300 DE MAGISTRAȚI AU DOSARE LA DNA. Dezvăluire bombă a procurorului șef adjunct al DNA
- Mihai Calin
- 27 iulie 2018, 16:00
Procurorul șef adjunct al DNA Marius Iacob a făcut o dezvăluire explozivă în proiectul de management cu care a candidat pentru conducerea parchetului anticorupție. Marius Iacob confirmă că sute de judecători au soluționat dosare ale DNA cu teamă că oricând vor putea fi săltați și inculpați de DNA dacă deranjează interesele acestui parchet.
Marius Iacob confirmă că sute de judecători au soluționat dosare ale DNA cu teamă că oricând vor putea fi săltați și inculpați de DNA dacă deranjează interesele acestui parchet.
Marius Iacob dezvăluie că în momentul de față aproximativ 300 de judecători și procurori au dosare în lucru la DNA (vezi facsimil). Cifra este uluitoare, căci în condițiile în care în România activează circa 7.000 de magistrați, rezultă că aproape 5% dintre aceștia sunt vizați în dosare de corupție. În plus, Iacob vorbește de 300 de cauze cu magistrați, ceea ce înseamnă că pot fi mai mult de 300 de judecători și procurori cu dosar la DNA, în condițiile în care un dosar poate privi mai multe persoane, conform luju.ro.