dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

DNA  nu-i mai vrea capul lui Victor Ponta

DNA nu-i mai vrea capul lui Victor Ponta

Surse judiciare au susținut pentru site-ul stiripesurse că procuror Jean Uncheșelu a semnat la sfârșitul lunii martie 2017 ordonanța de clasare a dosarului în care fostul premier Victor Ponta era...

Prezentator celebru, despre situația RCS-RDS: „Nu se va întâmpla niciodată nimic. Să nu ne așteptăm la un verdict în deceniile care urmează”

Prezentator celebru, despre situația RCS-RDS: „Nu se va întâmpla niciodată nimic. Să nu ne așteptăm la un verdict în deceniile care urmează”

Un prezentator celebru a vorbit despre situația prin care trece RCS-RDS/Digi, în contextul în care acest grup de firme a fost dat în judecată de americani, iar în România are...

LEGĂTURILE DUBIOASE dintre Florian Coldea și Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiției și noul șef al Comisiei Juridice

LEGĂTURILE DUBIOASE dintre Florian Coldea și Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiției și noul șef al Comisiei Juridice

Robert Cazanciuc preia conducerea Comisiei Juridice din Senat, înlocuindu-l pe Şerban Nicolae, au decis membrii CExN PSD, reuniţi în şedinţă, miercuri, deși jostul ministru al Justiției nu are un trecut...

AVERTISMENTUL premierului Grindeanu: „PSD este VÂNAT de anumite instituţii!”

AVERTISMENTUL premierului Grindeanu: „PSD este VÂNAT de anumite instituţii!”

Premierul Sorin Grindeanu a apreciat, miercuri seara, la Antena 3, că PSD este „vânat” de anumite instituţii din România, făcând aluzie la DNA. „PSD se repliază foarte bine când este...

DNA INSIDE! Laura Kodruța Kovesi dă cărțile pe față despre dedesubturile unui dosar penal

DNA INSIDE! Laura Kodruța Kovesi dă cărțile pe față despre dedesubturile unui dosar penal

În plină vară șefa DNA va aprticipa la un seminar interesant în care va povesti care sunt dedesubturile unei anchete. Astfel, în 29 iunie, la CCIR Busines Center va avea...

Președintele ASF Mişu Negriţoiu: ”Prefer să fiu scos de politicieni decât de DNA”

Președintele ASF Mişu Negriţoiu: ”Prefer să fiu scos de politicieni decât de DNA”

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu, a declarat miercuri că este sigur că va fi revocat de către Parlament în perioada următoare şi că nu crede că la mijloc...

„Prefer să ies scos de politicieni decât de DNA”. Cine este autorul acestei DECLARAȚII ȘOCANTE

„Prefer să ies scos de politicieni decât de DNA”. Cine este autorul acestei DECLARAȚII ȘOCANTE

„Prefer să ies scos de politicieni decât să ies scos de DNA”, aceasta pare să fie morala scandalului legat de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF),...

Nimeni nu a contrazis dezvăluirile lui Dan Andronic. Maior, Coldea și Koveși, sub semnul Legii Tăcerii! | Operațiunea „Noi suntem Statul!”

Nimeni nu a contrazis dezvăluirile lui Dan Andronic. Maior, Coldea și Koveși, sub semnul Legii Tăcerii! | Operațiunea „Noi suntem Statul!”

Serialul Evenimentului zilei a provocat multe reacții și comentarii din partea celor implicați direct și a unora care au fost mai mult sau mai puțin afectați, dar și niște tăceri...

Codruța Kovesi va putea fi chemată să dea explicații în Parlament

Codruța Kovesi va putea fi chemată să dea explicații în Parlament

Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, va putea fi audiată în Parlament, după ce deputații au votat modificarea Regulamentului Camerei, astfel că prezența persoanelor solicitate să se prezinte la comisiile parlamentare...

Sebastian Ghiță vrea să fie audiat prin videoconferință

Sebastian Ghiță vrea să fie audiat prin videoconferință

Avocaţii lui Sebastian Ghiţă au declarat, ieri, la ÎCCJ că fostul deputat vrea să asiste la procesele pe care le are deschise în instanţele din România prin videoconferinţă, el fiind...

REACŢIA SRI la DEBARCAREA omului lui Coldea. Rotirea cadrelor sau o MUTARE STRATEGICĂ?

REACŢIA SRI la DEBARCAREA omului lui Coldea. Rotirea cadrelor sau o MUTARE STRATEGICĂ?

Reacţia SRI la debarcarea omului de încredere al lui Florian Coldea lasă de înţeles că şeful Direcţiei Judeţene de Informaţii Prahova, colonelul Sabin Iancu, nu a fost pedepsit, deşi numele...

Cine are cele mai mari ȘANSE la șefia PNL. Crin Antonescu a făcut ANUNȚUL

Cine are cele mai mari ȘANSE la șefia PNL. Crin Antonescu a făcut ANUNȚUL

Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a declarat, în această seară, că îl susține pe secretarul general al partidului, Cristian Bușoi, în lupta pentru șefia formațiunii. Totodată, Antonescu a opinat...

Replica lui Kovesi, după atacurile la adresa DNA: „Lupta anticorpuție nu s-a oprit”

Replica lui Kovesi, după atacurile la adresa DNA: „Lupta anticorpuție nu s-a oprit”

România TV a prezentat, marți, un colaj al unor declarații ale șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, care s-ar constitui într-o replică la adresa scandalului în care instituția sa a fost...

Avocaţii lui Puiu Popoviciu susţin că faptele pentru care a fost condamnat la 9 ani de închisoare s-au prescris

Avocaţii lui Puiu Popoviciu susţin că faptele pentru care a fost condamnat la 9 ani de închisoare s-au prescris

Judecătorii de la ÎCCJ vor solicita DNA transmiterea de date cu privire la eventuala prescriere a faptelor în dosarul în care omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu a fost condamnat...

INSTANŢA care a făcut praf UNITATEA de ELITĂ a şefei DNA Laura Kodruţa Kovesi

INSTANŢA care a făcut praf UNITATEA de ELITĂ a şefei DNA Laura Kodruţa Kovesi

Instanţa din România care a făcut praf “unitatea de elită a DNA”, din Ploieşti, aşa cum o numea Laura Codruţa Kovesi, a dat încă un verdict care desfiinţează un dosar...

PSD a îngheţat iar subiectul eliminării lui Klaus Iohannis din numirea procurorilor DNA şi DIICOT

PSD a îngheţat iar subiectul eliminării lui Klaus Iohannis din numirea procurorilor DNA şi DIICOT

Comisia juridică a Senatului a amânat, din nou, pentru o lună, tranşarea subiectului privind eliminarea Preşedintelui României din schema de numire a şefilor ÎCCJ, DNA şi DIICOT. Propunerea legislativă, a...

DNA cere al treilea mandat pentru Sebastian Ghiță

DNA cere al treilea mandat pentru Sebastian Ghiță

În timp ce Sebastian Ghiţă aşteaptă să înceapă procesul în Serbia pentru extrădarea sa, în România magistraţii vor decide astăzi dacă emit un nou mandat de arestare preventivă în lipsă,...

TUPEUL lui Gigi Becali nu are limite! Cum se fac SCHIMBĂRI în Liga I sub amenințarea DNA-ului

TUPEUL lui Gigi Becali nu are limite! Cum se fac SCHIMBĂRI în Liga I sub amenințarea DNA-ului

Conflictul dintre Gigi Becali și oficialii lui CS „U” Craiova a luat amploare mai ales prin gestul făcut patronul FCSB-ului în urmă cu câteva zile. Gigi Becali i-a acuzat pe...

Procurorii DNA în vor pe fostul ministru al Energiei, Constantin Niță, în spatele gratiilor

Procurorii DNA în vor pe fostul ministru al Energiei, Constantin Niță, în spatele gratiilor

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au cerut, astăzi, judecătorilor de la instanţa supremă condamnarea fostului ministru al Energiei Constantin Niţă la o pedeapsă cu executare în dosarul în care este acuzat...

Acuzațiile grave ale unui fost șef la contraspionaj. Kovesi și Coldea au încălcat legislația UE și o hotărâre CEDO pentru a acoperi corupția din SRI

Acuzațiile grave ale unui fost șef la contraspionaj. Kovesi și Coldea au încălcat legislația UE și o hotărâre CEDO pentru a acoperi corupția din SRI

Într-o plângere adresată de colonelul Florin Gulianu președintelui Curții Militare de Apel București, șefa DNA și fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, sunt acuzați de abuzuri grave. Fostul ofițer...