Messi, acuzat că fură bani din acțiuni caritabile

Messi, acuzat că fură bani din acțiuni caritabile

Jurnaliștii germani au descoperit că fondurile din mai multe meciuri de binefacere inițiate de starul Barcelonei au fost deturnate.

Publicația germană „Der Spiegel” a dezvăluit faptul că Garda Civilă spaniolă a început investigarea evenimentelor organizate de Lionel Messi. Acuzațiile sunt grave: fraudă, evaziune fiscală și spălare de bani. Suspiciunile au luat naștere după jocul caritabil din iulie 2013, atunci când spectacolul „Bătălia Stelelor, Messi și prietenii – Restul lumii” a adus pe același teren vedete de talie mondială precum Javier Mascherano, Julio Cesar sau Thierry Henry, la Chicago (SUA).

Încasările de la acel meci de binefacere ar fi trebuit să ajungă în conturile Fundației „Leo Messi”. Partida de peste Ocean a fost ultima din seria celor șase lansate de jucătorul argentinian, de pe urma cărora s-ar fi strâns suma de circa opt milioane de dolari.

Astfel, Unitatea Central-Operativă, o divizie specializată în anchetarea activităților de spălare de bani și crimă organizată, investighează unde s-au dus milioanele obținute de Messi din evenimentele caritabile. Anchetatorii cred că banii au ajuns în buzunarele jucătorilor, inclusiv la Messi și agenții săi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Conturi descoperite în Insulele Caraibe

Oamenii legii au descoperit că peste un milion de dolari din acțiunile caritabile au fost transferați într-un cont din Insulele Caraibe. Sursa menționată mai spune că principala țintă a acestor investigații este promotorul Guillermo Marin, un apropiat al tatălui lui Leo Messi.

Însă, nici acesta nu a putut da detalii concrete în fața anchetatorilor. Marin ar fi achiziționat drepturile pentru cele șase jocuri disputate între 2012 și 2013 de Messi și prietenii săi, pe care le-ar fi revândut.

Conform propriilor declarații, Marin a primit 1,3 milioane de dolari pentru două partide jucate în Columbia, dar promotorul nu a știut să le spună procurorilor ce s-a întâmplat cu banii încasați pe cele șase evenimente caritabile.