criza

Deficitul mondial de cupru ar putea atinge un record istoric. Cererea se va dubla

Deficitul mondial de cupru ar putea atinge un record istoric. Cererea se va dubla

În ultimii ani, mulţi analişti şi experţi din domeniul minier au tot prezis că va fi un deficit de cupru ca urmare a tranziției la energia regenerabilă. Iar cele mai...

Criza de medicamente pentru răceală şi gripă se adâncește. Alexandru Rafila, despre noua listă cu produse similare

Criza de medicamente pentru răceală şi gripă se adâncește. Alexandru Rafila, despre noua listă cu produse similare

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că vor fi asigurate cantităţi suplimentare de medicamente antitermice şi antiinflamatorii de tipul ibuprofenului şi paracetamolului, menţionând că va fi dată publicităţii o nouă...

Sistemul sanitar din Marea Britanie, la un pas de colaps. Pacienții mor cu zile în secțiile de urgență

Sistemul sanitar din Marea Britanie, la un pas de colaps. Pacienții mor cu zile în secțiile de urgență

Asociaţia Medicală din Marea Britanie (BMA), care reprezintă interesele cadrelor medicale a anunțat că sistemul din Regatul Unit se apropie de colaps, iar autotăritățile trebuie să ia măsuri urgente, transmite...

Victor Ponta, previziuni sumbre pentru anul 2023. „Guvernul nu a avut o politică economică în 2022”

Victor Ponta, previziuni sumbre pentru anul 2023. „Guvernul nu a avut o politică economică în 2022”

Fostul premier spune că vom avea în continuare inflație ridicată, prețuri mari și probleme în sectorul financiar, iar anul va fi unul greu pentru români, la fel cum a fost...

Experții anunță apocalipsa economică pentru 2023: „Cel mai rău urmează să vină”

Experții anunță apocalipsa economică pentru 2023: „Cel mai rău urmează să vină”

Potrivit economiștilor există cinci motive care ne duc la concluzia că anul 2023 va fi foarte dificil din punct de vedere economic. Publicația Cointelegraph enumeră cele cinci indicii care ne...

Nicolae Ciucă, mesaj cu ocazia Anului Nou: „Împreună am trecut prin provocări greu de imaginat”

Nicolae Ciucă, mesaj cu ocazia Anului Nou: „Împreună am trecut prin provocări greu de imaginat”

Premierul a făcut referire la criza prin care trece țara noastră, dar și la războiul de la graniță, la perioada de secetă sau de creștere a prețurilor la energie, precum...

Anul 2023, crucial pentru economia mondială. Veștile nu sunt deloc bune. Se ajunge la finalul unei ere

Anul 2023, crucial pentru economia mondială. Veștile nu sunt deloc bune. Se ajunge la finalul unei ere

Bursa americană traversează o perioadă cu multe incertitudini și ar putea înregistra scăderi pentru al doilea an consecutiv. „Bursa americană se îndreaptă spre un an de scădere de două cifre,...

Sărăcie lucie într-o țară cu mari resurse. Salariul minim sau pensia nu ajung nici pentru un kilogram de carne sau de brânză

Sărăcie lucie într-o țară cu mari resurse. Salariul minim sau pensia nu ajung nici pentru un kilogram de carne sau de brânză

Venezuela se confruntă cu o criză economică fără precent. Deficitul bugetar este unul uriaș, moneda națională s-a devalorizat mult, iar peste cinci milioane de oameni sunt nevoiți să rabde de...

Budapesta, întunecată și mohorâtă din cauza lipsei de iluminat decorativ, respinge turiștii

Budapesta, întunecată și mohorâtă din cauza lipsei de iluminat decorativ, respinge turiștii

Potrivit analiștilor, orașul cu o atmosferă festivă a atras o mulțime de turiști în ultimii ani, care au cheltuit foarte mult în perioada sărbătorilor. În timpul crizei energetice problema iluminatului...

Bulgaria. Mai multe obiective, sub controlul statului în timpul crizelor

Bulgaria. Mai multe obiective, sub controlul statului în timpul crizelor

Potrivit deputatului socialist Borislav Guțanov, ar trebui sporit numărul obiectivelor în care statul poate interveni în caz de criză. "Dacă dorim ca proiectul de lege să fie complet, ar trebui...

Valul uriaș de viroze respiratorii a golit farmaciile. Nu se mai găsesc medicamente uzuale și nici unele antibiotice

Valul uriaș de viroze respiratorii a golit farmaciile. Nu se mai găsesc medicamente uzuale și nici unele antibiotice

România, dar și întreaga Europă se confruntă cu o criză de medicamente pentru tratarea virozelor respiratorii. Agenția Națională a Medicamentului anunțase încă din luna noiembrie că vor fi probleme în...

Franța-Maroc: o relație bilaterală asupra căreia plutește riscul unui divorț silențios

Franța-Maroc: o relație bilaterală asupra căreia plutește riscul unui divorț silențios

După 1956, marocanii nu s-au oprit prea mult cu mânie asupra moștenirii coloniale, ci s-au angajat în construirea unei independențe pe care Hassan al II-lea, proclamat rege în martie 1961...

Situație disperată în Rusia. La ce a apelat Putin pentru a reuși să mențină frontul în Ucraina

Situație disperată în Rusia. La ce a apelat Putin pentru a reuși să mențină frontul în Ucraina

Situația Rusiei ca urmare a războiul a devenit critică, susțin oficialii de la Pentagon, ea aflându-se în situația în care este forţată să folosească bombe expirate pe măsură ce stocurile...

Economia mondială este amenințată de o criză de proporții. Vine un tsunami nemaivăzut

Economia mondială este amenințată de o criză de proporții. Vine un tsunami nemaivăzut

O mare companie americană specializată în gestionarea investițiilor avertizează că recesiunea bate la ușă, iar factorii de decizie politică nu vor mai putea susține piețele așa cum  au făcut-o până...

Care sunt previziunile Guvernului pentru economia din 2023. „Trebuie să reacţionăm imediat”

Care sunt previziunile Guvernului pentru economia din 2023. „Trebuie să reacţionăm imediat”

Florin Spătaru a fost chestionat marți, 6 decembrie, care sunt previziunile din partea Guvernului privind situația economiei de anul viitor. Întrebarea pentru ministrul Economiei a venit în contextul în care...

Războiul din Ucraina a băgat lumea în criză. Nici România nu va scăpa. Care sunt șansele să intrăm în Schengen

Războiul din Ucraina a băgat lumea în criză. Nici România nu va scăpa. Care sunt șansele să intrăm în Schengen

O mare criză economică pare să cuprindă încet, dar sigur, toată lumea. În unele state, precum Liban situația este chiar disperată. „Au dispărut de la Banca Națională din Liban 148...

Inflație: Marea Britanie, afectată de o criză socială istorică

Inflație: Marea Britanie, afectată de o criză socială istorică

Personalul votase pe 9 noiembrie în favoarea acestei greve fără precedent în istoria RCN, creat în urmă cu 106 ani. Acest sindicat a anunțat vineri două zile de acțiune pe...

Există o lume pe care criza o ocoleşte. Vânzările de bunuri de lux au crescut în 2022 (+ 21%). Şi vor crește și în 2023

Există o lume pe care criza o ocoleşte. Vânzările de bunuri de lux au crescut în 2022 (+ 21%). Şi vor crește și în 2023

Potrivit studiului, scenariul pare a fi unul optimist și pentru anul 2023, cu marje crescând cu 6% și până la 8% pentru companiile al căror target este alcătuit exclusiv din...

Mai mulți bani pentru români în luna ianuarie. Guvernul pregătește pachetul de criză destinat persoanelor vulnerabile

Mai mulți bani pentru români în luna ianuarie. Guvernul pregătește pachetul de criză destinat persoanelor vulnerabile

Guvernul pregătește un nou act normativ pentru susținerea românilor cu venituri mici. Este vorba despre un „Pachet de criză” care prevede mai multe alocări financiare care vor fi plătite în...

Inflația - un flagel pentru țările din estul Europei

Inflația - un flagel pentru țările din estul Europei

Produsul intern brut al Poloniei, cea mai mare economie a regiunii, a crescut cu 3,5% în perioada iulie-septembrie, față de 5,5% în trimestrul precedent, potrivit unor date publicate marți. Producția...