Cancelarul german Angela Merkel nu a leşinat, ci a căzut de pe scaun
Presa germană a scris că Angela Merkel, cancelarul german în vârstă de 61 de ani, ar fi leşinat sâmbără seară, în pauza spectacolului "Tristan şi Isolda", de Richard Wagner, în...
Presa germană a scris că Angela Merkel, cancelarul german în vârstă de 61 de ani, ar fi leşinat sâmbără seară, în pauza spectacolului "Tristan şi Isolda", de Richard Wagner, în...
Berlinul și-a impus marea majoritatea a condițiilor Greciei, însă în Germania numeroase voci susțin că acest succes este mai degrabă un „dezastru” diplomatic, în care cea mai mare putere europeană...
Inflexibila Angela Merkel a făcut ca Summit-ul UE să-i impună Greciei condiții mai draconice decât cele respinse prin referendum Alexis Tsipras s-a întors în Grecia zdrobit. Toate promisiunile sale antiausteritate,...
În schimbul unui nou ajutor de peste 80 de miliarde de euro și al unei reeșalonări a datoriei, Grecia intră sub tutela Troicii și are de implementat un set de...
Pentru prima dată de la încheierea războiului rece, țările NATO vor dezbate, la mijlocul săptămânii în cadrul reuniunii miniștrilor Apărării din statele membre ale Alianței, strategia nucleară a Rusiei. Miniștrii...
Germania, acuzată că a ajutat SUA să spioneze politicieni și companii internaționale, a declanșat o anchetă internă. Miza este de a afla dacă șefa guvernului știa ce făceau serviciile sale...
Bernard Henri Levy, probabil cel mai celebru intelectual francez al vremii noastre, a publicat la începutul lunii aprilie un articol intitulat ”În apărarea Angelei Merkel”. Preluat în mai toată presa...
În timp ce Germania se năruia sub bombele aliaților, naziștii au continuat cu orice preț să producă filme de propagandă. Turnarea ultimei producții, Das Leben geht Weiter (Viața merge înainte)...
Fostul președinte Ion Iliescu susține că declarațiile date presei străine potrivit cărora România ar fi găzduit o închisoare a CIA ar fi fost răstălmăcite. Un alt demnitar implicat într-un scandal...
Fostul preşedinte Ion Iliescu afirmă, într-un interviu acordat Der Spiegel, că el a aprobat "în principiu", în perioada 2002-2003, o solicitare a SUA privind crearea unui centru al CIA în...
Fostul preşedinte Ion Iliescu recunoaşte, într-un interviu acordat presei internaţionale, că a pus la dispoziţia CIA, în perioada 2002 - 2003, un sediu, însă fără a şti că urma să...
O carte a unei istoriografe germane dă o lovitură puternică imaginii eroilor aliați eliberatori din 1945, cu doar câteva săptămâni înainte de sărbătorirea a 70 de ani de la căderea...
Un fost ofițer superior în serviciile de informații ale lui Saddam Hussein, dictatorul irakian executat în decembrie 2006, este arhitectul Statului Islamic, gruparea jihadistă care face ravagii în Orientul Mijlociu....
Jurnaliștii germani au descoperit că fondurile din mai multe meciuri de binefacere inițiate de starul Barcelonei au fost deturnate. Publicația germană „Der Spiegel” a dezvăluit faptul că Garda Civilă spaniolă...
BUK este un sistem mobil de rachete sol-aer cu rază medie de acțiune dezvoltat în timpul Uniunii Sovietice și îmbunătățit ulterior pentru a doborî drone și alte tipuri de aeronave...
Toţi cei care vorbesc despre posibila aderare a Ucrainei la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) „se joacă cu focul”, este de părere analistul german Christoph Schult, într-un comentariu publicat...
Informații despre cum își fac jurnaliștii din Germania meseria, ce salarii au, despre cât și cum îi sprijină statul, care este relația cu politicul și cum se petrec toate acestea...
Autorităţile turce l-au convocat luni pe însărcinatul cu afaceri american la Ankara, în urma apariţiei unor informaţii în presă privind activităţile de spionaj ale SUA pe teritoriul Turciei, a declarat...
Serviciile secrete germane au informat guvernul de la Berlin că liderul de la Kremlin duce o luptă cu oligarhi și politicieni importanți, referitoare la modul în care Rusia ar trebui...
„NATO s-ar afla în dificultate, dacă ar trebui să apere statele baltice de o eventuală incursiune rusească, aşa cum prevede articolul 5 din Tratatul Nord-Atlantic”... Aceasta notează Der Spiegel, citând...