Andreea Cosma: „Portocală mi-a furat furoul”
O nouă stenogramă interesantă vine de la DNA Ploiești. Andreea și Vlad Cosma sunt filmați în momentul în care vorbesc cu procurorul Lucian Onea despre abuzurile și hărțuirea sexuală la...
Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.
A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.
La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.
O nouă stenogramă interesantă vine de la DNA Ploiești. Andreea și Vlad Cosma sunt filmați în momentul în care vorbesc cu procurorul Lucian Onea despre abuzurile și hărțuirea sexuală la...
Procurorul Lucian Onea de la DNA Ploiești încearcă cu orice preț să își salveze pielea. El este acuzat de fapte grave, într-un dosar, astfel că și-a înregistrat colegii întrebându-I dacă...
România este țara în care politicienii visează să devină securiști. Sau cel puțin fac tot posibili să fie acceptați în marea familie a instituțiilor de forță. Dând legi, semnând protocoale,...
Jurnalistul corespondent pentru Deutsche Welle în limba română, Horațiu Pepine, apreciază într-un articol în publicația germană că, după toate scandalurile în care a fost implicat parchetul anticorupției, dar și după...
Fostul procuror Mihai Betelie, de la Parchetul Judecatoriei Buftea a depus o plângere penală împotriva procuroarei Florentina Mirica, unul dintre candidații pentru șefia DNA, acuzând-o de „represiune nedreaptă”. Procurorul Betelie...
Unul dintre judecătorii care l-au condamnat pe șeful PSD, Liviu Dragnea, ar fi intrat în vizorul DNA. Vă reamintim că din cei trei judecători care la 21 iunie 2018 l-a...
Este opinia fostei șefe a Direcției de avizare din Ministerul Justiției, după aflarea veştii că Sebastian Ghiţă nu va fi extrădat de Serbia. Un eşec total care trebuie pus în...
Ingrid Mocanu are o reacţie pe contul personal de socializare unde-şi exprimă dezgustul faţă de magistraţii corupţi, iar atunci când sesiza astfel de lucruri „zicea lumea că noi batem câmpii...
Procurorul șef adjunct al DNA Marius Iacob a făcut o dezvăluire explozivă în proiectul de management cu care a candidat pentru conducerea parchetului anticorupție. Marius Iacob confirmă că sute de...
Politicianul Gelu Vişan este de părere că această instituţie, DNA, a fost creată „pentru a distruge capitalul românesc şi oricât s-ar lupta ministrul Tudorel Toader să numească pe cineva care...
Preşedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, Eugen Nicolicea (PSD), a declarat, vineri, că ministerul Justiţiei a respins cele patru candidaturi depuse pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, deoarece...
Preşedintele PMP, deputatul Eugen Tomac, a declarat că ministrul Justiţiei, prin respingerea candidaturilor depuse la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a dat de înțeles că omul pe care îl doreşte în...
Președintele PNL Ludovic Orban a comentat în stilul caracteristic respingerea candidaturilor pentru șefia DNA de către ministrul Justiției Tudorel Toader. Orban a precizat că acesta așteaptă pe unul dintre cavalerii...
Candidații la funcția de procuror șef al DNA nu au reușit să convingă comisia deoarece nu s-a văzut la nici unul o preocupare pentru recredibilizarea instituției, puternic afectată de practicile...
Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor au avut o reacție imediată vizavi de Tudorel Toader, care astăzi trebuia să anunțe un nou șef al Direcției Naționale Anticorupție. Sorin Dumitrașcu,...
Andreea și Vlad Cosma au discutat cu procurorul Lucian Onea despre abuzurile și hărțuirea sexuală la care ar fi fost supusă Andreea Cosma de Mircea Negulescu. O nouă stenogramă interesantă...
Tudorel Toader va face vineri, la ora 12:00, anunţul privind concursul pentru funcţia de procuror-şef al DNA. Ministrul Justiţiei declara, anterior, că ete posibil să propună un candidat din cei...
În pasa emisiunii „Sinteza zilei” cu „În gura presei”, Mircea Badea a vorbit despre numirea pe care o va face, vineri, ministrul Justiției, Tudorel Toader, pentru funcția de procuror-șef la...
Un articol scris de fostul ministru de Externe al României, Adrian Severin, a „stârnit foc în preerie” în medii importante apropiate și de Casa Albă și de FBI. Este vorba...
Tudorel Toader va face astăzi, la ora 12:00, anunțul privind concursul pentru funcția de procuror-șef al DNA după interviurile de ieri cu cei patru candidați pentru acest post. Procurorii Florentina...