dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Porumboiu a RUPT TĂCEREA în legătură cu un DOSAR GREU. DEZVĂLUIRI despre întîlnirile cu un MARTOR CHEIE

Porumboiu a RUPT TĂCEREA în legătură cu un DOSAR GREU. DEZVĂLUIRI despre întîlnirile cu un MARTOR CHEIE

Dosarul liderului PSD Neamț, Ionel Arsene, care s-a judecat la Tribunalul Bacău, are conexiuni multiple. În cazul mitei sunt implicați atît Gheorghe Ștefan, cît și Dan Turturică, coordonatorul site-ului Digi24.ro....

„KOVESI will recognize that she was at Oprea's home in the 2009 election night”. Andronic REVEALS THE STAKE OF THE DNA INTERVIEW

„KOVESI will recognize that she was at Oprea's home in the 2009 election night”. Andronic REVEALS THE STAKE OF THE DNA INTERVIEW

Journalist Dan Andronic declared Sunday at Antena 3 that the real reason for the DNA Chief Prosecutor Laura Kovesi, gave an extensive interview to the site ziare.com, is related to...

Operation "We are the State!" Destroying the DNA phase

Operation "We are the State!" Destroying the DNA phase

Operation "We are the State". I've written in recent months countless materials about the way which was built in Romania a parallel structure of power, concentrated around the key personalities...

LOVITURĂ DURĂ pentru DNA! Greșeli flagrante într-un DOSAR GREU. Rechizitoriul procurorilor DEMONTAT la Curtea de Apel Brașov

LOVITURĂ DURĂ pentru DNA! Greșeli flagrante într-un DOSAR GREU. Rechizitoriul procurorilor DEMONTAT la Curtea de Apel Brașov

Încă o lovitură pentru Direcția Națională Anticorupție (DNA) într-un dosar extrem de greu! Mai exact, Curtea de Apel Brasov a constatat neregularitatea rechizitoriului DNA privind descrierea faptelor reținute în sarcina...

Cum a ”înșelat” fostul șef al Gărzii Forestiere DNA-ul și a SCĂPAT de o ACUZAȚIE GRAVĂ

Cum a ”înșelat” fostul șef al Gărzii Forestiere DNA-ul și a SCĂPAT de o ACUZAȚIE GRAVĂ

Grigore Avram, Fostul şef al Gărzii Forestiere Cluj, a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu DNA, lucru care îi aducea o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu...

Înalta Curte. Un fost ministru al Finanțelor își așteaptă pedeapsa

Înalta Curte. Un fost ministru al Finanțelor își așteaptă pedeapsa

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa marţi sentinţa în dosarul în care Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, este acuzat de trafic...

Social-democrații au decis, ieri, că membrii PSD cu dosare la DNA pot face parte din viitorul Guvern Dăncilă

Social-democrații au decis, ieri, că membrii PSD cu dosare la DNA pot face parte din viitorul Guvern Dăncilă

Președintele PSD, Liviu Dragnea, oftează lung și se uită în sus. Își caută cuvintele. Reporterii l-au întrebat dacă din viitorul Guvern pot face parte miniștri cercetați de DNA. „Dacă mă...

Adrian Severin cere Judecătoriei Sectorului 5 eliberarea condiţionată. Fostul europarlamentar: „Nu intenţionez să storc lacrimi”

Adrian Severin cere Judecătoriei Sectorului 5 eliberarea condiţionată. Fostul europarlamentar: „Nu intenţionez să storc lacrimi”

Fostul europarlamentar Adrian Severin, care execută o pedeapsă de patru ani de închisoare, a cerut luni la Judecătoria Sectorului 5 eliberarea condiţionată. El a declarat în faţa magistraţilor că a...

Cel mai MARE dosar de CORUPȚIE, ”Mită la Cluj”, a ajuns la FINAL. Care este verdictul

Cel mai MARE dosar de CORUPȚIE, ”Mită la Cluj”, a ajuns la FINAL. Care este verdictul

După aproape patru ani, dosarul ”Mită la Cluj” a ajuns la final, iar inculpaţii ridicați de procurori îşi vor afla sentinţele în două săptămâni. În primăvara anului 2014, judeţul Cluj...

Lucian Duță acuză: Liderii chirurgiei sacrificați pentru distrugerea școlii românești de transplant. Vlad Voiculescu, implicat. CAMPANIA „MEDICUL DE GARDĂ ”

Lucian Duță acuză: Liderii chirurgiei sacrificați pentru distrugerea școlii românești de transplant. Vlad Voiculescu, implicat. CAMPANIA „MEDICUL DE GARDĂ ”

Prof. dr. Irinel Popescu, prof. dr. Ioanel Sinescu, prof. dr. Ioan Lascăr, prof. dr. Mihai Lucan, sunt numele unor chirurgi celebri în România, creatori ai unor școli de transplant care...

DNA, dosar pentru vicepremierul PSD Paul Stănescu. Informații de ultimă oră!

DNA, dosar pentru vicepremierul PSD Paul Stănescu. Informații de ultimă oră!

Informații bombă! Vicepremierul și ministrul Dezvoltării, Paul Stănescu, a fost chemat la ÎCCJ de către DNA pentru a i se redeschide un dosar vechi de opt ani, potrivit Antena3. În...

REFERAT. Șeful CJ Neamț, Ionel Arsene, a luat mită în 2013 ca să-l elimine pe Culiță Tărâță. Acesta a murit în 2014

REFERAT. Șeful CJ Neamț, Ionel Arsene, a luat mită în 2013 ca să-l elimine pe Culiță Tărâță. Acesta a murit în 2014

Șeful Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, reținut joi de procurorii DNA și eliberat vineri vineri de Tribunalul Bacău și pus sub control judiciar, este acuzat că, în 2013, a intervenit...

DNA, lovită din nou! Președintele CJ Neamț a fost eliberat

DNA, lovită din nou! Președintele CJ Neamț a fost eliberat

Ionel Arsene, fostul deputat PSD, acum în funcția de preşedinte al CJ Neamţ, a fost eliberat din arest și urmează să fie plasat sub control judiciar de DNA, spun surse...

Au ajuns în pragul disperării! Părinții lui Bogdan reclamă DNA la Instanța Supremă și acuză tergiversarea dosarului

Au ajuns în pragul disperării! Părinții lui Bogdan reclamă DNA la Instanța Supremă și acuză tergiversarea dosarului

Părinţii poliţistului Bogdan Gigină, polițistul decedat când se afla în coloana oficială a fostului vicepremier Gabriel Oprea, acuză tergiversarea anchetei în cazul morții unicului lor copil. Mai mult, după mai...

Gheorghe Piperea, REVOLTAT de fuga Alinei Bica. LECȚII ȘI ÎNTREBĂRI pentru BINOMUL DNA-SRI: „Pe noi, enoriașii, ne ascultă și monitorizează la greu...”

Gheorghe Piperea, REVOLTAT de fuga Alinei Bica. LECȚII ȘI ÎNTREBĂRI pentru BINOMUL DNA-SRI: „Pe noi, enoriașii, ne ascultă și monitorizează la greu...”

Avocatul Gheorghe Piperea este revoltat de fuga Alinei Bica. Mai exact, acesta ia la întrebări „binomul” SRI-DNA, după ce în presă a apărut informația pe surse că fosta şefă a...

Şeful Consiliului Judeţean Neamţ, „umflat” de DNA

Şeful Consiliului Judeţean Neamţ, „umflat” de DNA

Ionel Arsene (foto), preşedintele PSD Neamţ şi şef al Consiliului Judeţean, a fost reţinut, ieri, de DNA Bacău, fiind acuzat de trafic de influenţă. Potrivit procurorilor DNA, în 2013, fostul...

Și dosarul lui CHERECHEȘ se prăbușește. INTERCEPTĂRILE DNA au fost editate și nu sunt ORIGINALE

Și dosarul lui CHERECHEȘ se prăbușește. INTERCEPTĂRILE DNA au fost editate și nu sunt ORIGINALE

Numărul dosarelor penale în care probele DNA sunt ”alterate”, cu alte cuvinte s-a umblat asupra lor, prin diferite mijloace tehnice sau cu ajutorul unor programe speciale, crește de la o...

Șeful Consiliului Județran Neamț, Ionel atsene, reținut de DNA

Șeful Consiliului Județran Neamț, Ionel atsene, reținut de DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 18 ianuarie...

Gheorghe Ștefan, audiat la DNA

Gheorghe Ștefan, audiat la DNA

Fostul primar din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, zis ”Pinalti”, s-a prezentat joi la DNA pentru a fi audiat într-un dosar, la nici o oră de la audierea Robertei Anastase, fost...

AUDIERE-SURPRIZĂ la DNA! Roberta Anastase a ajuns în fața procurorilor. News Alert!

AUDIERE-SURPRIZĂ la DNA! Roberta Anastase a ajuns în fața procurorilor. News Alert!

Roberta Anastase, fost președinte al Camerei Deputaților în perioada guvernării PDL, a ajuns joi dimineața, la sediul central al DNA. Anastase a venit însoțită de avocat și urmează să fie...