dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

DEZVĂLUIRILE lui Traian Băsescu despre două persoane CUNOSCUTE, anchetate de DNA, cărora li s-au cerut denunțuri: Procurorii s-au transformat în SECURIȘTII SISTEMULUI

DEZVĂLUIRILE lui Traian Băsescu despre două persoane CUNOSCUTE, anchetate de DNA, cărora li s-au cerut denunțuri: Procurorii s-au transformat în SECURIȘTII SISTEMULUI

Traian Băsescu, a afirmat, într-o intervenție telefonică la postul B1TV, că are informații potrivit cărora două persoane publice foarte cunoscute, anchetate de Parchete, au fost întrebate de procurori dacă au...

Ce scrie Andrei PLEŞU despre teza de DOCTORAT a lui KOVESI

Ce scrie Andrei PLEŞU despre teza de DOCTORAT a lui KOVESI

Andrei Pleşu a publicat în Adevărul, sub titlul “Doctorate pentru toţi”, o analiză plină de umor despre “evoluţia vieţii academice de la noi”. “De ce să ne mai încurcăm în...

Încep emoțiile pentru fanii lui CS „U” Craiova! În 2017, procurorii DNA încep urmărirea penală a clubului din Bănie

Încep emoțiile pentru fanii lui CS „U” Craiova! În 2017, procurorii DNA încep urmărirea penală a clubului din Bănie

La anul, CS „U” Craiova va avea propriul „meci” cu procurorii DNA, susține „Gazeta Sporturilor”. Sursa citată anunță, prin intermediul unor surse judiciare, că din 2017 vor lua starul audieri...

Alina Bica: „Mi-au pus preț - 17.000 de euro, la mișto. Atât a considerat DNA că valorează viaţa şi onoarea mea”

Alina Bica: „Mi-au pus preț - 17.000 de euro, la mișto. Atât a considerat DNA că valorează viaţa şi onoarea mea”

Înalta Curte de Casație și Justiție se va pronunța pe 5 ianuarie, în dosarul în care Alina Bica este acuzată că ar fi primit mită de la afaceristul Horia Simu...

Sebastian Ghiță a prezentat o presupusă înregistrare. Fragment din înregistrarea atribuită unui procuror DNA: „Dacă îl bagi pe Ghiță, îl toarnă pe Dragnea și, gata, rezolvăm!”

Sebastian Ghiță a prezentat o presupusă înregistrare. Fragment din înregistrarea atribuită unui procuror DNA: „Dacă îl bagi pe Ghiță, îl toarnă pe Dragnea și, gata, rezolvăm!”

Fostul deputat Sebastian Ghiță a prezentat, ieri, într-o conferință de presă, o înregistrare despre care susține că ar putea da peste cap lumea Justiției și anchetele DNA. Totodată, acesta a...

Sebastian Ghiţă aruncă BOMBA ANULUI cu o ÎNREGISTRARE AUDIO, în care UN PROCUROR AL DNA foloseşte AMENINŢĂRI şi LIMBAJ VULGAR la adresa lui: „Procurorii DNA CER ARESTAREA MEA şi a familiei mele, precum şi a prietenilor mei”

Sebastian Ghiţă aruncă bomba anului cu o înregistrare audio, în care un procuror al DNA foloseşte ameninţări şi limbaj vulgar la adresa lui. Sebastian Ghiţă a dezvăluit luni, într-o conferinţă...

DOI ani de proces pentru a se demonstra ERORILE DNA: Rareş Pop, declarat NEVINOVAT

DOI ani de proces pentru a se demonstra ERORILE DNA: Rareş Pop, declarat NEVINOVAT

În 2014 procurorii de la DNA Cluj reuşeau arestarea preventivă a lui Rareş Pop, atunci şef al Inspectoratului de Stat pentru Control Trafic Rutier IT 4 Cluj. Anchetatorii îl acuzau...

Florin Secureanu cercetat de DNA într-un dosar cu Dan Diaconescu și Axinte de la Vacanța Mare

Florin Secureanu cercetat de DNA într-un dosar cu Dan Diaconescu și Axinte de la Vacanța Mare

Fostul director de la Malaxa mai are un dosar la DNA, redeschis după ce Tribunalul București a decis reaudierea lui Dan Diaconescu, Diana Voiculescu, jurnalistul Silviu Alupei de la fostul...

Cunoscutul fotograf Ionel Onofraş, fostul primar al Iaşului, a ajuns la închisoare

Cunoscutul fotograf Ionel Onofraş, fostul primar al Iaşului, a ajuns la închisoare

Ionel Onofraş, fostul primar al municipiului Iaşi după Revoluţie, a ajuns după gratii vineri, 16 decembrie, după ce a fost condamnat definitiv într-un dosar de înşelăciune Fostul edil a primit...

Sebastian Ghiță arată documente care DETONEAZĂ DNA. Ce demonstrează fostul deputat

Sebastian Ghiță arată documente care DETONEAZĂ DNA. Ce demonstrează fostul deputat

Disputa privind felul în care se fac anchetele la DNA continuă. Sebastian Ghiță afirmă că are documente prin care poate să probeze că membrii CSM au fost mințiți de reprezentanții...

Fostul primar al Clujului, Sorin Apostu ACUZAT într-un NOU dosar de corupție. A recunoscut faptele

Fostul primar al Clujului, Sorin Apostu ACUZAT într-un NOU dosar de corupție. A recunoscut faptele

Sorin Apostu, a fost trimis în judecată într-un nou dosar de corupție și a recunoscut faptele de care este acuzat. Procurorii DNA au remis azi un comunicat potrivit căruia, Apostu...

Florin Secureanu și-a RECUNOSCUT VINOVĂȚIA, dar n-are chef de PUȘCĂRIE. Curtea de Apel judecă contestația depusă de fostul director de la Spitalul ”Malaxa” în dosarul în care este acuzat de MITĂ ȘI DELAPIDARE

Florin Secureanu, fostul director al Spitalului ”Malaxa” a fost adus, vineri dimineața, la Curtea de Apel București. Acolo se va judecat contestația depusă de acesta la decizia instanței de arest...

Procurorii DNA trebuie să refacă dosarul Liei Olguța Vasilescu

Procurorii DNA trebuie să refacă dosarul Liei Olguța Vasilescu

Procurorii DNA au pierdut din nou în meciul cu edilul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu . Este pentru a doua oară când judecătorii retrimit cauza la parchetul anticorupție pentru completarea materialul...

13 ani de închisoare pentru un fost şef de spital

13 ani de închisoare pentru un fost şef de spital

Dănuţ Căpăţână, fost manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a fost condamnat joi de Tribunalul Bucureşti la 13 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de...

Gabriel Oprea scapă de sechestu pentru bunurile în comun cu fiica sa

Gabriel Oprea scapă de sechestu pentru bunurile în comun cu fiica sa

Instanța supremă a admis cererile și ridică sechestul de pe bunurile pe care Gabriel Oprea le deține în coproprietate cu fiica și ginerele său Judecătorii de la ICCJ au admis...

Florin Secureanu vrea un acord cu procurorii

Florin Secureanu vrea un acord cu procurorii

Florin Secureanu, directorul spitalului Malaxa, își recunoaște faptele au declarat, pentru Realiatea TV, surse judiciare. Referat al procurorilor în cazul Malaxa: Fostul manager al Spitalului Malaxa, Florin Secureanu, s-a folosit...

Ce s-a întâmplat ASTĂZI cu DOSARUL de CORUPŢIE al Liei Olguţa Vasilescu

Ce s-a întâmplat ASTĂZI cu DOSARUL de CORUPŢIE al Liei Olguţa Vasilescu

Tribunalul Bucureşti a hotărât cu puţin timp în urmă ca dosarul primarului Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, să se întoarcă la DNA. Decizia nu este însă definitivă şi poate fi contestată...

Iohannis a semnat decretele pentru NUMIREA ÎN FUNCȚIE în cadrul DNA

Iohannis a semnat decretele pentru NUMIREA ÎN FUNCȚIE în cadrul DNA

Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretele pentru numirea în funcţii de conducere în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a procurorilor Marius Bogdan Bulancea, Silviu Paul Dumitriu, Cameluş Păduraru şi...

Iohannis a numit doi procurori-şefi ai unor direcţii din cadrul DNA şi adjuncţii lor

Iohannis a numit doi procurori-şefi ai unor direcţii din cadrul DNA şi adjuncţii lor

Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, patru decrete prin care au fost numiţi noi procurori-şef ai secţiilor judiciară penală şi de combatere a infracţiunilor asimilate faptelor de corupţie, precum şi...

Subcomisar IPJ din Sibiu, trimis în judecată pentru fapte de corupție

Subcomisar IPJ din Sibiu, trimis în judecată pentru fapte de corupție

Procurorii DNA - Serviciul Teritorial Alba-Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei Monica Berghezan, la data faptelor subcomisar în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu...