Lovitură grea pentru DNA. Adrian Duicu, condamnat cu suspendare în dosarul „mită la Guvern”
- Ionu ţMure şan
- 20 decembrie 2017, 14:53
Adrian Duicu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, a fost condamnat miercuri de Curtea de Apel Bucureşti la un an şi şase luni închisoare cu suspendare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru că l-au fi susţinut în funcţie pe şeful Poliţiei. Judecătoarea Viorica Costiniu l-a achitat pe Duicu pentru faptele de corupţie reţinute în sarcina sa de DNA şi l-a condamnat pentru folosire de informaţii nedestinate publicităţii.
Potrivit deciziei instanţei, Adrian Duicu a fost condamnat la un an şi şase luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 12 lit.b din Legea nr.78/2000 – „folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”.
Judecătorii au dispus un termen de supraveghere de doi ani, timp în care Duicu nu are voie să părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei, şi trebuie să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe durata a 60 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Orşova.
În schimb, el a fost achitat pentru celelalte infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată - trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, trei infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii de o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, două infracţiuni de dare de mită, două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Potrivit DNA, în perioada martie-iunie 2013, Adrian Duicu a afirmat faţă de Ştefan Ponea, când acesta din urmă era inspector şef al IPJ Mehedinţi, faptul că are influenţă asupra mai multor funcţionari publici (membri ai Guvernului, funcţionari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, pe de o parte, şi consilierii locali din cadrul Consiliului local al municipiului Orşova, pe de altă parte).
Totodată, Adrian Duicu i-a promis lui Ştefan Ponea că îşi va folosi această influenţă pentru a-i determina pe funcţionarii publici să facă acte care intră în atribuţiilor lor de serviciu.
În cazul membrilor Guvernului, funcţionarilor publici din conducerea MAI şi a şefului IGPR, Duicu şi-a folosit influenţa să îl menţină temporar pe Ştefan Ponea în funcţia de inspector şef al IPJ Mehedinţi, iar la o dată ulterioară să îl numească într-o funcţie de conducere în cadrul IGPR, respectiv director adjunct al Direcţiei de Ordine Publică, precum şi să numească o persoană din familia acestuia într-o funcţie de conducere în Ministerul Public, arată DNA.