Poliția Cluj, capturată de mafia intereselor locale
În plin scandal al deturnării de fonduri de la Serviciul Secret al Ministerului de Interne, șeful DIPI Cluj vrea să fie transferat în funcția de adjunct al IPJ Cluj. Numele...
Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.
A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.
La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.
În plin scandal al deturnării de fonduri de la Serviciul Secret al Ministerului de Interne, șeful DIPI Cluj vrea să fie transferat în funcția de adjunct al IPJ Cluj. Numele...
Într-o stenogramă publicată de Daniel Savu pe blogul său, anchetatorul din dosarul „Ponta- Blair” mai recunoaşte că are relaţii apropiate cu şeful SRI Prahova, Sabin Iancu Senatorul Daniel Savu, fost...
Evenimentul Zilei vă prezintă principalele evenimente de luni, 19 septembrie. Cioloş pleacă în Statele Unite Premierul Dacian Cioloş este aşteptat în Parlament, luni, la 14.30, să prezinte starea economiei româneşti,...
Senatorul Daniel Savu, fost ofiţer SRI, actualmente membru al Partidului România Unită, a postat pe blogul său informaţii despre procurorul Mircea Negulescu, de la DNA Ploieşti, cel care instrumentează dosarul...
Fostul președinte al CJ Prahova, Mircea Cosma (important lider al PSD) a fost decorat de președintele Republicii Moldova cu distincția ”Ordinul de Onoare al Republicii Moldova”. Facem precizarea că aceasta...
Primarul municipiului Târgu Mureş Dorin Florea a fost trimis în judecată de către procurorii anticorupţie, vineri, alături de secretarul municipiului, Maria Cioban, ambii pentru participaţie improprie la abuz în serviciu,...
Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, a dat răspuns unei întrebăr extrem de grele. A luat sau nu a luat bani de la SOV? Antena 3 i-a adresat o întrebare complicată...
Un caz dezvăluit de „Evenimentul zilei” a condus la încătușarea edilului din orașul Salcea, a doi dascăli și a unei femei care se îngrijea de curățenie în școala din Prelipcea....
După trecerea în rezervă, Dragomir a investit în publicitate și mass-media, informație importantă în condițiile în care DIICOT nu infirmă că finanțatorii operațiunii au fost doi moguli de presă Daniel...
Edilul Braşovului, George Scripcaru, este urmărit penal de procurorii anticorupţie alături de fostul şef al Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Aristotel Căncescu, fostul consilier al acestuia, Gavril Matei, şi de administratorul...
Al doilea om în stat, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat a acceptat să se supună testului poligraf. Afirmațiile președintelui Senatului au fost făcute imediat după ieșirea de la DNA. Redăm...
Evenimentul Zilei îți prezintă cele mai importante evenimente ale zilei de vineri, 16 septembrie. Şedinţa de judecată de mâine de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) e prilejul...
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, susţine că DNA vrea să-i compromită imaginea publică până la alegerile parlamentare. "Scopul vădit al conducerii DNA manifestat în ultima vreme este încercarea de a-mi compromite...
Primarul Braşovului George Scripcaru este urmărit penal de procurorii anticorupţie alături de fostul şef al Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Aristotel Căncescu, fostul consilier al acestuia, Gavril Matei, şi de administratorul...
Fostul ofițer SRI, Daniel Dragomir, este acuzat de DIICOT că a pus la cale operațiunea organizată de firma de securitate BlackCube, după ce a fost trimis în judecată de procurorii...
Ultima postare pe Facebook a lui Daniel Dragomir a fost făcută luni, 12 septembrie, la ora 12,57. Simţindu-se amuzat, el a scris:”Încurca-te sunt căile Domnului…Şi mai ales ale serviciilor. Aşa,...
Procurorul-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi susținea, pe 9 aprilie, referindu-se la acţiunile de spionaj, puse la cale de fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir şi israelienii de la „Black Cube”,...
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au admis, ieri, cererea DNA de suspendare pe o durată de 30 de zile a procedurii de dizolvare şi lichidare a...
Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir, care a fost reţinut dosarul Black Cube de către DIICOT, are mari probleme cu justiţia. El este judecat pentru trafic de influenţă, spălare a banilor...
La o lună după reţinerea celor doi cetăţeni israeleni implicaţi în scandalul Black Cube, un fost şef din Serviciul Român de Informaţii (SRI) lansa un mesaj dur la adresa şefei...