dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

CONDUCEREA STATULUI, ascultată şi URMĂRITĂ de SRI şi DNA. DEZVĂLUIRI din vârful PSD

CONDUCEREA STATULUI, ascultată şi URMĂRITĂ de SRI şi DNA. DEZVĂLUIRI din vârful PSD

Senatorul PSD Şerban Nicolae a vorbit vineri despre un mandat de ascultare şi urmărire din partea SRI pentru 80 de persoane din conducerea statului, ţinta fiind Călin Popescu Tăriceanu, într-un...

„Dosarul MICROSOFT a fost un MARE FÂS. Coldea şi Kovesi i-a ÎNGENUNCHEAT pe Johannis şi Dragnea”

„Dosarul MICROSOFT a fost un MARE FÂS. Coldea şi Kovesi i-a ÎNGENUNCHEAT pe Johannis şi Dragnea”

Într-o nouă postare, Elena Udrea o întreabă pe şefa DNA: unde-i marele dosar Microsoft? Ce s-a întâmplat cu acuzaţiile cutremurătoare lansate de dânsa? „Totul a fost un mare FÂS, l-au...

Ingrid Mocanu, critică ASPRU pe cei care vor să „PROTEJEZE ABUZURILE DNA”

Ingrid Mocanu, critică ASPRU pe cei care vor să „PROTEJEZE ABUZURILE DNA”

Ingrid Mocanu scoate în evidenţă un nou act făcut de Înalta Curte care, la rându-i, are o poziţie cel puţin ciudată vis-a-vis de Legile Justiţiei, spunând că sunt „neconstituţionale”, dar...

Dragnea a răspuns sec unei întrebări delicate despre DNA ŞI TEL DRUM

Dragnea a răspuns sec unei întrebări delicate despre DNA ŞI TEL DRUM

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a evitat să răspundă unor întrebări delicate despre Tel Drum şi DNA. Acesta a ales să răspundă sec. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat că...

Ce „afacere” a pus la punct fostul manager al Spitalului de Urgență Constanța cu Sorin Strutinsky - RECHIZITORIU

Ce „afacere” a pus la punct fostul manager al Spitalului de Urgență Constanța cu Sorin Strutinsky - RECHIZITORIU

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa a concesionat către o asociere de firme inclusiv unele servicii de pompe funebre ce puteau fi efectuate exclusiv de către personalul Secţiei de...

Ipoteză ȘOCANTĂ! Dragnea deține o PROBĂ DEVASTATOARE pentru viitorul Laurei Codruța Kovesi

Ipoteză ȘOCANTĂ! Dragnea deține o PROBĂ DEVASTATOARE pentru viitorul Laurei Codruța Kovesi

O ipoteză bombă circulă prin culisele politicii din România, iar dacă aceasta își găsește confirmarea, putem asista la un moment dezastruos pentru Laura Codruța Kovesi, șefa DNA. Abuzurile evidente săvârșite...

Directoare din Ministerul Muncii, TRIMISĂ ÎN JUDECATĂ de DNA! Este acuzată de MITĂ și TRAFIC DE INFLUENȚĂ

Directoare din Ministerul Muncii, TRIMISĂ ÎN JUDECATĂ de DNA! Este acuzată de MITĂ și TRAFIC DE INFLUENȚĂ

Dirctorul general economic din Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Speranţa Georgeta Ionescu, a fost trimisă în judecată de DNA pentru luare de mită și trafic de influență. Speranţa Georgeta Ionescu...

DNA: Liberalul Mihai Voicu, trimis în judecată pentru că împărţea funcţii pe bani

DNA: Liberalul Mihai Voicu, trimis în judecată pentru că împărţea funcţii pe bani

Procurorii DNA Craiova l-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe deputatul PNL Mihai Voicu, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau a autorităţii în scopul obţinerii pentru...

Dragnea ÎȘI ATACĂ PROCUROAREA cu plângere penală. Câte sute de volume are dosarul ”Belina – Tel Drum”. Cifre incredibile

Dragnea ÎȘI ATACĂ PROCUROAREA cu plângere penală. Câte sute de volume are dosarul ”Belina – Tel Drum”. Cifre incredibile

Liviu Dragnea, prin avocata sa, Flavia Teodosiu, a depus o plângere împotriva procurorului care anchetează dosarele Belina și Tel Drum, Alexandra Lăncrănjan. Plângerea este adresată șefului Secției de combaterre a...

DNA a trimis în judecată nume grele din Ministerul Muncii

DNA a trimis în judecată nume grele din Ministerul Muncii

Un director din Ministerul Muncii și un om de afaceri au fost trimiși în judecatăde DNA pentru fapte de corupție. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea...

Vasile Dâncu audiat la DNA

Vasile Dâncu audiat la DNA

Sociologul Vasile Dâncu a fost citiat astăzi de procurorii DNA. Acesta s-a prezentat împreună cu un avocat pentru a fi audiat Știre în curs de actualizare

Senatul numește procurorul-șef DNA, conflictul de interese se prescrie în 3 ani - proiecte în Parlament

Senatul numește procurorul-șef DNA, conflictul de interese se prescrie în 3 ani - proiecte în Parlament

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, poreclit „deputatul-mitralieră”, a depus în Parlament, alături de alți zeci de parlamentari PSD, două propuneri legislative prin care Președintele României este eliminat din procedura de numire...

Palmă pentru DNA: Adrian Duicu, achitat pentru corupţie

Palmă pentru DNA: Adrian Duicu, achitat pentru corupţie

Adrian Duicu (foto), fost preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Mehedinţi, a fost condamnat miercuri de Curtea de Apel Bucureşti la un an şi şase luni închisoare cu suspendare, într-un dosar...

Andrei Bădin, ACHITAT: „Timp de trei ani, a fost considerat PENAL, ŞPĂGAR, a fost JIGNIT, pus la ZID”

Andrei Bădin, ACHITAT: „Timp de trei ani, a fost considerat PENAL, ŞPĂGAR, a fost JIGNIT, pus la ZID”

Excelentă postarea Narcisei Iorga care arată adevărata faţă a modului cum se face jusţiţie în ţara asta, cum sunt executaţi oamenii incomozi care nu se aliniază tonului dat de către...

Fostul manager al Spitalului Județean Constanța, Dănuț Căpățână, și afaceristul Sorin Strutinsky, judecați pentru mită

Fostul manager al Spitalului Județean Constanța, Dănuț Căpățână, și afaceristul Sorin Strutinsky, judecați pentru mită

Procurorii DNA i-au trimis în judecată pe fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa, Dănuț Căpățână, și pe omul de afaceri Sorin Strutinsky, pentru luare...

IPS Teodosie: “Sinodul pune accent pe justiția divină. Noi nu avem suspiciuni rezonabile ci numai palpabile”

IPS Teodosie: “Sinodul pune accent pe justiția divină. Noi nu avem suspiciuni rezonabile ci numai palpabile”

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, susține că nu a fost afectat de procesul în care este judecat pentru prezentare de documente false în vederea obținerii de fonduri europene în valoare de...

Lovitură grea pentru DNA. Adrian Duicu, condamnat cu suspendare în dosarul „mită la Guvern”

Lovitură grea pentru DNA. Adrian Duicu, condamnat cu suspendare în dosarul „mită la Guvern”

Adrian Duicu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, a fost condamnat miercuri de Curtea de Apel Bucureşti la un an şi şase luni închisoare cu suspendare, într-un dosar în care...

Kovesi, vizată de o DEZVĂLUIRE DELICATĂ. Se poate termina RĂU pentru șefa DNA. Legătura cu Gabriel Oprea

Kovesi, vizată de o DEZVĂLUIRE DELICATĂ. Se poate termina RĂU pentru șefa DNA. Legătura cu Gabriel Oprea

Jurnalistul România Liberă, Silviu Sergiu, aduce aminte de un subiect foarte sensibil pentru șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. Este vorba despre problema avansărilor ilegale, în care este implicat și Gabriel...

Fostul șef al Apelor Române Dobrogea Litoral, Marian Mitrea, închis pentru luare de mită

Fostul șef al Apelor Române Dobrogea Litoral, Marian Mitrea, închis pentru luare de mită

Lovitură dură pentru afaceristul constănțean Marian Mitrea, fost șef al Apelor Române Dobrogea Litoral. După ce Tribunalul Constanța îl condamnase la trei ani de închisoare cu suspendare, Curtea de Apel...

EXPLOZIV! Magistrații „ACTIVIȘTI” au ieșit la PROSTEST. Nume GRELE din DNA s-au „ASCUNS” printre TINERI în fața Curții de Apel - FOTO

EXPLOZIV! Magistrații „ACTIVIȘTI” au ieșit la PROSTEST. Nume GRELE din DNA s-au „ASCUNS” printre TINERI în fața Curții de Apel - FOTO

Aproximativ 500 de magistraţi de la mai multe instanţe şi parchete din ţară s-au adunat luni pe treptele de la Curtea de Apel Bucureşti pentru a protesta faţă de proiectele...