clasele a XI-a, a XII-a și a XIII-a în valoare de 300 de lei/ lună pentru o perioadă de min. 12 luni și max. 21 luni.
Pentru studenți, vor fi finanțate subvenții în valoare de 330 lei/lună, pe o perioadă de min. 12 luni și max. 24 luni.
Atenție, subvențiile pentru elevi și studenți nu vor fi achitate în timpul vacanței de vară.
Programul „Primul student din familie”, lansat.
Cine va beneficia de aceste subvenții?
Subvențiile vor fi acordate elevilor/studenților din grupul țintă al proiectelor depuse de instituțiile de învățământ, proiecte care vor fi finanțate în cadrul apelului.
De asemenea, menționăm că modalitatea de acordare a subvențiilor va fi stabilită de fiecare instituție de învățământ. Bugetul total alocat apelurilor de proiecte este de 50.000.000 euro, repartizat la nivelul a două categorii de regiuni:
- pentru regiunile mai puțin dezvoltate (Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Nord-Vest, Vest și Centru), suma totală disponibilă este de 44.970.414,50 euro, din care contribuția UE este de 38.224.849,78 euro (corespunzând unei contribuții UE de 85%), iar contribuția națională este 6.745.564,72 euro (corespunzând unei contribuții naționale de 15%);
- pentru regiunea dezvoltată (București-Ilfov), suma totală disponibilă este de 5.029.585,5 euro, din care contribuția UE este de 2.011.834,20 euro (corespunzând unei contribuții UE de 40%), iar contribuția națională este de 3.017.751,30 euro (corespunzând unei contribuții naționale de 60%).
„Primul student din familie” este parte din Programul Național pentru Reducerea Abandonului Universitar (PNRAU), prevăzut în Legea învățământului superior nr. 199/2023, și este finanțat printr-un apel competitiv de proiecte din cadrul Programului Educație și Ocupare 2021 – 2027 și din bugetul de stat. Mai multe detalii despre programul „Primul student din familie”, puteți citi pe site-ul mfe.gov.ro.