dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Tudose: George Soros vrea să-l DESTABILIZEZE pe Liviu Dragnea

Tudose: George Soros vrea să-l DESTABILIZEZE pe Liviu Dragnea

Premierul Mihai Tudose a declarat, astăzi, că prin încercarea miliardarului George Soros de a destabiliza PSD şi pe Liviu Dragnea se destabilizează şi Guvernul, şi ţara. Întrebat dacă Soros vrea...

Dragnea primește o LOVITURĂ DURĂ: Plângere penală la DIICOT împotriva șefului PSD!

Dragnea primește o LOVITURĂ DURĂ: Plângere penală la DIICOT împotriva șefului PSD!

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus o plângere penală, la DIICOT, împotriva lui Liviu Dragnea, cerând Direcției să cerceteze presupusele legături ale liderului PSD cu Tel Drum, după dezvăluirile făcute...

Avocaţii din dosarul lui Neculai Onţanu au cerut judecătorului să constate că faptele s-au prescris. Pronunţarea, pe 14 iulie

Avocaţii din dosarul lui Neculai Onţanu au cerut judecătorului să constate că faptele s-au prescris. Pronunţarea, pe 14 iulie

Avocaţii din dosarul luare de mită a fostului primar al Sectorului 2, Neculai Onţanu, au solicitat, luni, la termenul final după repunerea cauzei pe rol, să se constate că a...

Monica Macovei, sfaturi pentru Kovesi: S-a grăbit cu revocările. Să-şi păstreze calmul şi să vorbească cu Daniel Morar

Monica Macovei, sfaturi pentru Kovesi: S-a grăbit cu revocările. Să-şi păstreze calmul şi să vorbească cu Daniel Morar

Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei, într-un interviu acordat la RFI susţine că - revocarea domnului Ţuluş şi a doamnei procuror Iorga (…) a fost într-un fel grăbită. Clar, trebuie...

KOVESI REFUZĂ din nou să se prezinte la COMISIA de ANCHETĂ

KOVESI REFUZĂ din nou să se prezinte la COMISIA de ANCHETĂ

Kovesi se află la al treilea refuz de a se prezenta în faţa Comisiei de anchetă, susţinând ca nu are informaţii care ar putea ajuta la aflarea adevărului. Șefa DNA,...

Procurorul PREFERAT al lui Kovesi, implicat într-un dosar care a fost mutat la DNA București

Procurorul PREFERAT al lui Kovesi, implicat într-un dosar care a fost mutat la DNA București

Informații importante despre procurorul apreciat și lăudat de Codruța Koveși, au ieșit la suprafață. Trei dosare instrumentate de DNA Craiova au fost preluate de structura de la București. Într-ununul dintre...

Marş pentru apărarea şefei DNA de propriile greşeli

Marş pentru apărarea şefei DNA de propriile greşeli

Câteva sute de personae au participat ieri seară la un marş care şi-a propus să apere conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de un presupus atac al unor oameni care au probleme...

DNA oferă muniţie contestatarilor lui Dragnea. Cine vrea mazilirea preşedintelui PSD

DNA oferă muniţie contestatarilor lui Dragnea. Cine vrea mazilirea preşedintelui PSD

Noul dosar DNA privitor la contractele Tel Drum şi afacerile din Brazilia intensifică nemulţumirile din PSD Faptul că DNA a confirmat în mod oficial, la sfârşitul săptămânii trecute, că lucrează...

„COD ROŞU la DNA”. Noi PROTESTE în Piaţa Victoriei

„COD ROŞU la DNA”. Noi PROTESTE în Piaţa Victoriei

Câteva sute de oameni s-au strâns în faţa Guvernului pentru a susţine justiţia. „Cod roşu la DNA” este denumirea protestului care se va transforma într-un marş. Mai multe proteste au...

DRAGNEA vorbeşte despre AFACERILE din BRAZILIA

DRAGNEA vorbeşte despre AFACERILE din BRAZILIA

Liviu Dragnea, preşedintele PSD-ului, vorbeşte în direct despre acuzaţiile care i se aduc cu privire la potenţialele afaceri pe care le-ar avea în Brazilia. Ştire în curs de actualizare Întrebat...

DRAGOSTEA MATERNĂ și PRIETENIA, folosite pentru a SMULGE DENUNȚURI. Mărturii ZGUDUITOARE despre practicile DNA Ploiești. Interviul care CONFIRMĂ structura și ȚINTELE grupului „Noi suntem STATUL!” (XIII)

Dragostea față de propriul copil și prietenia dintre două femei transformate în instrumente de șantaj. Sunt acuzațiile unui important personaj la adresa procurorilor DNA Ploiești. Nimic nu pare să fi...

Procurorul Negulescu LOVEȘTE din nou! Raportul Inspecției Judiciare, favorabil lui Zdreanță

Procurorul Negulescu LOVEȘTE din nou! Raportul Inspecției Judiciare, favorabil lui Zdreanță

Ecourile comportamentului golănesc al lui Mircea Negulescu și ale ilegalităților comise de acesta sub emblema DNA-ului nu au încetat. Contrar așteptărilor fostului procuror, dar și a celor care îl protejează pe...

Am aflat că Laura Codruţa Kovesi vrea să mă REŢINĂ: am 3 plicuri cu dezvăluiri despre Coldea şi Koveşi, pentru trei televiziuni

Am aflat că Laura Codruţa Kovesi vrea să mă REŢINĂ: am 3 plicuri cu dezvăluiri despre Coldea şi Koveşi, pentru trei televiziuni

Invitat la România TV, aseară, politicianul Gelu Vişan a făcut o mărturisire extraordinară lui Victor Ciutacu: ştie că va fi reţinut de DNA şi că i se pregăteşte un dosar,...

Afacerile MURDARE pe care Dragnea le-a făcut cu MILIONARUL SINUCIGAȘ Costel Comana

Afacerile MURDARE pe care Dragnea le-a făcut cu MILIONARUL SINUCIGAȘ Costel Comana

Liviu Dragnea a făcut afaceri cu milionarul Costel Comana, despre care jurnaliștii de la Rise Project susțineau că îl însoțește pe șeful PSD în deplasările sale în Brazilia. Comana ar...

Elena Udrea: Sondajele din campania electorală le discutam cu domnii Coldea şi Maior

Elena Udrea: Sondajele din campania electorală le discutam cu domnii Coldea şi Maior

În acestă seară Elena Udrea a avut o intervenţie telefonică în emisiunea moderată dei Victor Ciutacu, mărturisind că nu ştia de noul dosar disjuns despre campania electorală. "Iată că povestea...

Incredibil, dar ADEVĂRAT! ORDINUL lui Kovesi a fost EXECUTAT. Ce a cumpărat DNA - FOTO

Incredibil, dar ADEVĂRAT! ORDINUL lui Kovesi a fost EXECUTAT. Ce a cumpărat DNA - FOTO

Achiziție surpriză la DNA după lansarea scandalului cu înregistrările în care Kovesi cerea anchetarea unor politicieni cu rang înalt. Dacă în cadrul înregistrărilor, Kovesi le cere procurărilor: „Să decapați instituțional...

DNA, anchetă PENALĂ în urma dezvăluirilor despre AFACERILE lui Dragnea în Brazilia

DNA, anchetă PENALĂ în urma dezvăluirilor despre AFACERILE lui Dragnea în Brazilia

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat că va începe o anchetă penală în legătură cu ”o parte dintre aspectele conţinute în investigaţia jurnalistică publicată”. Dosarul penal a fost constituit de...

Augustin Lazăr, dezvăluiri despre procurorii revocați din DNA: „NU mai au activitate operativă”

Augustin Lazăr, dezvăluiri despre procurorii revocați din DNA: „NU mai au activitate operativă”

Augustin Lazăr a vorbit, vineri, despre procurorii care au fost revocaţi din DNA. Procurorul general al României susține că ei trebuie să revină la parchetele de unde au plecat, dar...

Gelu Vişan lansează un nou atac: DNA a fost un experiment ratat al Occidentului, care, deocamndată, nu vrea să-și recunoască înfrângerea

Gelu Vişan lansează un nou atac: DNA a fost un experiment ratat al Occidentului, care, deocamndată, nu vrea să-și recunoască înfrângerea

Politicianul Gelu Vişan revine cu o postare mai amplă explicând amănunţit despre tot ceea ce se întâmplă cu adevărat în interiorul DNA dar şi despre falsa luptă anticorupţie, afirmând că:...

Ce părere are BĂSESCU despre susţinătorii DNA? „MENTALITATE din anii `50”

Ce părere are BĂSESCU despre susţinătorii DNA? „MENTALITATE din anii `50”

Fostul preşedinte Traian Băsescu susţine ca Inspecţia Judiciară nu va face niciun control de fond la Direcţia Naţională Anticorupţie. Băsescu a adus în discuţie problema actuală a DNA-ului: credibilitatea. Într-o...