Culisele scandalului Cioloș-Viața Satului
EVZ a aflat că premierul ar fi acordat în noiembrie interviul solicitat de realizatorul TVR, Gabriel Gherghescu, încă din luna martie Televiziunea Română a decis, sâmbătă seară, să oprească de...
EVZ a aflat că premierul ar fi acordat în noiembrie interviul solicitat de realizatorul TVR, Gabriel Gherghescu, încă din luna martie Televiziunea Română a decis, sâmbătă seară, să oprească de...
Evenimentul Zilei vă prezintă cele mai importante subiecte de marţi, 29 noiembrie 2016. Politică Președintele Klaus Iohannis va conduce Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). La ședința, care va...
Fostul președinte, Traian Băsescu a fost invitat în această seară în studio la B1 TV, unde a vorbit despre campania electorală în plină desfășurare, atacându-l pe premierul Dacian Cioloș cu...
Ministerul Finanţelor Publice lucrează la un proiect al Legii bugetului de stat pe 2017, dar acesta nu va fi prezentat în faţa actualului Parlament, a declarat, luni, la Botoşani, ministrul...
Reprezentanții Executivului au discutat luni, în cadrul Consiliului Național Tripartit (CNT), cu partenerii sociali despre nivelul salariului minim în anul 2017 și au prezentat o serie de modificări propuse în...
Elena Udrea a postat pe pagina sa de socializare despre scandalul "Cioloş cenzurat la TVR" spunând că este un nou plan al sistemului care lansează tot felul de petarde pentru...
Șefa Televiziunii Române, Irina Radu, este audiată la în fața parlamentarilor pentru a da explicații cu privire la amânarea interviului filrmat cu premierul Dacian Cioloș pe motiv că acesta se...
Liviu Dragnea i-a adresat 10 întrebări premierului Dacian Cioloş. Acestea fac referire la achiziţia "Cuminţeniei Pământului". Liderul PSD, Liviu Dragnea, îi adresează 10 întrebări premierului Dacian Cioloș, pe tema achiziționării...
În august, în OUG 14/2016, privind rectificarea bugetară, Finanțele găsiseră „temei legal” pentru a da 5 milioane de euro pentru cumpărarea operei lui Constantin Brâncuși. Situația juridică a afacerii nu...
TVR a oprit în campania electorală un interviu cu premierul Dacian Cioloș. Liberalii acuză o cenzură a PSD Televiziunea Română a decis, sâmbătă seară, să oprească de la difuzare un...
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, îl ironizează pe Dacian Cioloș și îl întreabă de ce l-a ”umilit” pe Constantin Brâncuși în țara lui. Totodată, fostul șef de stat comentează...
Prim ministrul României, Dacian Cioloș, îl atacă pe liderul PSD, Liviu Dragnea, deși el a spus de nenumărate ori că nu se va implica în campania elecotrală. Redăm mesajul...
Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii, i-a adresat premierului Dacian Cioloș o scrisoare deschisă, pe tema achiziționării operei ”Cumințenia Pământului”. O reproducem integral. Excelenței Sale Domnului Dacian Cioloș, Prim-ministru al...
Televiziunea publică a anunţat, duminică, că va amâna difuzarea interviului acordat de premierul Dacian Cioloș în cadrul emisiunii "Viața Satului", pentru că șeful Executivului este imaginea PNL în campania electorală,...
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a făcut o serie de afirmaţii legate de achiziţia ”Cuminţeniei Pământului”. Dragnea susţine că procurorii DNA au fost la ministerului Culturii, de unde au ridicat mai...
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a avut o reacție dură la adresa premierului Dacian Cioloș cu privire campania de strângere de fonduri pentru Cumințenia Pământului. CTP a catalogat această acțiune ca...
Dacian Cioloş a declarat că România nu are partide populiste sau extremiste în Parlament şi că speră că va fi la fel şi după alegerile parlamentare. România nu are partide...
Premierul Dacian Cioloș a susținut, într-un interviu acordat ziare.com, că a avut o discuție cu PNL și USR înainte ca aceștia să-i folosească imaginea în campania electorală, în care liderii...
Evenimentul zilei vă prezintă principalele evenimente de vineri, 25 noiembrie. Premierul Dacian Cioloș participă, la ora 10.30, la şedinţa festivă a Curţii Constituţionale prilejuită de împlinirea a 150 de ani...
Analistul politic Cozmin Guşă a comentat la Realitatea TV pe marginea deciziei Guvernului de a renunța la achiziţia operei lui Brâncuşi, Cuminţenia Pământului, susținând că premierul Dacian Cioloş şi-a făcut...