comisia juridica

Comisia juridică a Camerei are termen până luni pentru raportul în cazul deputatului Ioan Adam

Comisia juridică a Camerei are termen până luni pentru raportul în cazul deputatului Ioan Adam

„În privinţa cazului arestării preventive a deputatului Adam, din acest moment, Comisia juridică îşi începe lucrul şi are termen până luni seară să-şi finalizeze raportul, iar marţi, la ora 12.00,...

SENAT: Comisia juridică, convocată marţi pentru a dezbate cazul Andronescu-Mihăilescu

SENAT: Comisia juridică, convocată marţi pentru a dezbate cazul Andronescu-Mihăilescu

Membrii Comisiei juridice s-au reunit şi în data de 13 octombrie în acest scop, însă, la acel moment, s-a decis amânarea discuţiilor cu două săptămâni pe de-o parte din pricina...

Comisia Juridică discută, la ora 11.00, cererea DNA privind arestarea lui Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam

Comisia Juridică discută, la ora 11.00, cererea DNA privind arestarea lui Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea lui Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri. Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie...

VEZI ce a discutat Valeriu Zgonea la telefon cu Viorel Hrebenciuc

VEZI ce a discutat Valeriu Zgonea la telefon cu Viorel Hrebenciuc

"Da, e normal", a spus Valeriu Zgonea la Palatul Parlamentului, întrebat dacă a discutat cu Viorel Hrebenciuc în ultimele 24 de ore. "Niciodată (n.r. - despre legea amnistierii). Discutam despre...

Termenul pentru avizul comisiei juridice în Dosarul Microsoft a expirat. Tăriceanu cere lămuriri

Termenul pentru avizul comisiei juridice în Dosarul Microsoft a expirat. Tăriceanu cere lămuriri

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a trimis miercuri o scrisoare preşedintelui Comisiei juridice, Cătălin Boboc, prin care îi solicită să comunice stadiul lucrărilor, informează Agerpres. Tăriceanu aminteşte că membrii comisiei ar...

Comisia Juridică a admis arestarea deputatului Ion Diniță

Comisia Juridică a admis arestarea deputatului Ion Diniță

Biroul Permanent al Camerei reunit sămbătă a decis ca în termen de trei zile Comisia juridică să întocmească raportul în acest caz, iar plenul Camerei să se pronunţe în 20...

ACL cere convocarea Camerei Deputaţilor pentru votul asupra anchetării lui Valerian Vreme

ACL cere convocarea Camerei Deputaţilor pentru votul asupra anchetării lui Valerian Vreme

”Opoziţia cere convocarea plenului Camerei pentru luni, cel târziu marţi. Trebuie să avem timpul necesar, mă refer la liderii de grup, pentru a ne convoca colegii pentru a fi siguri...

Zgonea: I-am cerut domnului Ciucă să nu se mai ascundă după cireş în cazul Stoica

Zgonea: I-am cerut domnului Ciucă să nu se mai ascundă după cireş în cazul Stoica

"Eu i-am cerut un singur lucru domnului Ciucă: să nu se mai ascundă după cireş cu colegii săi - nu el, ci colegii de la Comisia juridică - şi să-mi...

Monica Macovei le cere deputaților juriști să spună public cum au votat în cazul Titi Holban

Monica Macovei le cere deputaților juriști să spună public cum au votat în cazul Titi Holban

'Ieri (luni -n.r.), în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, a fost respinsă cererea DNA de aprobare a arestării preventive a deputatului UNPR Titi Holban, fiind înregistrate zece voturi pentru, nouă...

Deputatul Titi Holban, salvat de colegii juriști de arestarea preventivă

Deputatul Titi Holban, salvat de colegii juriști de arestarea preventivă

La şedinţa Comisiei juridice au fost prezenţi 20 deputaţi, deputatul Titi Holban, membru UNPR, şi avocatul acestuia. Vicepreşedintele comisiei, deputatul Ciprian Nica, a declarat la începutul şedinţei că lucrările vor...

Legea amnistiei se întoarce înainte de prezidențiale

Legea amnistiei se întoarce înainte de prezidențiale

Amnistia va fi scoasă din sertarul Comisiei juridice a Camerei Deputaților și va fi pusă pe ordinea de zi a plenului în apropierea alegerilor prezidențiale, susțin surse parlamentare. „Pesediștii au...

Senatorii juriști au aprobat eliminarea pensiilor speciale ale magistraților condamnați definitiv. Legea nu este retroactivă

Senatorii juriști au aprobat eliminarea pensiilor speciale ale magistraților condamnați definitiv. Legea nu este retroactivă

Proiectul de lege care prevede eliminarea pensiilor speciale ale magistraţilor condamnaţi definitiv a fost dezbătut, azi, în Comisia juridică a Senatului, transmite mediafax.ro. Senatorii jurişti au decis că nu beneficiază...

Sechestru asigurator pe două imobile ale lui Florin Popescu

Sechestru asigurator pe două imobile ale lui Florin Popescu

Procurorii DNA au instituit sechestrul asigurător pe casa deputatului Florin Popescu, dar și pe cea a părinților săi. Acesta a fost chemat la DNA pentru a i se aduce la...

EDITORIALUL EVZ. Război pervers al majorității PSD împotriva DNA

EDITORIALUL EVZ. Război pervers al majorității PSD împotriva DNA

Frica de pușcărie e infinit mai mare decât orice interes politic. Comisia Juridică a Camerei Deputaților a votat, luni, împotriva ridicării imunității deputatului PMP Florin Popescu. Este un moment ciudat...

PNL va vota pentru încuviințarea arestării lui Florin Popescu

PNL va vota pentru încuviințarea arestării lui Florin Popescu

"Comportamentul nostru a fost evident și la celelalte voturi și vom vota pentru încuviințarea arestării indiferent de partidul din care face parte parlamentarul respectiv", a declarat George Scutaru. Cererea de...

Noua Putere este PAVĂZĂ pentru CORUPŢI? Dezbaterea zilei

Noua Putere este PAVĂZĂ pentru CORUPŢI? Dezbaterea zilei

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să solicite Camerei Deputaţilor aviz pentru urmărirea penală a lui Daniel Chiţoiu, în dosarul "Carpatica",...

EDITORIALUL EVZ. Lupii din Parlament nu-şi schimbă năravul

EDITORIALUL EVZ. Lupii din Parlament nu-şi schimbă năravul

Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor s-a strâns ca o platoşă în jurul deputatului PSD Vlad Cosma, un parlamentar despre a cărui existenţă am aflat numai după ce acesta a intrat...