dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Cazul „Petre Tobă”, demonstrația perfectă a faptului că România nu mai are Oameni de Stat! | ANTI-OPINIE

Cazul „Petre Tobă”, demonstrația perfectă a faptului că România nu mai are Oameni de Stat! | ANTI-OPINIE

Ce este acela Om de Stat? Acest titlu-distincție, acordat de percepția publică și larg recunoscut fără vreo formalitate oficială, onorează personalitățile politice care s-au evidențiat la modul superlativ în demnitățile...

Raportul Corpului de Control. De ce suntem pe locul 2 în Europa la decesele pe şosele

Raportul Corpului de Control. De ce suntem pe locul 2 în Europa la decesele pe şosele

Corpul de Control al Ministerului Transporturilor cere sesizarea DNA şi MAI Un Raport al Corpului de Control al Ministerului Transporturilor aruncă în aer CNADNR: auditul de siguranţă rutieră (ASR) pentru...

DNA A ATACAT SIE și DIPI. Urmează asaltul final asupra SRI? CUM JOACĂ KLAUS IOHANNIS ÎN ACEASTĂ TELENOVELĂ?

DNA A ATACAT SIE și DIPI. Urmează asaltul final asupra SRI? CUM JOACĂ KLAUS IOHANNIS ÎN ACEASTĂ TELENOVELĂ?

Două puncte de vedere ale unor analiști recunoscuți ca fiind apropiați de ceea ce se numea până de curând Binomul SRI-DNA, Sorina Matei (Digi24) și Dan Tapalagă (Hotnews) consacră o...

Volosevici a retras de la Senat proiectul legat de numirea directorilor pe baza "încrederii personale'': Regret că acest proiect nu a fost perceput ca atare şi a fost respins total

Volosevici a retras de la Senat proiectul legat de numirea directorilor pe baza "încrederii personale'': Regret că acest proiect nu a fost perceput ca atare şi a fost respins total

Senatorul independent Andrei Volosevici, afiliat grupului parlmentar al PNL, a anunţat sâmbătă că îşi retrage proiectul cu privire la numirea directorilor din administraţiile centrale şi locale pe baza "încrederii personale''...

CODRUȚA KOVESI ȘI-A EXECUTAT MAI TOȚI COLEGII DIN INSTITUȚIILE DE FORȚĂ. Au mai rămas cîțiva în picioare. Cine va urma? GÂNDUL LUI CRISTOIU

CODRUȚA KOVESI ȘI-A EXECUTAT MAI TOȚI COLEGII DIN INSTITUȚIILE DE FORȚĂ. Au mai rămas cîțiva în picioare. Cine va urma? GÂNDUL LUI CRISTOIU

Textul meu din Gîndul de vineri, 9 septembrie 2016, publicat sub titlul Codruța Kovesi, stiloul înapoi! a stîrnit, după cum era de așteptat, multe comentarii. Ele au fost amplificate de...

Lukoil, anchetată pentru CORUPŢIE, va face plinul mașinilor Poliției Române şi ale DNA în următorii trei ani

Lukoil, anchetată pentru CORUPŢIE, va face plinul mașinilor Poliției Române şi ale DNA în următorii trei ani

Lukoil România, subsidiara locală a grupului petrolier rus Lukoil, a câștigat, la finele lunii august, o licitație organizată de Poliția Română și va furniza carburanți pentru mașinile instituției în sumă...

Fostul ministru al Internelor, Petre Tobă, audiat la DNA în calitate de SUSPECT

Fostul ministru al Internelor, Petre Tobă, audiat la DNA în calitate de SUSPECT

Fostul ministru al Internelor, Petre Tobă, este audiat în aceste momente la Direcția Națională Anticorupție. El are calitatea de suspect și este acuzat de ”favorizarea infractorului”. Revenim cu detalii.

PRU organizează o acţiune de SUSŢINERE a lui PONTA

PRU organizează o acţiune de SUSŢINERE a lui PONTA

PRU va defila prin faţa ICCJ cu steaguri tricolore pentru a da un semnal judecătorilor ÎCCJ că societatea românească are nevoie de echilibru. Manifestanţii solicită drepturi fundamentale garantate de constituţie,...

Doar Teleenciclopedia e mai longevivă decât „Cronica cârcotașilor”. Prima TV lansează grila de toamnă

Doar Teleenciclopedia e mai longevivă decât „Cronica cârcotașilor”. Prima TV lansează grila de toamnă

Prima TV nu aduce nicio emisiune nouă, dar revine cu sezoane noi ale programelor consacrate ale postului:  „Schimb de mame”, „Mama mea gătește mai bine”, „Trăsniții”, „Cronica Cârcotașilor”, „La TV”,...

Culisele cinei de taină dintre Liviu Dragnea și Vasile Dîncu

Culisele cinei de taină dintre Liviu Dragnea și Vasile Dîncu

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost surprins la un restaurant din Capitală în compania vicepremierului tehnocrat Vasile Dîncu. Întâlnirea dintre cei doi a avut loc pe fondul unor tensiuni politice...

Cazul Ponta - Ghiţă - Blair - faza jurnalism şi jurnalişti

Cazul Ponta - Ghiţă - Blair - faza jurnalism şi jurnalişti

Subiectul „Ponta –Ghiţă – Blair” capătă alte valenţe decât acţiunea în sine a procurorilor DNA. După stingerea efuziunii, care apare în urmă unui asemenea anunţ despre actele de corupţie ale...

Un infractor ateu a făcut-o pe judecătoarea Terceanu să se căiască | EXCLUSIV EVZ

Un infractor ateu a făcut-o pe judecătoarea Terceanu să se căiască | EXCLUSIV EVZ

Primul denunţător din dosarul fostei judecătoare Geanina Terceanu nu şi-a mai susţinut denunţul în faţa instanţei de judecată Fosta judecătoare Geanina Terceanu a recunoscut, la primul termen de judecată, pe...

European Business Review atacă Bucureştiul: “Guvernarea unui stat disfuncțional: România”

European Business Review atacă Bucureştiul: “Guvernarea unui stat disfuncțional: România”

Sub titlul “Guvernarea unui stat disfuncțional: România”, publicaţia European Business Review a publicat astăzi o analiză despre capacitatea Bucureştiului de a se ridica la standardele UE. “Pe fondul deziluziei tot...

Protest la DNA pentru Victor Ponta: Fostul premier îşi roagă fanii să nu iasă în stradă

Protest la DNA pentru Victor Ponta: Fostul premier îşi roagă fanii să nu iasă în stradă

Fostul premier Victor Ponta spune că dorinţa fanilor săi de a protesta în faţa sediului DNA este "total greşită". "Desi cred ca pot fi intentii bune, o asemenea initiativa este...

Klaus Iohannis a semnat AVIZUL pentru începerea URMĂRII PENALE a fostului șef MAI, Petre Tobă

Klaus Iohannis a semnat AVIZUL pentru începerea URMĂRII PENALE a fostului șef MAI, Petre Tobă

Președintele Klaus Iohannis a semnat avizul pentru începerea urmăririi penale în cazul fostului ministru de Interne, Petre Tobă, anunță un comunicat la administrației prezidențiale. "Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a...

Beneficiarul vizitei lui Tony Blair la București, pentru care a plătit Sebastian Ghiță, a fost Mihai Răzvan Ungureanu și nu Victor Ponta | GÂNDUL LUI CRISTOIU

Beneficiarul vizitei lui Tony Blair la București, pentru care a plătit Sebastian Ghiță, a fost Mihai Răzvan Ungureanu și nu Victor Ponta | GÂNDUL LUI CRISTOIU

Cu excepția ofițerilor acoperiți din presă, toți cei care au scris despre Afacerea DNA îl dă în gît pe Tony Blair n-au pregetat să-și exprime uluirea față de Comunicatul prin...

PSD îşi amputează criteriile etice pentru Victor Ponta

PSD îşi amputează criteriile etice pentru Victor Ponta

PSD e gata să îşi încalce codul de integritate pentru a-i permite fostului premier Victor Ponta să candideze la alegerile parlamentare Codul de etică şi conduită al PSD, adoptat în...

Ponta îşi plânge în Justiţie soarta în dosarul „Ghiţă- Blair”

Ponta îşi plânge în Justiţie soarta în dosarul „Ghiţă- Blair”

Judecătorii vor decide dacă fostul lider PSD rămâne sau nu sub control judiciar Plângerea lui Victor Ponta împotriva măsurii controlului judiciar instituită de procurorii DNA în dosarul în care fostul...

„Greii” liberalilor fac potecă la DNA în dosarul lui Olteanu

„Greii” liberalilor fac potecă la DNA în dosarul lui Olteanu

Deputaţii Octavian Popa şi Dan Motreanu au dat cu subsemnatul la DNA în legătură cu numirea lui Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Liberalii Octavian Popa- vicepreşedinte al Comisiei comune a...

Klaus Iohannis va decide, mâine, dacă va încuviința URMĂRIREA PENALĂ în cazul fostului șef MAI, PETRE TOBĂ

Klaus Iohannis va decide, mâine, dacă va încuviința URMĂRIREA PENALĂ în cazul fostului șef MAI, PETRE TOBĂ

Preşedintele Klaus Iohannis va anunţa, joi, decizia pe care o va lua cu privire la cererea de începere a urmării penale în cazul lui Petre Tobă, susțin surse pentru Mediafax....