comisia europeana

Comisia Europeană (CE) este principala ramură executivă a Uniunii Europene (UE).

Funcționează ca un cabinet de miniștri, cu un număr de membri ai Comisiei (sistem directorial, cunoscuți informal sub numele de „comisari”) corespunzător la două treimi din numărul statelor membre, cu excepția cazului în care Consiliul European, hotărând în unanimitate, decide să modifice acest număr.

Numărul actual de comisari este de 27, inclusiv președintele. Aceasta include un organism administrativ format din aproximativ 32.000 de funcționari publici europeni.

Comisia este împărțită în departamente cunoscute sub numele de Direcții Generale (DG), care pot fi asemănate cu departamentele sau ministerele, fiecare condusă de un director general care este responsabil în fața unui comisar.

ACORD privind BREXITUL. Ce se va întâmpla cu cetățenii ROMÂNI din Marea Britanie după 2019

ACORD privind BREXITUL. Ce se va întâmpla cu cetățenii ROMÂNI din Marea Britanie după 2019

Premierul britanic Theresa May a reușit să ajungă la un acord cu liderii UE, pentru ca negocierile privind Brexitul să fie deblocate și să continue. Nu va exista o „frontieră...

Comisia SRI vrea să smulgă adevărul de la Coldea și Maior

Comisia SRI vrea să smulgă adevărul de la Coldea și Maior

Comisia parlamentară de control a activității SRI a decis, ieri, să-i invite la audieri pe fostul director SRI, George Maior, și pe fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, temele vizate...

Comisia Europană, la un pas de o PROCEDURĂ DE INFRINGEMENT la adresa României

Comisia Europană, la un pas de o PROCEDURĂ DE INFRINGEMENT la adresa României

Comisia Europeană a impus României să implemnteze în legislație mai multe directive europene, iar termenul până când ara noastră putea face acest lucru expiră luni, 4 decembrie. Directivele europene sunt...

NEWS ALERT! Raport FAVORABIL pe modificarea legilor justiției, privind statutul judecătorilor şi procurorilor

NEWS ALERT! Raport FAVORABIL pe modificarea legilor justiției, privind statutul judecătorilor şi procurorilor

Raport favorabil pe modificările propuse la Legea 303/2004, în ceea ce privește statutul judecătorilor şi procurorilor. Comisia specială pentru legile justiţiei a adoptat în şedinţa de miercuri un raport favorabil...

Dezvăluire șocantă: De 27 de ani, SRI scrie stenogramele în baza cărora este verificat de Parlament

Dezvăluire șocantă: De 27 de ani, SRI scrie stenogramele în baza cărora este verificat de Parlament

Stenogramele tuturor discuțiilor din Comisia parlamentară de control a SRI, organismul democratic menit să verifice dacă serviciul secret respectă legea, sunt realizate exclusiv de către SRI, adică de instituția verificată...

Costul DIVORŢULUI între Regatul Unit şi UE ţinut la SECRET

Costul DIVORŢULUI între Regatul Unit şi UE ţinut la SECRET

Indiscreţie maximă din parte Daily Telegraph care a pus pe jar oficialii: Regatul Unit va plăti între 45 şi 55 de miliarde de euro pentru Brexit. Comisia europeană nu comentează,...

Comisia Europeană, cu OCHII AȚINTIȚI spre România, în dezbaterea Legilor justiției

Comisia Europeană, cu OCHII AȚINTIȚI spre România, în dezbaterea Legilor justiției

Reprezentanții Comisiei Europene (CE) sunt foarte atenți asupra felului în care decurge dezbaterea pentru modificarea Legilor justiției în Parlamentul României. „Comisia continuă să urmărească îndeaproape dezbaterea din Parlamentul României. Am...

Decizia SRI în cazul Dumbravă: Generalul SRI, eliminat din circuitul comunicațional cu Comisia parlamentară de control

Decizia SRI în cazul Dumbravă: Generalul SRI, eliminat din circuitul comunicațional cu Comisia parlamentară de control

Conducerea SRI a decis, marți dimineață, „pentru a elimina suspiciunile", ca Secretarul general al serviciului secret, generalul Dumitru Dumbravă, să nu mai coordoneze corespondența SRI cu Comisia parlamentară de control...

SCANDAL în Comisia SRI! Manda, CONTRAZIS de un deputat PNL: „Nu s-a cerut demisia lui Dumbravă”

SCANDAL în Comisia SRI! Manda, CONTRAZIS de un deputat PNL: „Nu s-a cerut demisia lui Dumbravă”

Scandal în interiorul Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI. Un membru al comisiei lansează acuzații extrem de grave împotriva lui Claudiu Manda, susținând că minte. Deputatul PNL, Cezar Preda,...

Comisia Europeană susține o CENZURĂ CIUDATĂ: Filme fără FUMĂTORI!

Comisia Europeană susține o CENZURĂ CIUDATĂ: Filme fără FUMĂTORI!

Comisia Europeană susține o idee recent lansată în Franța, de a fi interzis fumatul în filme, pentru ca acest obicei să fie mai puțin atractiv în special pentru tineri, a...

Iohannis, pesimist pe tema ridicării MCV în 2018

Iohannis, pesimist pe tema ridicării MCV în 2018

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la Goteborg, că nu crede în ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) pentru România anul viitor, precizând că optimismul afişat de reprezentanţii coaliţiei...

Iohannis și Toader se contrazic pe raportul MCV

Iohannis și Toader se contrazic pe raportul MCV

Președintele Klaus Iohannis și ministrul Justiției, Tudorel Toader, au interpretat ieri diferit concluziile prezentate de Comisia Europeană în raportul privind Mecanismul de Cooperare și Verificare în domeniul justiției și luptei...

MCV pentru România: Mai sunt MULTE de FĂCUT!

MCV pentru România: Mai sunt MULTE de FĂCUT!

“Am constatat progrese în unele domenii, dar mai sunt încă multe de făcut. România a pus în aplicare unele dintre recomandările noastre, dar în privinţa altora nu a realizat până...

AZI vine MCV pentru România

AZI vine MCV pentru România

Comisia Europeană va publica miercuri, 15 noiembrie, cel mai recent raport care analizează progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare - MCV. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader,...

Robu reclamă Guvernul la Comisia Europeană pe motiv de vaporașe

Robu reclamă Guvernul la Comisia Europeană pe motiv de vaporașe

Primarul Timișoarei a anunțat, marți, într-o conferință de presă, că va înainta un memoriu Comisiei Europene, cu privire la vaporașele care nu pot circula, legal, pe Bega. Edilul susține că...

Ştirile false şi dezinformarea online, în VIZORUL Comisiei Europene. Rusiagate a pus pe jar UE

Ştirile false şi dezinformarea online, în VIZORUL Comisiei Europene. Rusiagate a pus pe jar UE

Comisia Europeană a lansat astăzi un proiect care să lupte împotriva știrilor false și a dezinformării online. Proiectul se adresează societății civile, media și protagoniștilor din domeniul informatic, relatează AFP....

Anunțul Comisiei Europene i-a dat ARIPI lui Tudose. AVERTISMENT dur dat de PREMIERUL României

Anunțul Comisiei Europene i-a dat ARIPI lui Tudose. AVERTISMENT dur dat de PREMIERUL României

Anunțul făcut de Comisia Europeană, în care se preciza că a majorat prognozele de creștere a economiei României de la 4,3% la 5,7%, dar și pentru 2018, de la 3,7%...

PNL amenință că SESIZEAZĂ Comisia Europeană dacă Guvernul Tudose introduce TAXA de SOLIDARITATE

PNL amenință că SESIZEAZĂ Comisia Europeană dacă Guvernul Tudose introduce TAXA de SOLIDARITATE

Liberalii vor sesiza Comisia Europeană dacă Guvernul condus de premierul Mihai Tudose va introduce taxa de solidaritate în forma în care este acum, a anunțat vicepreședintele PNL, Florin Cîțu. „L-am...

REACȚIA SUPRINZĂTOARE a ministrului Muncii: „N-am citit raportul Comisiei Europene, dar am fost felicitați”

REACȚIA SUPRINZĂTOARE a ministrului Muncii: „N-am citit raportul Comisiei Europene, dar am fost felicitați”

Raportul Comisiei Europene trage un semnal de alarmă cu privire la politica fiscală a României, oficialii europeni estimând că țara noastră va depăși ținta de deficit de 3%. Cu toate...

Cazul Rodica Stănoiu, ENIGMA din Comisia SIPA. Răbufnire neașteptată. Coldea, Maior și Kovesi, PROTEJAȚI?

Cazul Rodica Stănoiu, ENIGMA din Comisia SIPA. Răbufnire neașteptată. Coldea, Maior și Kovesi, PROTEJAȚI?

Senatorul PSD Șerban Nicolae – președintele Comisiei SIPA din Parlament – a încercat să clarifice misterul neincluderii Rodicăi Stănoiu pe lista foștilor miniștri ai Justiției invitați la audierile Comisiei SIPA....