dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Dezvăluiri uluitoare din culisele DNA. Cum Parchetul condus până de curând de Laura Kovesi a încercat să distrugă premeditat 77 medici oncologi din România

Dezvăluiri uluitoare din culisele DNA. Cum Parchetul condus până de curând de Laura Kovesi a încercat să distrugă premeditat 77 medici oncologi din România

Parchetul condus pana de curand de Laura Kovesi a incercat sa distruga premeditat 77 medici oncologi din Romania, pe care i-a acuzat de luare de mita, i-a pus la stalpul...

Anca Jurma a preluat mandatul interimar în fruntea DNA. Care sunt priorităţile Direcţiei

Anca Jurma a preluat mandatul interimar în fruntea DNA. Care sunt priorităţile Direcţiei

DNA va trebui să rămână în continuare o instituţie puternică, independentă şi relevantă, a afirmat Anca Jurma, care a preluat ieri, pentru o perioadă de şase luni, funcţia de procuror-şef...

Încă un dosar al DNA a picat Medicul Monica Pop, şefa Spitalului de Oftalmologie, scapă de acuzaţii pentru că faptele nu există

Încă un dosar al DNA a picat Medicul Monica Pop, şefa Spitalului de Oftalmologie, scapă de acuzaţii pentru că faptele nu există

Medicul Monica Pop, managerul Spitalului de Oftalmologie din Bucureşti acuzată de abuz în serviciu şi conflict de interese, a scăpat de acuzaţii după ce procurorii DNA au clasat dosarul la...

Tăriceanu revine la ideea 'Comisiei pentru adevăr'. Denunţă un plan de denigrare a României

Tăriceanu revine la ideea 'Comisiei pentru adevăr'. Denunţă un plan de denigrare a României

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, afirmă că DNA se face vinovată de conturarea unei imagini pentru România în lume drept cea mai coruptă ţară  La acest lucru s-ar fi ajuns...

Dincolo de DNA

Dincolo de DNA

Florin Grecu, Lector univ. dr. la Universitatea Hyperion din Bucureşti, Facultatea de Ştiinte Sociale, Umaniste şi ale Naturii, specializarea Ştiinte Politice, a comentat ultimele evenimente de la vârful DNA, respectiv...

DNA a CLASAT dosarul în care medicul Monica Pop era acuzată de abuz în serviciu: ”Are de spus ceva Vlad Voiculescu?”

DNA a CLASAT dosarul în care medicul Monica Pop era acuzată de abuz în serviciu: ”Are de spus ceva Vlad Voiculescu?”

Medicul Monica Pop, managerul Spitalului de Oftalmologie din Capitală, a anunțat că a primit de la DNA hotărârea de clasare a dosarului în care era acuzată de abuz în serviciu...

Anca Jurma va prelua azi mandatul de procuror șef al DNA. Ceremonia de predare-primire va avea loc la sediu DNA

Anca Jurma va prelua azi mandatul de procuror șef al DNA. Ceremonia de predare-primire va avea loc la sediu DNA

Ceremonia de predare-primire a mandatului noului procuror-şef interimar al DNA va avea loc la ora 11.00, la sediul DNA, prilej cu care vor avea loc şi declaraţii de presă, potrivit...

Mesajul Grupului de la Cluj după revocarea lui Kovesi

Mesajul Grupului de la Cluj după revocarea lui Kovesi

Vasile Pușcaș, fostul negociator–șef al României cu Uniunea Europeană şi membru marcant al Grupului de la Cluj din PSD, este alarmat după revocarea şefei DNA, Laura Codruța Kovesi. Vasile Puşcaş,...

Liviu Dragnea, acuzaţii fără precedent: Klaus Iohannis, IMPLICAT în condamnarea sa

Liviu Dragnea, acuzaţii fără precedent: Klaus Iohannis, IMPLICAT în condamnarea sa

Liviu Dragnea a declarat că preşedintele Klaus Iohannis e implicat în condamnarea sa, şi este convins că „că miza principală a lui Iohannis e ca eu să nu mai exist”....

ACUZAȚII DURE la adresa DNA din interiorul CSM: „Nu avem cum să trecem cu vederea. Aș vrea să reflectați...”

ACUZAȚII DURE la adresa DNA din interiorul CSM: „Nu avem cum să trecem cu vederea. Aș vrea să reflectați...”

Judecătorul Gabriela Baltag, membru CSM, a lansat miercuri acuzații dure la adresa procurorilor DNA care ar încălca independența judecătorilor, prin notele interne din cadrul DNA, în care fac referiri la...

Decizia finală pentru Codul de procedură penală se amână pentru toamnă. Miza este uriașă

Decizia finală pentru Codul de procedură penală se amână pentru toamnă. Miza este uriașă

Curtea Constituțională a dat termen pe 25 septembrie pentru dezbaterea sesizării președintelui Klaus Iohannis pe modificările aduse Codului de procedură penală au declarat surse din cadrul CCR. Judecător raportor a...

Diversiunea „Kovesi – prezidențiabil”. EDITORIAL HORIA ALEXANDRESCU

Diversiunea „Kovesi – prezidențiabil”. EDITORIAL HORIA ALEXANDRESCU

În urmă cu o lună și ceva, mai exact la 7 iunie, notam următoarele în editorialul titrat „De ce nu demisionează Kovesi”, din Evenimentul zilei. „… nu mă îndoiesc că...

Primele reacții ale lui Iohannis după REVOCAREA Laurei Kovesi. BREAKING NEWS „DNA a făcut treabă foarte bună, lupta anti-corupție merge înainte

Primele reacții ale lui Iohannis după REVOCAREA Laurei Kovesi. BREAKING NEWS „DNA a făcut treabă foarte bună, lupta anti-corupție merge înainte

Astăzi, președintele Klaus Iohannis a făcut primele declarații după revocarea din funcție a fostei șefe DNA, Laura Codruța Kovesi. Eu respect statul de drept și constituția iar aceste lecruri nu...

Fostul ȘEF ANAF a lansat un ATAC la adresa lui PIPPIDI. Legătura SECRETĂ dintre aceasta și DRAGNEA

Fostul ȘEF ANAF a lansat un ATAC la adresa lui PIPPIDI. Legătura SECRETĂ dintre aceasta și DRAGNEA

Gelu Diaconu, fostul șef ANAF, a lansat un atac la adresa Alinei Mungiu-Pippidi. Recent, aceasta a afirmat că dosarul angajărilor fictive ale lui Dragnea nu demonstrează o anvergură mare a...

Kovesi, BACK IN BUSINESS! Fosta șefă a DNA revine pe o FUNCȚIE IMPORTANTĂ în sistemul judiciar. BREAKING NEWS

Kovesi, BACK IN BUSINESS! Fosta șefă a DNA revine pe o FUNCȚIE IMPORTANTĂ în sistemul judiciar. BREAKING NEWS

Decizie de ultim moment. Membri Consiliului Suuperior al Magistraturii (CSM) au aprobat, miercuri dimineață, revenirea Laurei Codruța Kovesi în funția de Procuror la DIICOT Sibiu. În cel mai scurt timp,...

Vehiculat ca ÎNLOCUITOR al lui Kovesi, ȚULUȘ DEZMINTE: ”NU mă gândesc acum să revin la DNA!”

Vehiculat ca ÎNLOCUITOR al lui Kovesi, ȚULUȘ DEZMINTE: ”NU mă gândesc acum să revin la DNA!”

Unul dintre potențialii candidați la șefia DNA este, cel puțin în propunerea publică a Alinei Mungiu Pippidi, Doru Țuluș. Tolo.ro a obținut, în exclusivitate, o poziție din partea acestuia. Clujean,...

POLITICA a învins JUSTIȚIA? Procurorul General a dat răspunsul. MAGISTRAȚII îndemnați să fie uniți și MESAJE INDIRECTE pentru Koveși. News alert

POLITICA a învins JUSTIȚIA? Procurorul General a dat răspunsul. MAGISTRAȚII îndemnați să fie uniți și MESAJE INDIRECTE pentru Koveși. News alert

Procurorul General al României, Augustin Lazăr a ajuns miercuri dimineață în fața sediului CSM- unde este așteptată și fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi- că Magistrații trebuie să rămână...

DEZVĂLUIRILE premierului Dăncilă: ce REACȚII au avut liderii de la Bruxelles în cazul PROTOCOALELOR și al ACHITĂRILOR DNA!

DEZVĂLUIRILE premierului Dăncilă: ce REACȚII au avut liderii de la Bruxelles în cazul PROTOCOALELOR și al ACHITĂRILOR DNA!

Sinteza zilei. Interviu exclusiv cu premierul Viorica Dăncilă. Reacția liderilor de la Bruxelles în cazul protocoalelor și al achitărilor răsunătoare din dosarele DNA Antena 3 a prezentat, marți seară, un...

TEOLOGUL Cristian Bădiliță, verdict NIMICITOR: ”DNA e plină de NESIMȚIȚI care NU își fac DATORIA!”

TEOLOGUL Cristian Bădiliță, verdict NIMICITOR: ”DNA e plină de NESIMȚIȚI care NU își fac DATORIA!”

Teologul, scriitorul şi traducătorul Cristian Bădiliţă – doctor în teologie la Sorbona și exponent al mişcării monarhiste autohtone – susține, pe Facebook, că ”DNA e plină de nesimțiți care nu...

Interviu cu DĂNCILĂ. REACȚII ACIDE de la BRUXELLES. Ce cred LIDERII EUROPENI despre SCANDALUL PROTOCOALELOR și REVOCAREA lui KOVESI

Interviu cu DĂNCILĂ. REACȚII ACIDE de la BRUXELLES. Ce cred LIDERII EUROPENI despre SCANDALUL PROTOCOALELOR și REVOCAREA lui KOVESI

Mihai Gâdea a prezentat, în ediția de marți seară a emisiunii Sinteza zilei, un interviu exclusiv cu premierul Viorica Dăncilă, realizat de Sabina Iosub la Bruxelles. Viorica Dăncilă a avut,...