ATP

Eșec pentru singurul român prezent la Roland Garros. A fost eliminat încă din primul tur

Eșec pentru singurul român prezent la Roland Garros. A fost eliminat încă din primul tur

Marius Copil (locul 83 în ierarhia mondială), singurul tenisman din România prezent la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Șlem al anului, a părăsit competiția. În primul tur, românul...

Nick Kyrgios și-a aflat pedeapsa după gesturile incalificabile de la Roma. Imagini care nu fac deloc cinste tenisului | VIDEO

Nick Kyrgios și-a aflat pedeapsa după gesturile incalificabile de la Roma. Imagini care nu fac deloc cinste tenisului | VIDEO

În vârstă de 24 de ani, australianul Nick Kyrgios a ieșit din nou la rampă dar nu prin evoluția de pe teren, ci prin alte gesturi incalificabile. Ieri, tenismenul de...

Novak Djokovici, criză de nervi la Monte Carlo | VIDEO

Novak Djokovici, criză de nervi la Monte Carlo | VIDEO

Liderul ATP, Novak Djokovici, l-a învins cu greu, aseară, pe germanul Philipp Kohlschreiber (35 de ani, 40 ATP), scor 6-3, 4-6, 6-4, după două ore și 37 de minute de...

Ilie Năstase are o datorie uriașă către una dintre fostele soții. „Nasty” nu-și face griji: „N-am calculat niciodată cât m-au costat despărțirile”

Ilie Năstase are o datorie uriașă către una dintre fostele soții. „Nasty” nu-și face griji: „N-am calculat niciodată cât m-au costat despărțirile”

Ilie Năstase, primul lider ATP din istorie, are un an plin de evenimente. Fostul mare tenisman se pregătește pentru alegerile europarlamentare, ce vor avea loc la data de 26 mai....

Rezultat rușinos în Cupa Davis. Marius Copil a cedat în fața locului 546 ATP. România și Zimbabwe sunt la egalitate

Rezultat rușinos în Cupa Davis. Marius Copil a cedat în fața locului 546 ATP. România și Zimbabwe sunt la egalitate

România și Zimbabwe se întâlnesc, în acest week-end, în Cupa Davis, într-o partidă din turul 1 al grupei a II-a din zona Euro-Africa. La finalul primei zile, scorul este egal,...

Panică la Miami! Un tenismen s-a prăbușit pe teren și a început să plângă de durere | VIDEO

Panică la Miami! Un tenismen s-a prăbușit pe teren și a început să plângă de durere | VIDEO

Incidentul a avut loc în setul al treilea, după două ore și 7 minute de joc, când picioarele lui Kuhn au cedat din cauza unor probleme musculare. Austriacul în vârstă...

AVH Kids, noul brand al Academiei Victor Hănescu

AVH Kids, noul brand al Academiei Victor Hănescu

Am gândit orele astfel încât să fie atractive, copiii să învete prin joc. În plus avem multe surprize pentru ei:  la fiecare antrenament energia, atenția și curajul sunt răsplătite. După...

Ion Țiriac a câștigat „meciul” cu autoritățile din Madrid. Ibericii au cedat în fața miliardarului român

Ion Țiriac a câștigat „meciul” cu autoritățile din Madrid. Ibericii au cedat în fața miliardarului român

Ion Țiriac a acuzat autoritățile din Madrid că nu îi acordă spijin suficient în privința competiției de tenis și a amenințat că va muta întrecerea „Caja Magica”. După mai multe...

TENIS. VICTORIE de senzație pentru Marius Copil. Românul cel mai bine clasat în ATP A ÎNVINS un triplu câștigător de Grand Slam

TENIS. VICTORIE de senzație pentru Marius Copil. Românul cel mai bine clasat în ATP A ÎNVINS un triplu câștigător de Grand Slam

Marius Copil (locul 56 ATP) a obținut, luni, una dintre cele mai importante victorii ale carierei, după ce l-a învins pe elvețianul Stan Wawrinka (locul 57 ATP), în primul tur...

TENIS. Novak Djokovici S-A CALIFICAT în finala de la Australian Open, după ce și-a PULVERIZAT adversarul. Sârbul va juca un meci de vis cu Rafael Nadal

TENIS. Novak Djokovici S-A CALIFICAT în finala de la Australian Open, după ce și-a PULVERIZAT adversarul. Sârbul va juca un meci de vis cu Rafael Nadal

Novak Djokovici (locul 1 ATP) l-a umilit pe francezul Lucas Pouille (31 ATP) în semifinala jucată, vineri, la Australian Open. Sârbul a zburdat pe tot terenul și s-a impus în...

ELIMINARE-ȘOC la Australian Open! Federer, deținătorul trofeului, învins în „optimi”

ELIMINARE-ȘOC la Australian Open! Federer, deținătorul trofeului, învins în „optimi”

Roger Federer, campionulultimelor două ediții la Australian Open, a fost eliminat în optimile de finală ale Australian Open de grecul Stefanos Tsitsipas, nr.15 mondial, în patru seturi, 6-7 (11/13), 7-6...

Rafael Nadal, de neoprit la Australian Open. „Matadorul” nu a pierdut niciun set după primele două tururi

Rafael Nadal, de neoprit la Australian Open. „Matadorul” nu a pierdut niciun set după primele două tururi

Rafael Nadal (32 de ani, locul 2 ATP) și-a început parcursul la Australian Open 2019, după ce a dispus, în runda inaugurală, de australianul James Duckworth, (26 de ani, 237...

llie Năstase, REPLICĂ DURĂ pentru un fost mare fotbalist român: „ Poate omul era... Eu ştiu, băuse, sau îl durea o măsea”

llie Năstase, REPLICĂ DURĂ pentru un fost mare fotbalist român: „ Poate omul era... Eu ştiu, băuse, sau îl durea o măsea”

Într-un interviu acordat pentru „Gazeta Sporturilor”, Loți Boloni a spus că Ilie Năstase n-a avut un rol determinant în tenis, așa cum a avut suedezul Bjorn Borg. Năstase, primul lider...

Marius Copil, CALIFICARE în TURUL II la Australian Open. VIITORUL ADVERSAR al lui „The Kid”

Marius Copil, CALIFICARE în TURUL II la Australian Open. VIITORUL ADVERSAR al lui „The Kid”

Arădeanul în vârstă de 28 de ani a dispus în primul tur la Melbourne de spaniolul Marcel Granollers (108 ATP), cu 6-3, 6-4, 6-4. Copil îl mai învinsese pe Granollers...

Andy Murray SI-A ANUNȚAT RETRAGEREA din tenis. Scoțianul a izbucnit în plâns: „Nu sunt sigur că voi putea juca având dureri...” | VIDEO

Andy Murray SI-A ANUNȚAT RETRAGEREA din tenis. Scoțianul a izbucnit în plâns: „Nu sunt sigur că voi putea juca având dureri...” | VIDEO

În vârstă de 31 de ani, Andy Murray (locul 230 ATP) s-a prezentat la conferinţa de presă de dinaintea Australian Open și cu lacrimi în ochi și-a motivat decizia surprinzătoare....

MODIFICĂRI de ultimă oră luate de organizatorii Australian Open pentru 2019

MODIFICĂRI de ultimă oră luate de organizatorii Australian Open pentru 2019

Astfel, super tie-break-ul se va introduce la scorul de 6-6, în al cincilea set la băieți, respectiv în al treilea la fete. Decizia a fost luată tocmai pentru a scurta...

Ilie Năstase a explicat de ce nu ar vrea s-o antreneze pe Simona Halep: „Eu nu m-aș băga”

Ilie Năstase a explicat de ce nu ar vrea s-o antreneze pe Simona Halep: „Eu nu m-aș băga”

Ilie Năstase a explicat de ce n-ar putea să devină antrenorul Simonei Halep. Fostul lider ATP a declarat că stă prost cu nervii și ar avea de pătimit din cauza...

Un jucător austriac s-a făcut de râs după o victorie: „Cea mai jenantă celebrare din istoria tenisului” | VIDEO

Un jucător austriac s-a făcut de râs după o victorie: „Cea mai jenantă celebrare din istoria tenisului” | VIDEO

În vârstă de 19 ani, tenismenul austriac Juri Rodionov (locul 256 ATP) a câștigat duelul cu Uladzimir Ignatik (Belarus/204 ATP), după ce a salvat două mingi de meci, iar scorul...

Revenire de senzație în tenis! ANUNȚUL a fost făcut de antrenorul Simonei Halep

Revenire de senzație în tenis! ANUNȚUL a fost făcut de antrenorul Simonei Halep

Legendarul Andre Agassi, câștigător a 8 treofee de Grand Slam de-a lungul carierei, îl va antrena pe bulgarul Grigor Dimitrov, jucătorul aflat pe locul 10 în ierarhia ATP. Potrivit lui...

SURPRIZĂ URIAȘĂ în lumea tenisului! RETRAGEREA care va da peste cap clasamentul. Cine va fi pe primul loc

SURPRIZĂ URIAȘĂ în lumea tenisului! RETRAGEREA care va da peste cap clasamentul. Cine va fi pe primul loc

Astfel, după decizia luată de Nadal, de săptămâna viitoare Novak Djokovic va fi noul lider al ierarhiei ATP. Djokovic a fost ultima oară lider în ATP pe 6 noiembrie 2016,...